EXPLAINER Avantaje și riscuri: tot ce trebuie să știi despre valorile mobiliare de stat
Începând cu 16 septembrie, cetățenii R. Moldova pot procura, în premieră, valori mobiliare de stat, fără intermediari pe platforma eVMS.md, cu o rată a dobânzii de 6% anual, fără impozitare pe profitul obținut, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Dar ce înseamnă mai exact valorile mobiliare de stat, care sunt avantajele și dezavantajele lor și cât de sigur este acest instrument financiar? ZdG s-a documentat și vă prezintă cele mai importante aspecte.
Valorile mobiliare de stat (VMS) sunt un instrument financiar, prin intermediul căruia statul se împrumută de la cetățeni. Aceste împrumuturi pot fi pe termen scurt (până la un an – bonuri de trezorerie) și pe termen lung (de un an și mai mare – obligațiuni de stat), cu achitarea unei dobânzi.
Bonurile de trezorerie se emit cu scont și se răscumpără la scadență la valoarea lor nominală. Obligațiunile de stat se emit cu scont, la prețul lor nominal sau cu primă, cu o rată fixă sau flotantă a dobânzii și se răscumpără la scadență la valoarea lor nominală.
Potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor, VMS sunt accesibile atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.
Termenul de circulație a bonurilor de trezorerie este de 91, 182 și 364 zile, iar pentru obligațiunile de stat ⎯ 2, 3, 5 și 7 ani. Contactat de ZdG, deputatul Radu Marian a explicat că investitorii vor putea beneficia de dobânda de 6% anual la momentul scadenței.
Platforma eVMS.md, prima platformă online de achiziție care permite efectuarea directă a tranzacțiilor, fără intermediari și comisioane, a fost lansată pe 31 iulie. Perioada de subscriere a început pe 16 septembrie și va dura până pe și 25 septembrie 2024, cu o valoare nominală de 100 de lei per obligațiune.
„Este o inițiativă inovatoare, dezvoltată cu sprijinul USAID, care permite investitorilor să contribuie direct la dezvoltarea țării printr-o soluție sigură și avantajoasă. (…) Toți cetățenii care dețin un cont bancar și o semnătură electronică sunt invitați să participe la noul program guvernamental”, a scris purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o postare pe Telegram.
Există riscuri?
Directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, a declarat pentru ZdG că obligațiunile de stat sunt cele mai sigure instrumente financiare, pentru că ele sunt garantate de către statul R. Moldova. Astfel, pierderea banilor este posibilă doar în cazul în care dă faliment întreaga țară, însă riscul de a se adeveri un asemenea scenariu, potrivit expertului, este „foarte redus, pentru că R. Moldova are un nivel de îndatorare scăzut”.
„Sunt cele mai sigure instrumente financiare și tocmai pentru că ele sunt atât de sigure, și dobânda este direct proporțională riscului. Cu cât mai mare este riscul, cu atât mai mare este și dobânda. În cazul dat, vorbim despre un risc minim, iar dobânda este una adecvată riscului”, a explicat Adrian Lupușor.
Potrivit acestuia, dobânda de 6% este suficientă pentru a ne proteja economisirile de inflație.
„Instrumentele financiare sub forma titlurilor de stat, prin definiție, sunt instrumente pentru a proteja lichiditația noastră de inflație, pentru că dacă ținem banii la borcan sau într-un cont curent, de exemplu, care aduce o dobândă minimă sau deloc, atunci banii noștri sunt erodați de o inflație zilnică. Inflația pe termen lung în R. Moldova este în jur de 5%, dar am avut și perioade cu inflație și mai mare. De aceea, populația și potențialul investitorilor trebuie să înțeleagă aceste două momente. 1. Risc minim. 2. Oportunitatea de a ne proteja activele de inflație”, a afirmat expertul.
Directorul executiv al „Expert-Grup” consideră că în cazul obligațiunilor de stat de 2 ani dobânda este una „destul de atractivă”.
„Dacă comparăm acum (obligațiunile de stat de 2 ani, n.r.) cu obligațiunile de stat de 5 ani, de exemplu, dobânda este mai mică de 6%, este de 5,8% conform ultimei licitații. Iar dacă analizăm valorile mobiliare de stat cu un termen de un an, atunci dobânda este de 5%. Adică dobânda de 6% scutită de impozitul pe venit este totuși o dobândă atractivă în condițiile nivelului de dobânzi de pe piața financiară pe care le vedem astăzi și acest lucru ar trebui să motiveze investitorii”, a declarat Lupușor.
Expertul atenționează totuși populația că este vorba de o dobândă fixă și acest lucru poate fi atât o oportunitate, cât și un aspect negativ.
„În eventualitatea unui șoc inflaționist, atunci când alte dobânzi vor crește, dobânzile pentru aceste valori de stat vor rămâne fixe și asta nu va fi un lucru neapărat bun. Dar noi nu avem așa prognoze privind creșterea inflației. Conform prognozei Băncii Naționale a Moldovei, inflația urmează să se fluctueze în jurul țintei Băncii Centrale fiind de circa 5%. Noi nu anticipăm șocuri inflaționiste”, a punctat expertul.
Beneficiile pentru stat
Adrian Lupușor a subliniat faptul că pentru stat procurarea de către oameni a VMS este o oportunitate „inedită”, deoarece acest lucru reprezintă o diversificare a potențialilor investitori, ceea ce permite țării să ia împrumuturi în condiții mai convenabile.
„De regulă, băncile sunt principalii investitori în acele valori mobiliare de stat. Așa va fi și în continuare, dar acum, este un pas clar în direcția diversificării bazinului de investitori în titlurile de stat. Și acest lucru este foarte bun pentru că, cu cât debitorul, adică statul, are la dispoziție mai mulți și mai diversificați potențiali investitori, cu atât și condițiile de împrumut pe care le obține sunt mai bune”, a explicat acesta.
Potrivit lui Adrian Lupușor, marea majoritate a țărilor din Europa au asemenea instrumente prin care poți procura direct titluri de stat, inclusiv și țara vecină, România.
„Și la noi era posibil să procuri și până acum valori mobiliare de stat, doar că acum se creează o oportunitate să investești direct, și nu prin intermediul unei bănci, adică direct să deschizi un cont pe această platformă online și să procuri aceste valori mobiliare ale statului.
Astfel, potrivit lui, acum procedura este mai rapidă, iar investitorul nu este legat de o anumită bancă și nu are angajamente față de aceasta.