Vox Vin parlamentarele: cum poate fi anihilată „gruparea șor”?
Alegerile prezidențiale s-au încheiat, lupta pentru R. Moldova – nu. Vin alegerile parlamentare și riscul unui nou război hibrid planează asupra R. Moldova. Forțe ostile din afară, folosind, ca și în cazul prezidențialelor, schemele subversive ale lui șor (grupările criminale, banii murdari, cumpărarea voturilor, manipularea, șantajul, falsurile), sunt puse să deturneze procesul electoral în favoarea unor interese străine.
Vin parlamentarele: cum poate fi anihilată „gruparea șor”?
Chiril Moțpan, ex-deputat
Nici nu știu dacă asta-i întrebare, e o problemă grea, o mare provocare. E ca la război. Șor a declarat război deschis parcursului european al R. Moldova. Și reacțiile trebuie să fie imediate. Acuma, după câte s-au întâmplat la referendum și prezidențiale, s-au activizat structurile de stat. Dar faptul că nu s-au luat măsuri la timp a generat o mare încurajare a acestor elemente criminale. Persistă riscul să pierdem aceste alegeri. Dna președinte a convocat luni Consiliul de Securitate pe acest subiect, dovadă că lucrurile sunt foarte serioase. Numai că ce reprezintă acest Consiliu, care e unul anonim? Dacă dna președinte mai are curajul și capacitatea să dialogheze cu toate forțele sănătoase de pe dreapta, e primul pas important care trebuie făcut. Și doi: s-ar cere crearea unui Comitet de Salvare Națională, care să reunească nu numai tineretul apropiat PAS, dar și lume care a trecut și prin tranșeele de la Nistru și au pregătirea să analizeze lucrurile din perspectiva evenimentelor.
Violeta Gașițoi, avocată
În opinia mea, pentru a asigura integritatea alegerilor parlamentare în R. Moldova este esențial să avem legi bune. Crearea unui cadru clar pentru monitorizarea fluxurilor financiare, cu sancțiuni severe pentru coruperea alegătorilor, poate descuraja astfel de acțiuni. Deși avem legi care obligă partidele politice și candidații să dezvăluie sursele de finanțare și cheltuielile de campanie, se pare că acest sistem nu prea lucrează efectiv. Autoritățile ar trebui să-și intensifice eforturile de identificare și investigare a rețelelor criminale care finanțează și susțin activități de manipulare electorală. Colaborarea cu instituțiile internaționale poate ajuta la identificarea și blocarea grupărilor care atentează la stabilitatea politică a țării. E nevoie mai mult să se pună accentul pe educația civică. E nevoie de informat publicul despre riscurile manipulării si despre importanța unui proces electoral corect. Organizarea unor campanii educaționale va ajuta cetățenii să recunoască si să respingă informațiile false, ceea ce ar fi esențial pentru a preveni manipularea. Dar aceste campanii nu trebuie să se concentreze doar pe Chișinău ori orașele mari, ele trebuiesc concentrate, în primul rând, pe sate.
Iurie Reniță, ex-ambasador
Alegerile parlamentare din anul viitor vor fi cele mai importante. Având în vedere că parcurgem o perioada extraordinară sub aspectul securității statului, urmare agresiunii barbare rusești împotriva Ucrainei, se impun măsuri extraordinare, deoarece acest război este și împotriva R. Moldova. Rezultatele referendumului și alegerilor prezidențiale (mai ales pe interior) constituie cele mai concludente argumente în favoarea măsurilor extraordinare. De la înăsprirea considerabilă a cadrului legal vis-à-vis de coruperea financiară a alegătorilor până la radierea definitivă sau de lungă durată (5-10 ani!) a partidelor politice finanțate de Federația Rusă, ar fi doar unele dintre cele mai importante acțiuni ale actualei guvernări. Pericolul rusesc nu mai este unul imaginar, ci s-a manifestat în toată amploarea lui la recentele alegeri. Se impune necesitatea revenirii la acțiunile prevăzute în Declarația parlamentului nostru din 2019 cu privire la statul capturat. Dacă justiția nu va reacționa pe potriva pericolului rusesc iminent, atunci ar exista toate premisele ca viitorul parlament să devină, pe cale democratică, unul pro-putinist, exact ceea ce-și dorește cel mai mult Moscova. Concluzionând, autoritățile statului trebuie să conștientizeze că situația extraordinară în care se află R. Moldova ne obligă să purcedem la acțiuni extraordinare, altfel vom rămâne sub influența nefastă a Kremlinului și a „russkii mir” (lumea rusă).