Ședință CSP: A fost stabilită data probei interviului pentru cei doi candidați la funcția de șef al PCCOCS
Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit luni, 28 octombrie, în ședință pentru a examina „admisibilitatea preselecției” candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
UPDATE 15:00 CSP a constatat admisibilitatea procedurii de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Totodată, Consiliul a stabilit data de 7 noiembrie pentru proba interviului.
Potrivit membrei raportoare Mariana Cherpec, unul dintre candidații înscriși în concurs, Andrei Mațco, care a acumulat cel mai mic punctaj, a avut obiecții față de decizia Comisie speciale. Obiecțiile acestuia au fost respinse de către Comisie la data de 23 octombrie, a menționat Cherpec, fără a oferi mai multe detalii.
Mai aproape de numirea unui șef cu mandat deplin la PCCOCS: Cine sunt cei doi candidați care trec în următoarea etapă a concursului
Procurorul-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni Ion Neguriță și procurorul-șef interimar al PCCOCS Victor Furtuna sunt cei doi candidați selectați de Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS.
Comisia specială a desfășurat joi, 17 octombrie, etapa a doua a preselecției – intervievarea candidaților desemnați eligibili.
Potrivit deciziei Comisiei speciale, s-a constat că au fost întrunite condițiile de eligibilitate în cadrul etapei de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de către Victor Furtuna, Alexandru Machidon, Andrei Mațco și Ion Neguriță.
Totodată, s-a aprobat punctajul final al candidaților eligibili în cadrul etapei de preselecție a concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS:
- Ion Neguriță – 139,7 puncte
- Victor Furtuna – 134,5 puncte
- Alexandru Machidon – 121,4 puncte
- Andrei Mațco – 76,4 puncte
Astfel, Comisia specială recomandă Consiliului Superior al Procurorilor pe primii doi candidați, pe Ion Neguriță (139,7 puncte) și Victor Furtuna (134,5 puncte).
Selecția candidatului la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate din rândul candidaților eligibili este etapa finală organizată și realizată de Consiliul Superior al Procurorilor în concursul public de numirea procurorului-șef al procuraturii specializate. În termen de 2 zile lucrătoare de la data recepționării hotărârii Comisiei speciale, Consiliul Superior al Procurorilor, analizează dosarele și verifică respectarea procedurii legale.
Detalii despre candidați:
- Ion Neguriță – procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Ialoveni. El activează în sistemul procuraturii din aprilie 2011, atunci când a fost numit în funcția de procuror la Procuratura Anticorupție. Cinci ani mai târziu a fost numit în funcția de procuror în PCCOCS, conform procuror.magistrat.md.
- Victor Furtuna – procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Anterior a activat la PA. În 2016 a fost numit în funcția de procuror în Procuratura municipiului Chișinău. Procurorul a gestionat mai multe dosare în care era vizat fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.
- Andrei Mațco – avocat;
- Alexandru Machidon – adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Conform celei mai recente declarații de avere și interese personale, Alexandru Machidon a primit un salariu de circa 300 de mii de lei și a primit un cadou de 2600 de euro la un eveniment de familie. În 2018, acesta și-a achiziționat un apartament cu o suprafață de 65 de metri pătrați contra sumei de 45 de mii de euro, iar în 2017 a intrat în proprietatea unui BMW 520 D contra sumei de 26 de mii de euro.