Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată Justiție
Comitetul Director al Proiectului EU4SECURITY Moldova s-a întrunit în prima ședință Comunicate de presă
Cooperarea între R. Moldova și România în gestionarea frontierelor și securității transfrontaliere discutată de miniștrii afacerilor interne Social
„Ordine, disciplină și coordonare”. Adrian Efros și-a prezentat prioritățile în funcția de ministru de Interne. Când se va încheia ancheta privind atacul de la AIC Politic
Adoptarea foii de parcurs în domeniul afacerilor interne: operaționalizarea laboratorului de ADN și lansarea dosarului e-Contravenție, printre acțiunile prioritare. Ministra Ana Revenco, despre alertele false cu bombă: „protocoalele actuale nu prevedeau aceste amenințări hibride” Politic
Reacția MAI, după ce deputata Marina Tauber a anunțat despre focarul de Covid-19 de la IP Orhei și a cerut audierea ministrului de Interne Justiție
MTID reamintește că din august a intrat în vigoare hotărârea care interzice amplasarea obiectelor funerare pe marginea drumurilor Social
(VIDEO) Gheorghe Chibac, doctor în drept: „Pe mulţi i-am învăţat, cu alţii ne cunoaştem, i-am susţinut. Când au devenit judecători, şi-au arătat faţa” Interviuri
Celulă de criză la Guvern și linie fierbinte pentru informații despre situația moldovenilor din Turcia Social
Echipajul decedat va fi transportat astăzi în România. Experți și criminaliști români, la locul accidentului Social
LIVE TEXT Trei morți și 31 de răniți în Krîvîi Rih, după ce o rachetă rusească a lovit un hotel. A 1107-a zi de război în Ucraina Nou Extern
Războiul din Ucraina – o amenințare majoră pentru jurnaliștii din Europa, arată un raport al Consiliului Europei Nou Extern
LIVE TEXT Rușii nu dispun de resurse umane suficiente pe direcția Pokrovsk, afirmă un oficial ucrainean. Care este obiectivul principal al forțelor rusești. Război în Ucraina, ziua 1105 Extern
ULTIMĂ ORĂ Ursula von der Leyen anunță un plan de reînarmare a Europei, care va disponibiliza fonduri de 800 miliarde euro: „Suntem într-o eră a reînarmării” Extern
Trump SUSPENDĂ ajutorul militar pentru Ucraina după cearta cu Zelenski în Biroul Oval, afirmă un oficial de la Casa Albă Extern
LIVE TEXT Soldații ruși au atacat un autobuz în Herson, o persoană a murit iar alte 6 sunt rănite. Război în Ucraina, ziua 1103 Extern
Vicepreședintele SUA spune că Ucraina are probleme din perspectiva mobilizării de efective. Trump, lui Zelenski: „Nu ești în poziția de a dicta” Extern
„Dragă Zelenski, dragi prieteni ucraineni, nu sunteți singuri”. Mesajele oficialilor europeni, după discuțiile tensionate dintre Trump și Zelenski Extern
Primele declarații ale lui Zelenski după disputa cu Trump: „Ucraina are nevoie de o pace justă și durabilă” Extern
Zelenski l-a numit pe Putin „criminal și terorist”: „A încălcat înțelegerea de încetare a focului de 25 de ori” Extern