Președinta Parlamentului European: „Aparțineți familiei europene, pentru că noi împărtășim aceleași valori și convingeri”
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează vineri, 11 noiembrie, o vizită de lucru la Chișinău.
„Europa este alături de dumneavoastră și vom fi alături în continuare. Vom fi puternici și uniți în convingerile noastre. Vom face acest lucru atunci când vorbim despre energie, ajutând R. Moldova să își diversifice aprovizionarea cu resurse energetice pentru a preveni destabilizările. Mai multe țări, România, Grecia și Slovacia au făcut deja anumiți pași și vom continua să asigurăm stabilitatea aprovizionării cu resurse energetice.
Atunci când vorbim despre situația economică, aceasta este dificilă, dar am oferit susținere și vom continua să oferim susținere prin intermediul mijloacelor financiare dar și prin intensificarea conexiunilor de transport și a schimburilor comerciale.
Din numele Parlamentului European vreau să vă asigur că suntem dispuși să facem mai mult, să ne mișcăm și mai rapid, nu doar pentru că există voință politică dar și pentru că este o instituție care întotdeauna a mers cot la cot alături de țara dumneavoastră, oferindu-i susținere deplină. Dumneavoastră ați menționat că am fost prima instituție, și mă mândresc cu acest lucru, care a îndemnat ca R. Moldova să primească statutul de candidat. Dumneavoastră aparțineți familiei europene, pentru că noi împărtășim aceleași valori și convingeri. Datorită cetățenilor, tinerilor ca se uită spre Europa, noi avem obligația și datoria să-i salutăm și să le urăm bun venit.
Această decizie transmite un mesaj puternic de speranță și solidaritate. Vom continua să fim alături de dumneavoastră în următorii pași esențiali”, a afirmat președinta Parlamentului European.
Președinta Maia Sandu a mulțumit „în numele tuturor cetățenilor care-și doresc să trăiască în pace și prosperitate și să-și decidă singuri viitorul, pentru șansa de a deveni parte a familiei europene”.
„Parlamentul Uniunii Europene a fost întotdeauna de partea cetățenilor R. Moldova care luptă pentru libertate și dreptate.
Instituția pe care o reprezentați a fost alături de noi în cele mai grele timpuri pentru fragila noastră democrație.
Ulterior, Parlamentul European a fost prima instituție europeană care a spus clar și tare că ne susține în demersul nostru de obținere a statutului de țară candidată.
Cred cu tărie că Rezoluțiile Parlamentului European la acest subiect, în special Rezoluția, adoptată la 23 iunie 2022 cu o majoritate de 529 de voturi, prin care forul legislativ european a optat pentru acordarea „fără întârziere” a statutului de țări candidate la UE pentru Republica Moldova și Ucraina, a fost un argument puternic pentru decizia favorabilă a Consiliului European adoptată în aceeași zi.
(…) Sprijinul constant al Parlamentului European – în perioade bune, dar și în perioade grele – a fost vital pentru menținerea țării noastre pe calea democratică și pentru susținerea aspirațiilor ei europene.
Acest sprijin a venit atât prin aprobarea programelor de finanțare propuse de instituțiile UE, cât și prin susținerea inițiativelor democratice, a societății civile și a presei independente.
Deputații europeni ne-au fost mereu alături atunci când grupări corupte au capturat statul în Republica Moldova, punându-l în slujba intereselor oligarhice, erodând instituțiile publice și subminând visul nostru european (…)”, a afirmat președinta Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu susține o conferință împreună cu Roberta Metsola:
Speakerul Igor Grosu a anunțat la începutul ședinței Legislativului de joi, 10 noiembrie, că președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va ține un discurs vineri, 11 noiembrie, în plenul Parlamentului de la Chișinău.
Joi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat la Chișinău. Aceasta a anunțat un pachet de asistență în valoare de 250 milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice.