Zelenski se declară pregătit să demisioneze „imediat” în schimbul aderării Ucrainei la NATO

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 23 februaire, că e gata să demisioneze „imediat” din funcție în schimbul aderării țării sale la NATO, o integrare la care Washingtonul pare să se opună pe fondul tensiunilor crescânde dintre Kiev și președintele american Donald Trump, transmite Hotnews.ro.
„Dacă aveți într-adevăr nevoie ca eu să părăsesc funcția, sunt gata să o fac”, a explicat președintele ucrainean în cadrul unei conferințe de presă la Kiev.
„Pot schimba președinția pentru aderarea Ucrainei NATO”, a adăugat el, după ce a fost calificat săptămâna aceasta de Donald Trump drept un „dictator fără alegeri”, care a ales războiul cu Rusia.
Ulterior, Trump și-a continuat criticile sale la adresa liderului de la Kiev, afirmând că „nu crede că este foarte important” ca Zelenski să ia parte la negocierile de pace.
Volodimir Zelenski a mai declarat că speră ca întâlnirea sa de luni, 24 februarie, cu mai mulți lideri ai țărilor aliate, în special din Europa, va constitui „un punct de cotitură”, în condițiile în care Kievul și partenerii săi încearcă să se mobilizeze în fața discursului ostil al președintelui SUA, care vrea să negocieze un acord cu Rusia.
„Avem o reuniune importantă mâine, un summit. Poate că acesta va fi un punct de cotitură”, a declarat președintele ucrainean, menționând o reuniune la Kiev a 13 oficiali străini și a altor 24 prin legătură video, pentru a marca împlinirea a trei ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei.