SIS a blocat șapte site-uri de propagandă rusă, soția lui Plahotniuc a fost pusă sub învinuire pentru complicitate la spălare de bani, iar mai multe fețe bisericești sunt documentate de oamenii legii | Săptămâna de Gardă
Serviciul de Informații și Securitate a dispus blocarea a șapte site-uri de propagandă rusă, o vilă a familiei oligarhului Vladimir Plahotniuc rămâne sub sechestru, Poliția documentează mai multe fețe bisericești care ar fi făcut agitație electorală.
Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de YouTube.
Oxana Childescu, soția fugarului Vladimir Plahotniuc, a fost pusă sub învinuire pentru complicitate la spălare de bani în proporții deosebit de mari comisă în interesul unei „organizații criminale”. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către reprezentanții Procuraturii Anticorupție. De asemenea, Tribunalul Penal Federal Elvețian a menținut ordinul de înghețare în privința unei vile de lux a familiei Plahotniuc. Astfel, imobilul care se află în Geneva, rămâne sub sechestru.
Președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, nu a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din octombrie, pe motiv că unele liste de semnături nu au întrunit condițiile legale. Reprezentanții formațiunii politice au calificat decizia CEC drept „o comandă politică” și au spus că o vor contesta în instanță.
Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare: „Consider scoaterea mea din această cursă electorală profund neconstituțională. Constituția R. Moldova garantează fiecărui cetățean dreptul de a alege și de a fi ales, iar decizia CEC tocmai mi-a îngrădit acest drept. Considerăm că la baza acestei neînțelegeri profunde stă o bază de date neactualizată”.
Tot săptămâna aceasta, Comisia Electorală Centrală a aprobat înregistrarea ultimilor candidați la prezidențiale: Victoria Furtună, Natalia Morari și Tudor Ulianovschi. Astfel, în buletinul de vot se vor regăsi 11 candidați. Pe 26 septembrie, Tipografia Centrală a început tipărirea buletinelor de vot.
Iar episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, s-a angajat deschis să facă promovare electorală pentru candidata la funcția de președinte, Victoria Furtună, deși, conform legii, biserica trebuie să rămână separată de stat și să fie o structură apolitică. Jurnaliștii de la Nord-News notează că la soborul preoțesc din 24 septembrie, de la Catedrala Eparhială a „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din Bălți, episcopul Marchel a venit cu un îndemn de susținere a candidatei Victoria Furtună.
Marchel, episcopul de Bălți și Fălești: „Dar iată, ați privit pe ecran o femeie firavă, o creștină, o mamă duioasă și o soție cinstită, Victoria Furtună. Totuși, s-a ridicat împotriva acestora. Permiteți-mi, în numele dumneavoastră, să-i mulțumim, să-i dorim la mai mult și la mai mare. Permiteți-mi, în numele dvs., să ajungă și ea factor decizional în țară, pentru că este capabilă să promoveze legi creștine”.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, a condamnat discursul episcopului de Bălți și Fălești, iar șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru Teleradio-Moldova că oamenii legii documentează trei cazuri în care preoți din nordul țării au făcut agitație electorală.
Serviciul de Informații și Securitate a cerut blocarea accesului utilizatorilor din R. Moldova în privința a șase portaluri de știri din Rusia, inclusiv a agenției de presă afiliate Kremlinului, RIA Novosti, precum și a portalului de propagandă anti-UE, nuacum.eu. În iulie 2024 Parlamentul a adoptat o inițiativă legislativă care prevede că Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Informații și Securitate pot dispune sistarea accesului la conținut web cu caracter infracțional. Sistarea accesului la o pagină web poate fi dispusă pe un termen de 30 de zile, însă acesta poate fi prelungit.
Un bărbat care ar fi pretins 200 de mii de lei pentru soluționarea unei cauze penale a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi cerut de la un bărbat mijloace financiare ilicite pentru a influența decizia pe o cauză penală aflată în instanță. Conform organelor de drept, bănuitul ar fi pretins 200 de mii de lei, susținând că ar avea influență asupra unor magistrați de la Curtea de Apel Chișinău pe care i-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă pe dosarul în care este vizat un agent economic. În cadrul acțiunilor de urmărire penală au fost documentate mai multe întrevederi dintre bănuit și persoana de la care ar fi pretins bani.
Bărbatul care a încercat în luna februarie să-și omoare soția stropind-o cu acid sulfuric a fost condamnat la 11 ani și 3 luni de închisoare. Judecătoria Chișinău l-a obligat să achite părții vătămate prejudicii în valoare de 1 600 000 de lei. Conform învinuirii înaintate de către procurori, pe 28 februarie 2024, învinuitul, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a inițiat un conflict cu soția sa, a luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat și a stropit-o. Femeii i-au fost cauzate arsuri chimice grave pe suprafața corpului, iar fiicei lor în vârstă de 6 ani i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare. Bărbatul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că regretă faptele comise. Cauza a fost examinată în procedură simplificată.
Permisele de conducere eliberate începând cu anul 2020 în R. Moldova și Franța vor fi recunoscute reciproc. Guvernul a aprobat, miercuri, un acord în acest sens semnat la Paris pe 12 iulie 2024. R. Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Italia, Spania, Grecia, Albania, Lituania, precum și o declarație comună de intenție cu Germania privind transcrierea permiselor de conducere.
Încă un incident grav s-a produs pe teritoriul parcului de distracții „GagauziyaLand”, finanțat de oligarhul penal Ilan Șor. Doi bărbați de 34 și 36 de ani au fost electrocutați, luni, în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică. Ambii au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Pe 26 august, o copilă în vârstă de 10 ani s-a ales cu fractură dublă la picior în timp ce se juca la unul dintre terenurile amplasate pe teritoriul parcului. Anterior, Inspectoratul General al Poliției a comunicat că deschiderea parcului nu a fost autorizată de autoritățile competente.
După ce au protestat săptămâna trecută în fața Președinției împotriva unui proiect de lege care viza măsuri de sprijin pe timp de secetă, mai mulți fermieri au avut, marți, o întrevedere cu președinta Maia Sandu în cadrul căreia au discutat despre problemele din agricultură. În urma discuțiilor, șefa statului a declarat că a convenit, printre altele, să identifice un „instrument clar prin care să protejeze fermierii de penalitățile exagerate și silite”. De cealaltă parte, agricultorii s-au arătat nemulțumiți de discuții. Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, a declarat pentru ZdG că fermierii ar urma să iasă din nou la proteste în cazul în care autoritățile nu le vor îndeplini revendicările până pe 10 octombrie.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au anunțat, luni, rezultatele investigațiilor de laborator ale produselor alimentare în cazul îmbolnăvirii mai multor elevi ai Liceului „Aristotel” din capitală. Conform Agenției, în produsele alimentare nu au fost identificate microorganisme patogene care ar putea provoca toxiinfecții alimentare. Autoritățile din sănătate susțin că șapte elevi ai instituției de învățământ au fost confirmați cu Norovirus de tip G2, în timp ce patru copii au fost contaminați cu o bacterie care poate afecta tractul urinar.
Comisia internațională independentă de anchetă a Organizației Națiunilor Unite privind Ucraina a găsit noi dovezi care arată modele comune de tortură comisă de ruși împotriva civililor ucraineni și a prizonierilor de război din teritoriile ucrainene ocupate și din Federația Rusă. Un element este consecvența practicilor violente impuse în centrele de detenție din Rusia în care au fost deținuți ucraineni. Între timp, Țările G7, UE și alte peste 20 de state au adoptat o declarație prin care își reafirmă sprijinul pentru reconstrucția Ucrainei. Pe 26 septembrie, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că SUA au convenit să acorde Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 7,9 miliarde de dolari.
În cadrul campaniei de informare „Culisele Integrării Europene”, desfășurată de Asociația ADEPT, analistul politic Igor Boțan oferă o perspectivă detaliată asupra istoriei integrării europene a Republicii Moldova. Boțan subliniază că, deși unii politicieni au fost oscilanți, direcția pro-europeană a fost o constantă în politicile guvernamentale. Analiza integrală a lui Igor Boțan poate fi găsită pe canalul de YouTube al Ziarului de Gardă.
Cât de des priviți televizorul? Aveți un post de televiziune preferat sau urmăriți mai multe posturi TV pentru știri, dezbateri politice, emisiuni de divertisment, filme și seriale? V-ați pus vreodată întrebarea cui aparține postul de televiziune pe care-l priviți sau radioul pe care-l ascultați? Este oare proprietarul afiliat politic sau, poate, chiar membru al vreunui partid? Trebuie să știți că această informație este una publică și că toate televiziunile și posturile de radio sunt obligate să prezinte aceste informații la Consiliul Audiovizualului, instituția care oferă și retrage licențe de emisie. De asemenea, instituțiile audiovizuale trebuie să publice această informație pe paginile lor de internet. Mai multe detalii aflați de pe canalul nostru de YouTube.