VIDEO Feroviarii, din nou în fața conducerii statului pentru a-și cere salariile. Vladimir Bolea promite motorină din rezerva statului, iar un deputat a anunțat că vor fi alocați bani Căii Ferate Economic
VIDEO Nu și-au primit salariile de câteva luni: feroviarii au ieșit la protest. Ce spune directorul interimar al Căii Ferate din Moldova Social
Restanțe salariale de circa 156 de milioane de lei la CFM: APP recunoaște că „situația precară a avansat”, iar MIDR prezintă „planul concret pentru a transforma CFM într-o companie modernă” Economic
Calea Ferată din Moldova anunță că va stopa circulația trenurilor suburbane „din cauza situației financiare dificile” Social
Cum a ajuns un vicepreședinte din partidul lui Chicu consultant într-un proiect de milioane la CFM-ul condus de fostul lui consilier Economic
Cum au câștigat rușii dreptul de a diagnostica vagoanele CFM. Licitație cu acuzații și o contestație: „Când a venit refuzul de la ANSC, am rămas șocată” Ancheta
Pentru achitarea lucrărilor de reabilitare a unui tronson de cale ferată, capitalul social al CFM va fi majorat Ştiri
BERD investește 23 de milioane de euro în reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud: Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari. A fost semnat un acord de împrumut Economic
Patru sute de km de căi ferate din R. Moldova vor fi reabilitate cu sprijinul companiei ucrainene „Ukrzalizniția” Social
DOC R. Moldova va împrumuta 75 de milioane de euro de la guvernul francez pentru modernizarea segmentului de cale ferată Chișinău-Ungheni Economic
„Au privat de libertate doi gardieni”. Oleg Tofilat: Vicedirectorul CFM, împreună cu o altă persoană, a pătruns în timpul nopții în incinta administrației întreprinderii Social
Porțiunea de cale ferată Cahul-Giurgiulești, închisă din cauza unor alunecări de teren. Spînu: „Lipsa investițiilor în CFM de zeci de ani și lucrul făcut aiurea au dus la dezastru infrastructurii feroviare” Economic
Video La Gara Feroviară are loc ceremonia de întâmpinare a 6 noi locomotive. Între timp, CFM anunță că un segment de cale ferată a fost inundat complet Politic
(doc) Partenerul lui Ghimpu: Contracte de zeci de milioane cu întreprinderi subordonate PL-ului Ancheta
LIVE TEXT Rusia a lansat noaptea trecută o rachetă balistică și 111 drone de diferite tipuri asupra Ucrainei. Război în Ucraina, ziua 1131 Nou Extern
LIVE TEXT Atacul rusesc asupra Hersonului încalcă termenii de încetare a focului energetic, spune Zelenski. „Ar trebui să fie o reacție din partea SUA”. Război în Ucraina, ziua 1128 Extern
LIVE TEXT Forțele ruse au bombardat un sat din Donețk: o femeie și copilul său de 3 ani au fost uciși, iar o adolescentă a fost rănită. Război în Ucraina, ziua 1126 Extern
LIVE TEXT Un copil de cinci ani printre cei trei morți în atacul cu drone rusești asupra Kievului. Război în Ucraina, ziua 1124 Extern
LIVE TEXT Zelenski: De la începutul războiului am returnat peste 4300 de oameni din captivitatea Rusiei. Război în Ucraina, ziua 1122 Extern
LIVE TEXT Americanii se întâlnesc luni în Arabia Saudită și cu rușii, și cu ucrainenii. Război în Ucraina, ziua 1121 Extern
LIVE TEXT Zelenski, după discuția Trump-Putin: „Acordurile lor nu funcționează, cel puțin pentru moment”. A 1119-a zi de război în Ucraina Extern
LIVE TEXT Zelenski: Armata ucraineană nu este încercuită la Kursk. Război în Ucraina, ziua 1116 Extern
LIVE TEXT Operațiunea Ucrainei în Kursk s-a încheiat, anunță Zelenski. Război în Ucraina, ziua 1115 Extern