Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Procurorul învinuit de accidentul…

VIDEO Procurorul învinuit de accidentul de la Bahmut, care candidează la funcția de membru al unui Colegiu al CSP, a refuzat să răspundă la întrebările despre venitul nedeclarat al soției: „Am probleme acasă”

Sursa: Comisia de Evaluare a Procurorilor/Facebook

Procurorul Dumitru Triboi, învinuit în cazul accidentului de la Bahmut, raionul Călărași, în urma căruia patru persoane au decedat, candidează pentru funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Acesta a fost audiat public vineri, 18 octombrie, de către Comisia de Evaluare a Procurorilor.

Acuzatorul de stat a fost întrebat în cadrul audierii la ce etapă se află dosarul penal în care este învinuit. Acesta a spus că vineri a fost la Procuratură unde i-au fost aduse la cunoștință concluziile unei expertize, care ar fi arătat că nu a avut posibilitatea să evite impactul. Conform învinuitul, mai urmează rezultatele altor două expertize.

Triboi a fost întrebat despre declarațiile sale de avere și interese personale din perioada 2012-2019 și despre nedeclararea venitului soției sale care vindea articole vestimentare și încălțăminte la o tarabă în piața de la Călărași. Aceasta muncește în bază de patentă de întreprinzător.

Astfel, candidatul a refuzat să răspundă la întrebarea președintelui Comisiei Christopher Lehmann despre dacă a declarat sau nu venitul soției, spunând că „nu mai ține minte” și a acuzat Comisia că pune întrebări „provocatoare”.

  • Christopher Lehmann: Ați raportat venitul soției pentru anul 2012 la Autoritatea Națională de Integritate (ANI)?
  • Dumitru Triboi: Probabil l-am raportat, nu pot să vă spun, a fost cu 12 ani în urmă.
  • Christopher Lehmann: Ați raportat venitul soției în anul 2013 dobândit la taraba de la piață?
  • Dumitru Triboi: Dacă facem o analiză, ea și-a început activitatea în 2012, dar noi, conform legii, completăm declarațiile în următorul an.
  • Christopher Lehmann: Întrebarea mea este – ați raportat venitul ei pentru anul 2013 în declarația către ANI? Presupun că ați depus-o în 2014, dar întrebarea mea nu este despre asta (…).
  • Dumitru Triboi: Domnule președinte, eu am expediat în adresa Comisie declarațiile pentru toți anii, nu pot acum să ofer asemenea detalii.

Acuzatorul de stat a afirmat că nu ar fi știut la ce întrebări urma să răspundă în cadrul audierii, declarație combătută de președitele Comisie, care a spus că acesta a fost anunțat anterior.

Întrebat și despre declararea venitului în restul anilor, Triboi a refuzat să răspundă, calificând solicitările de precizări drept „provocatoare”.

„Domnule președinte, dumneavoastră duceți în eroare. Eu v-am informat oficial pe toți, este o întrebare provocatoare. Sunt pus într-o situație. Refuz să mai răspund la careva întrebări. Rog să finalizați audierea mea”, a afirmat Triboi după mai puțin de 15 minute de la începerea audierii.

Totuși, acesta nu a plecat din fața Comisiei.

„Eu am răspuns la toate întrebările. Rog să nu îmi oferiți întrebări provocatoare. Tot timpul am activat cinstit, nu am încălcat nicio prevedere (…). V-aș ruga, dacă nu sunteți de acord și nu credeți, să vă duceți să verificați în ce condiții muncește soția mea la piața din Călărași. Atât”, a îndemnat Triboi.

În plus, procurorul a spus că „subiectul este temă de discuție aprinsă și conflicte în familia sa”.

„Nu mai vreau. Eu am probleme familale și le voi atribui Comisiei. Că am probleme acasă”, a declarat Triboi.

Conform Comisiei de Evaluarea, abia pentru anul 2020 procurorul a declarat veniturile soției de la tarabă, în valoare de circa 70 de mii de lei, ceea ce pentru o perioada de 8 ani, în care nu a fost declarat venitul, ar însemna în jur de 465 de mii de lei.

Triboi a fost întrebat și de ce își dorește funcția de membru al Colegiului, având în vedere dosarul penal. Acesta a precizat că „a fost înaintat de colegi” atunci când deținea funcția de șef al Procuraturii Ungheni și acum și-ar fi dorit să se retragă din concurs, dar „i s-a spus că dacă va renunța va fi considerat că nu a aplicat la Vetting”.

„După, indiferent de care va fi rezultatul, voi depune cerere să mă retrag din toate concursurile și voi lupta ca să demonstrez că sunt nevinovat, conform principiului prezumției nevinovăției”, a declarat candidatul.

Dumitru Triboi a deținut, până la implicarea acum un an în accidentul care a luat viața a patru persoane, funcția de procurorul-șef al Procuraturii raionului Ungheni. Acesta a fost transferat pentru un an, din luna martie, la Procuratura raionului Călărași, conform Unimedia. În prezent, nu are aplicată nicio măsură restrictivă.

Detalii din dosar

La 25 ianuarie, magistrații de la Curtea de Apel Chișinău au hotărât să admită recursul avocaților lui Dumitru Triboi și să înlocuiască măsura de arest preventiv cu eliberarea provizorie a acestuia, sub control judiciar, pe un termen de 15 zile. Hotărârea purta caracter irevocabil și nu putea fi contestată de procurori.

Ulterior, la solicitarea procurorilor, pe 29 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis prelungirea măsurii controlului judiciar cu alte 60 de zile. Informația a fost confirmată pentru ZdG de către Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În noiembrie 2023, membrii CSP au respins demersul procurorului general interimar Ion Munteanu privind suspendarea lui Dumitru Triboi de la șefia Procuraturii raionului Ungheni. Atunci, unele surse ale ZdG au spus că la baza deciziei membrilor CSP de a nu-l suspenda din funcție pe Dumitru Triboi au stat mai multe motive, printre care faptul că acuzatorul de stat are doi copii la întreținere și soția are un salariu de șase mii de lei, respectiv suspendarea din funcția i-ar lăsa fără venitul de bază.

După decizia Curții de Apel și cea a membrilor CSP, reiese că domnul procuror poate să revină în funcție, până la emiterea unei sentințe definitive”, afirmă avocatul victimelor, Ion Bucur.

Contactat de ZdG, Andrei Cebotari, membru al CSP a subliniat că, în opinia sa, Dumitru Triboi ar putea reveni la serviciu, „iar vinovăția sau nevinovăția acestuia să fie stabilită de către instanța de judecată. Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal”.

Ziarul de Gardă a analizat raportul de expertiză extrajudiciară, pe care avocatul victimelor, Ion Bucur, îl consideră „vădit eronat”.

Raportul de expertiză auto-tehnică

Raportul de expertiză extrajudiciară, analizat de ZdG, arată că impactul nu putea fi evitat.

Expertiză judiciară auto-tehnică nu este una corectă, ba din contra este una vădit eronată, în favoarea învinuitului Dumitru Triboi, pentru a scăpa de răspunderea penală. (…) Am înaintat un demers la procuror pentru a fi dispusă o nouă expertiză repetată. În această expertiză nu se dau explicații concrete, mai mult decât atât, nu se descrie care este metodologia aplicată”, a punctat avocatul familiei victimelor, Ion Bucur.

Totodată, surse ale ZdG care au tangență cu dosarul menționează: „Căruțașul avea concentrația de alcool în sânge 1,67 g/l, adică o concentrație de 3,5 ori mai mare decât cea de la care începe răspunderea penală. Șoferul Dumitru Triboi nu avea alcool în sânge. De asemenea, căruțașul ar fi încălcat nouă prevederi ale Regulamentului Circulației Rutiere”, susțin surse ale ZdG care au tangență cu dosarul.

Avocatul Ion Bucur a declarat că „nu are nicio legătură căruțașul, căruța era condusă de soția lui, care nu avea gram de alcool în sânge”. Totuși, în expertiza auto-tehnică apare numele lui Mihail Bucilă.

Cronologia accidentului de la Bahmut

Accidentul rutier cu implicarea procurorului Dumitru Triboi s-a produs pe 20 octombrie, pe traseul R-1, în comuna Bahmut, raionul Călărași. „La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că o Skoda Fabia a accidentat o căruță. În rezultat, patru persoane, printre care și un copil, membrii unei familii, au decedat, iar altele două au fost preluate de salvare”, se menționează în comunicatul Poliției.

Ulterior, Poliția a precizat că procurorul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Contactată de ZdG, șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Diana Fetco, a declarat că, preliminar, căruțașul nu avea vestă sau alt echipament reflectorizant, dar că toate circumstanțele accidentului rutier urmează să fie clarificate în cadrul procesului penal inițiat.

ZdG a discutat cu rudele celor patru victime decedate, dar și cu familia procurorului.