Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ziua Victoriei ar putea fi…

Ziua Victoriei ar putea fi schimbată. Un proiect de lege în acest sens, pe ordinea de zi a Parlamentului

Un proiect de lege care prevede înlocuirea Zilei Victoriei, sărbătorită pe 9 mai, cu Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, care ar urma să aibă loc pe 8 mai, urmează să fie examinat în Parlament. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței care va avea loc joi, 25 mai 2023.

„Elaborarea proiectului este condiționată de necesitatea trecerii la interpretarea și perceperea neideologizată a unor date istorice legate de cel de-al Doilea Război Mondial în societatea moldovenească. Propunerea legislativă are drept obiect consacrarea zilei de 8 mai ca Zi a comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de al doilea război mondial

Acest proiect de lege se impune având în vedere confuzia care încă persistă între data reală (8 mai) de încheiere a celui de-al Doilea Război Mondial pe continentul european, pe de o parte, și cea de 9 mai, impusă de Stalin și de URSS în lagărul socialist pentru a-și revendica un rol primordial în victoria împotriva foștilor aliați naziști”, se arată în proiectul de lege.

Proiectul urmează a fi supus consultărilor publice. După adoptarea proiectului de lege, Guvernul, în termen de două luni de la data publicării a legii, va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta.

145.2023.ro by Ziarul de Gardă on Scribd

Îți mulțumim că citești ZdG.md!

Oferim în continuare informații gratuite tuturor, dar cu susținerea cititorilor noștri am putea reuși să facem mai multe investigații, știri, reportaje, editoriale, texte explicative, materiale video și alte produse jurnalistice de interes public.

Susține dezvoltarea jurnalismului de investigație cu o donație prin MIA Plăți Instant, scanând codul QR alăturat.



Pentru mai multe opțiuni de a dona, precum și pentru a perfecta un abonament la ediția tipărită a Ziarului de Gardă, accesați ZdG.one

Dacă doriți să cunoașteți cât costă și cine plătește ZdG — vedeți sursele de finanțare ale ZdG.

Publicitate1