Un preot din satul Ilenuța promovează mesaje anti-UE. Ce spune despre democrație
În ciuda avertismentelor și sancțiunilor anterioare, anumite fețe bisericești afiliate Patriarhiei Moscovei din cadrul Mitropoliei Moldovei continuă să promoveze mesaje anti-UE, care amintesc de propaganda Kremlinului. Un exemplu recent vine din satul Ilenuța, raionul Fălești, unde preotul Ghenadii Țugui de la Biserica cu hramul „Sfântului Dumitru” a îmbinat slujba duminicală cu un discurs plin de minciună pe 13 octombrie, scrie nordnews.md.
În timpul predicii de duminică, preotul Țugui a făcut afirmații controversate despre democrație, susținând că aceasta este o formă de guvernare care duce la sărăcie.
„Dacă ne uităm în istoria limbajului sau în dicționar, „demos” provine de la „demon” + „crație”, adică această rânduială se face când se trăiește în democrație: unul e mai presus ca ceilalți, iar alții la un nivel foarte, foarte jos, în sărăcie”, a declarat el în timpul slujbei.
Preotul a criticat și valorile europene, condamnând în mod explicit comunitatea LGBT. El a făcut referiri negative la situația din țări precum Olanda, Anglia și Franța, asociind aceste state cu „narcomanie” și alte probleme sociale, conform sursei citate.
De asemenea, parohul Ghenadii Țugui a continuat linia critică a episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, atacând verbal activitatea jurnaliștilor.
„Suntem ponegriți foarte tare, de la și până la, noi nu avem nimic. Dați-ne voie să ne rugăm și nu ne controlați în biserică, nu ne filmați, dați-ne voie!”, a afirmat el.
Iar episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, s-a angajat deschis să facă campanie electorală pentru candidata la funcția de președinte, Victoria Furtună, deși, conform legii, biserica trebuie să rămână separată de stat și să fie o structură apolitică. Potrivit nordnews.md, la soborul preoțesc din 24 septembrie, de la Catedrala Eparhială a „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din Bălți, episcopul Marchel a venit cu un îndemn de susținere a candidatei la funcția de președinte Victoria Furtună.
„Dar iată, ați privit pe ecran o femeie firavă, o creștină, o mamă duioasă și o soție cinstită, Victoria Furtună. Totuși, s-a ridicat împotriva acestora. Permiteți-mi, în numele dumneavoastră, să-i mulțumim, să-i dorim la mai mult și la mai mare. Permiteți-mi, în numele dvs., să ajungă și ea factor decizional în țară, pentru că este capabilă să promoveze legi creștine. Și aici avem un frate de-al ei, un lucrător, care se numește Denis. Vreau să-i oferim și lui cuvântul, pentru că avem o agendă încă lungă. Să-i mulțumim și să-l rugăm să transmită mulțumirile noastre doamnei Victoria”, a spus episcopul de Bălți și Fălești, Marchel.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, părintele Ioan Moșneguțu, a condamnat discursul Arhiereului Marchel. El a mai adăugat atunci că este inadmisibil ca în biserică să fie făcută propagandă.