Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Schimbări la Guvern, judecătorii…

VIDEO Schimbări la Guvern, judecătorii care vor compărea pe banca acuzaților, sechestre de peste 11,7 milioane de lei și trimiterea în judecată a lui Usatîi de către procurorii ruși | Săptămâna de Gardă

Sursa foto: Colaj ZdG

În Guvernul Recean au fost efectuate noi remanieri. Trei judecători au fost trimiși în judecată pentru trafic de influență, în dosarul „Interpol” au fost aplicate sechestre de peste 11,7 milioane de lei, iar Renato Usatîi va fi judecat în Federația Rusă în absența acestuia.

Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de YouTube.

Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat noi remanieri guvernamentale. Vladimir Bolea a fost transferat de la șefia Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare în fruntea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Fotoliul de ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare a fost preluat de antreprenoarea Ludmila Catlabuga, iar în fruntea Ministerului Afacerilor Interne a venit Daniela Misail-Nichitin, care până acum a deținut funcția de secretară de stat în cadrul instituției.

Noii miniștri au depus marți jurământul de învestire în funcție. 

În prima ședință de Guvern după noile schimbări, prim-ministrul Dorin Recean a cerut miniștrilor să evalueze managementul tuturor instituțiilor subordonate.

Dorin Recean, prim-ministrul R. Moldova: „Foarte minuțios evaluăm performanța, integritatea și competența fiecărei instituții subordonate și, în mod special, a șefilor acelor instituții, pentru că noi trebuie să continuăm să facem ordine, să asigurăm disciplină, să debirocratizăm comunicarea și procesele din instituții și să ne asigurăm că oferim servicii publice calitative”.

Un aparat de zbor a fost depistat marți în perimetrul complexului sportiv Chișinău Arena și a unui mall din capitală. Oamenii legii au fost sesizați de către un cetățean. Reprezentanții Poliției au declarat pentru ZdG că obiectul s-a dovedit a fi un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed”. Acesta nu avea explozibil. Săptămâna trectă, mai multe drone rusești au fost depistate pe teritoriul R. Moldova. Aparate de zbor au fost găsite în Căușeni, Rîșcani și Criuleni. Autoritățile de la Chișinău au condamnat violarea spațiului aerian al țării noastre.

Organele de drept au aplicat sechestre de peste 11,7 milioane de lei în dosarul „Interpol”. În prezent, Procuratura Anticorupție investighează o presupusă schemă de corupție prin care funcționari publici din R. Moldova, dar și din străinătate, primeau mită pentru a obține blocarea Notificărilor Roșii emise de Interpol în privința infractorilor din diferite țări aflați în căutare internațională. În dosar figurează inclusiv fostul șef al Biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu.

Săptămâna aceasta, Consiliul Europei a adoptat Planul de Acțiune pentru R. Moldova 2025-2028, prin intermediul căruia va continua să sprijine eforturile țării noastre de a-și alinia legislația, instituțiile și practicile la standardele Consiliului Europei privind drepturile omului, democrația și statul de drept. De asemenea, Planul de Acțiune ar urma să ajute autoritățile naționale să facă față provocărilor reprezentate de crizele regionale și să contracareze efectele războiului provocat de Rusia în Ucraina. Necesarul de finanțare pentru acest plan este estimat la 30 de milioane de euro. Acesta este cel de-al patrulea Plan de Acțiune al Consiliului Europei pentru R. Moldova.

Doi magistrați de la Judecătoria Chișinău și unul de la Curtea de Apel Chișinău vor compărea pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Este vorba despre judecătorii: Mihail Diaconu, Valentina Garabagiu și soțul acesteia, Garri Bivol. Conform Procuraturii Anticorupție, cei trei judecători au acționat în baza unor înțelegeri prealabile, în schimbul unor sume de bani, pentru a influența și obține soluții favorabile în cadrul unor cauze penale aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție: „În această cauză penală a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute de către inculpați de peste 1,5 milioane de lei. Totodată, acțiunile altor persoane implicate în comiterea acestor infracțiuni sunt examinate de către Procuratura Anticorupție în cadrul cauzelor penale aflate la faza de urmărire penală”.

Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția. Pentru infracțiunile comise, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă de la 100 000 la 150 000 de lei sau închisoare de până la 6 ani.

Pe banca acuzaților au fost trimise și șapte persoane cercetate în dosarul de escrocherie de la Agenția Rezerve Materiale. ZdG a aflat că printre persoanele vizate se numără directorul adjunct al instituției, Nicolae Seminahin. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în anul 2023, Agenția Rezerve Materiale a organizat o licitație pentru achiziționarea unui tip de material metalic de aproximativ 3,2 milioane de lei. La licitație au participat mai multe companii, iar inițial, o firmă a fost desemnată câștigătoare. O altă companie participantă a contestat această decizie, susținând că oferta câștigătoarei nu îndeplinea cerințele tehnice. În final, plângerea a fost acceptată, iar contestatorul a câștigat licitația. Pe 2 octombrie 2023, directorul Agenției Rezerve Materiale, fiind indus în eroare de patru subalterni, a semnat un contract cu compania câștigătoare pentru achiziționarea a 25.000 metri pătrați de material, în valoare de aproape 3 milioane 800 mii de lei. Materialele livrate însă nu respectau cerințele tehnice stabilite în contract. Mai multe detalii aflați pe zdg.md.

Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur  al alegerilor prezidențiale din R. Moldova, va fi judecat în Federația Rusă în absența acestuia. Procurorii ruși au trimis în judecată dosarul în care este vizat politicianul. Potrivit organelor de drept din Rusia, Renato Usatîi, în complicitate cu fugarii penali Veaceslav Platon și Vladimir Plahotniuc, ar fi transferat ilegal din Federația Rusă peste 175 miliarde de ruble. Usatîi este acuzat de „efectuarea de tranzacții valutare care implică transferul de fonduri în monedă străină în conturi ale nerezidenților, utilizând documente false pe scară largă. Usatîi a negat de mai multe ori implicarea sa în schema „Laundromat”, calificând dosarul penal drept unul „fabricat”.

Dosarul de abuz de putere în care figurează fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate Vasile Botnari se va întoarce la Curtea de Apel Chișinău, într-un alt complet de judecată. Magistrații Curții Supreme de Justiție au admis pe 19 noiembrie recursul depus de soția unuia dintre cei șapte profesori turci expulzați și au dispus rejudecarea cauzei. Galina Tufekci a solicitat să fie recunoscută în calitate de parte vătămată, după ce în 2018, ofițerii Serviciului de Informații și Securitate au intrat în casa acesteia, „i-au pus un pistol la tâmplă” și „l-au luat cu forța pe soţul ei, Mehmet Tufekci”. În iulie 2020, Vasile Botnari a fost găsit vinovat de prima instanță pentru abuz de putere și condamnat la amendă în valoare de 88 000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani. Procurorii nu au contestat sentința.

Un bărbat din nordul țării a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Bălți într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați din cadrul Secției Înmatriculare Vehicule și Documentarea Conducătorilor Auto din municipiul Edineț și că ar putea, contra unor sume de bani, să-i convingă pe aceștia să aplice calificativul „admis” solicitanților de permise auto la probele teoretice și practice. Conform organelor de drept, pe parcursul documentării au fost fixate mai multe episoade de pretindere și primire de mijloace financiare, sumele variind între 5000 de lei și 1500 de euro.

Judecătorii și procurorii ar urma să beneficieze de compensarea cheltuielilor de transport tur-retur sau pentru închirierea spațiului locativ, în cazul în care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul, a decis miercuri Cabinetul de miniștri. Compensația se va acorda în cazul în care distanța dintre localitatea unde persoana își desfășoară activitatea și localitatea în care își are domiciliul este mai mare de 20 km. În același timp, în cazul închirierii spațiului locativ, va fi compensată suma indicată în contractul de locațiune, iar cuantumul lunar al compensației nu va depăși 4500 de lei. 

Elevii nu vor putea utiliza echipamente electronice de comunicație în timpul orelor, cu excepția folosirii acestora în scop educațional și în situații de urgență. Prin această măsură, autoritățile își propun să crească gradul de siguranță în mediul școlar, în contextul în care utilizarea excesivă a telefoanelor mobile poate provoca distragerea atenției elevilor. Totodată, reprezentanți ai sistemului educațional au propus introducerea unui profil general de studiu, pe lângă cel real și umanist, pentru școlile cu o singură clasă liceală. Măsura este necesară pentru a avea o distribuție echilibrată a orelor între obiectele de profil. Modificările în acest sens urmează a fi făcute în Codul educației. 

Jurnalistele Ziarului de Gardă, Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, autoarele investigației „În Slujba Moscovei”, au obținut Premiul de Excelență al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la categoria Investigații Jurnalistice. Colegele noastre au primit diplome de excelență „pentru curajul de a pătrunde în mecanismele dezinformării și fraudei electorale”. 

Continuăm cu o veste tristă. Tânăra interpretă, Andreea Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc, a fost petrecută luni pe ultimul drum. Ceremonia de adio a avut loc la Cimitirul Central de pe strada Armenească, unde membrii familiei, prietenii și colegii și-au luat rămas bun de la ea. Andreea, singurul copil al interpretului Igor Cuciuc, s-a stins din viață în noaptea de 15 noiembrie, după o petrecere de Balul bobocilor. Aceasta a decedat din cauza unui stop cardiac. Mii de oameni au deplâns pe rețelele de socializare moartea tragică a tinerei de 17 ani.

Pe 19 noiembrie s-au împlinit 1000 de zile de când armata lui Putin a invadat Ucraina. De la începutul războiului, milioane de oameni, majoritatea femei, copii și bătrâni, au fost forțați să-și părăsească casele. Zilnic, în țara vecină mor oameni nevinovați și sunt distruse orașe și familii întregi. În semn de solidaritate cu poporul ucrainean, scuarul Parlamentului R. Moldova a fost iluminat marți în culorile drapelului Ucrainei. Între timp, președintele american Joe Biden a permis Ucrainei să utilizeze arme fabricate în SUA pentru a lovi în interiorul Rusiei. Măsura ar fi fost luată după ce autoritățile militare ruse au desfășurat trupe nord-coreene în regiunea Kursk. Iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care a fost actualizată doctrina nucleară a Federației Ruse. Documentul prevede că un atac nuclear poate fi „justificat în cazul unei agresiuni împotriva Federației Ruse și a aliaților săi din partea unui stat non-nuclear, cu sprijinul unui stat nuclear”.