Ziua comemorării victimelor foametei organizate de regimul stalinist. Maia Sandu: „Este un trecut dureros pentru noi toți”
În fiecare a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie este comemorată foametea provocată de regimul stalinist în anii 1946-1947. Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare cu această ocazie.
„Puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre foamete. Generații la rând, supravieţuitorii au fost nevoiți să-și deplângă pierderile în tăcere. În memoria buneilor și străbuneilor noștri, în fața părinților noştri, suntem datori să nu lăsăm uitării această tragedie, să vorbim despre ea, despre cei responsabili de această crimă și să comemorăm victimele nevinovate”, a afirmat șefa statului.
În mesajul Președintei se menționează că, potrivit istoricilor, în perioada decembrie 1946 – august 1947, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. De asemenea, 400 de mii au fost afectați grav de malnutriţie, iar în anii următori mulți dintre ei și-au pierdut viața. Cea mai afectată regiune a fost sudul țării, unele sate găgăuze ar fi pierdut până la jumătate din locuitori. În Moldova, aproape 450 de oameni mureau de foame zilnic, indiferent de etnia pe care și-o atribuiau: moldoveni, români, ruși, găgăuzi, evrei, romi sau bulgari.
„Ne aplecăm cu recunoștință în fața țăranilor noștri de pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent de etnia lor, care au trecut prin acele sacrificii, dar au supraviețuit cu capul sus, au rezistat și au dat viață noilor generații. Lor le datorăm viața noastră de acum, în Republica Moldova. Este un trecut dureros pentru noi toți, cei care am moștenit acest pământ, un trecut din care trebuie să învățăm pentru a face împreună un viitor bun, un viitor în care țara noastră nu mai trece prin asemenea suferințe”, a conchis Maia Sandu.
Ziua comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946-1947 este marcată în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, după ce în aprilie 2022 un proiect de hotărâre în acest sens, care prevede modificarea Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă din Republica Moldova, a fost susținut în cu votul a 53 de deputați.