Vila lui Plahotniuc din Franța, sechestrată: R. Moldova caută avocați

Ministerului Justiției este în căutarea unui birou de avocați care ar urma să apere interesele țării în cadrul cauzei penale „Frauda Bancară”, pe teritoriul Franței, unde imobilul oligarhului Vladimir Plahotniuc a fost sechestrat.
Oamenii legii din R. Moldova au fost în luna ianuarie în Franța pentru a participa la percheziții și interogări în dosarul „Frauda bancară”. Acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în Departamentul Haute-Savoie, în orașul Sciez și localitățile Combloux, Chamonix Mont-Blanc, Sallanches și Douvaine, în perioada 9-11 ianuarie 2024 și au vizat trei bunuri imobile care ar aparține familie oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc.
„Pe teritoriul Republicii Franceze a fost iniţiată o procedură judiciară penală de către Parchetul Naţional Financiar în privința unor cetățeni ai Republicii Moldova. În acest sens, prin ordonanța de autorizare, instanța de judecată franceză a aplicat sechestru penal în privința unui imobil ce se află pe teritoriul Republicii Franceze”, anunță autoritățile.
Astfel, conform Codului de procedură penală al Republicii Franceze a fost solicitată atragerea statului R. Moldova în calitate de parte civilă în dosarul respectiv, care a fost acceptată de instanța de judecată franceză.
Reprezentații Ministerului Justiției menționează că această calitate a R. Moldova de parte civilă a fost solicitată în contextul în care se prezumă că bunul sechestrat a fost achiziționat cu surse financiare obținute din infracțiunile de corupție si spălare de bani în proporții deosebit de mari, comise pe teritoriul R. Moldova de către unii cetățeni, prin care a fost prejudiciat bugetul de stat.