Voluntarii moldoveni de la Crucea Roșie: Din tură, direct la secția de votare
Câțiva moldoveni care sunt voluntari la Crucea Roșie au ieșit din tura lor de la muncă și au mers direct la secția de votare. Colega lor, Ludmila Furtună, revenită în R. Moldova, spune că speranța tuturor este ca drept urmare a votului de astăzi, să poată reveni acasă.
„Am fost recent la Parma și am avut emoții mari, sunt bucuroasă că mă aflu acasă, dar acești oameni îmi lipsesc, poate reușim să-i aducem acasa prin votul de azi”, punctează medicul.
Potrivit CEC, din 2 143 de secții, 139 de secții de votare au fost constituite pentru cetățenii R. Moldova aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului ( regiunea transnistreană ), municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.
Pe 1 noiembrie 2020, în R. Moldova au loc alegeri prezidențiale. În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali, dintre care șapte desemnați de formațiuni politice și actualul președinte al țării, în calitate de candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.