VIDEO Pe urmele dispăruților

O bunică de 80 de ani a dispărut fără urmă, după ce a fost lăsată la spital de către nepot. O adolescentă cu probleme de auz devine de negăsit, după ce mama a pierdut-o din vedere la salonul de frumusețe. O brigadă de voluntari pornesc în căutarea lor, imediat după alerta primită de la rude. 

În R. Moldova, potrivit unor statistici, anual dispar aproximativ o mie de persoane, dintre care 700 sunt copii. În 98% din cazuri, aceștia părăsesc benevol domiciliul sau centrul de plasament. 

Conform informațiilor Inspectoratului General al Poliției, anul trecut, 120 de persoane mature erau anunțate dispărute, 90 dintre acestea fiind în căutare încă din anii precedenți. 

În asemenea cazuri, cu cât mai mult timp trece de la data dispariției, cu atât mai mici sunt șansele ca persoana respectivă să poată fi găsită.

Brigada de căutare „COD” există din 2019 în R. Moldova, are în componența de bază trei persoane și se ocupă, împreună cu alți voluntari, de căutarea persoanelor declarate dispărute. 

Până în prezent, aceasta a participat la 87 de operațiuni în care au reușit să găsească persoanele date dispărute, deși susţin că „nu toate cifrele sunt pozitive”. 

„Eram atât de panicat, încât nu puteam vorbi”

Ivan Buianov își amintește cum, în decurs de o săptămână, mama și bunicul său au ajuns la spital cu COVID. În acea zi, a condus-o pe bunica la un centru COVID din Chișinău, ca să treacă și ea testul. După ce au primit confirmarea, au fost direcționați la spital. Ivan a explicat acolo că bunica are uneori probleme cu memoria și a cerut permisiunea să rămână cu ea pentru a o supraveghea. I s-a spus însă că nu este posibil.

A traversat strada și a mers o singură stație cu troleibuzul, când l-au sunat de la spital și l-au informat că bunica a dispărut. A coborât repede, a traversat înapoi drumul, a oprit o mașină și a explicat că are nevoie să ajungă urgent la instituția medicală unde o lăsase pe bunica. 

„Acolo mi-au zis că nu știu ce s-a petrecut, dar bunica a plecat”, povestește tânărul. 

A sunat la Poliție, a apelat toți prietenii și cunoscuții, și-a sunat șeful ca să anunțe că nu poate veni la muncă. Nu a spus rudelor, întrucât mama și bunicul și așa erau la spital și nu se simțeau foarte bine – „nu-mi închipui cum ar fi reacționat”. 

Mai bine de un sfert de oră a umblat în neștire prin zonă, de unul singur, încercând să dea de bunica. Nu știa pe unde să o ia – la dreapta, la stânga, înainte sau în urmă. Apoi, a înțeles că această metodă nu funcționează. Și-a rugat prietenii să vină în ajutor. Unul dintre ei a dat de grupul de căutare „COD”. 

„Ce mi-a plăcut la coordonarea cu cei de la „COD” e că nu erau multe întrebări de prisos. Teoretic, ar fi trebuit să-mi citească morală – de ce am apelat atât de târziu la ei sau ceva de acest fel.

Însă nu, totul a fost laconic, m-au întrebat cine a dispărut, cum, unde și alte câteva detalii. În cinci minute, am dat toate precizările de care aveau nevoie. În 10 minute, m-au sunat și mi-au spus că sunt și ei în căutare prin cartier”, punctează Ivan. 

Voluntarii de la „COD” au păstrat legătura cu el și au coordonat împreună căutările. 

Până la urmă, bunica a fost găsită de niște prieteni pe care i-a abordat un trecător. Acesta văzuse unul dintre afișele distribuite pe rețelele de socializare cu imaginea bunicii, însă dorea întâi să verifice dacă cea pe care o văzuse în treacăt este anume persoana respectivă. I-a oprit pe cei doi, iar ei l-au apelat pe Ivan ca să întrebe de unele semnalmente ale femeii. 

„Țin minte că nu eu am răspuns – eram atât de panicat, încât nu putem vorbi. A răspuns unul dintre prietenii care se afla cu mine. Mi-a transmis apoi receptorul și m-au întrebat în ce încălțăminte era bunica, ce haine avea, ce culoare. În fine, mi-au zis unde să vin”, își amintește tânărul. 

A găsit-o pe bunica pe o bancă, iar ea, pur și simplu, s-a bucurat să-l vadă. Din discuțiile pe care le-au purtat mai târziu, Ivan a înțeles că bunica nu-și amintea să fi plecat undeva. I se părea că a fost la o plimbare obișnuită prin parc. „E un plus tare mare că nu a panicat nici ea, că nu a făcut lucruri stupide la acel moment”, adaugă tânărul.  

Sfatul lui Ivan, în cazurile dispariției unor persoane apropiate e să se evite panica și să se încerce informarea cât mai rapidă a cât mai multor persoane. El subliniază că rețelele de socializare pot fi de mare ajutor în asemenea situații. 

„Pauza birocratică” și consecințele acesteia 

Psihologa Ana Niculaeș recomandă, ca măsură de siguranță, în cazul dispariției persoanelor în vârstă, care au probleme cu memoria, să se poarte o brățară de identificare sau să fie cusute date de contact pe reverul hainei. 

„Noi suntem în secolul XXI – ideal ar fi ca astfel de persoane să poată fi monitorizate sub formă digitală, dar iarăși, asta presupune anumite costuri. 

Ar fi binevenit ca persoanele îngrijitoare, care sunt conștiente că cineva ar putea ieși din casă și, într-adevăr, să nu-și poată aminti adresa locuinței, să se agiure că în anumite regiuni ale hainei sau la poșetă, bunăoară, sunt cusute date care să ajute în acest sens”, sugerează Niculaeș. 

În același context, liderul echipei „COD”, Roman Volhv menționează că, în opinia sa, mișcările voluntare de căutare a dispăruților sunt eficiente, pentru că acolo, de obicei, participă oameni care-și știu foarte bine treaba. El punctează că aceasta poate fi demonstrat și prin rezultatele pe care le arată echipe similare din alte țări. 

„Trece o anumită perioadă până când organele oficiale încep pe deplin căutările – eu o numesc „pauza birocratică”. Aici vorbim de maturi sau copii care au mai fugit de acasă, iar față de ei atitudinea nu e atât de serioasă, cred eu. Din păcate, se întâmplă și să fie găsiți prea târziu”, explică el. 

La „COD” se poate adresa orice persoană care are nevoie de ajutor pentru a găsi pe cineva dispărut. Echipa poate fi contactată la telefon sau pe Viber, iar căutările încep în termen scurt. De obicei, spune Roman, ei se axează pe cazurile „proaspete” de dispariție, întrucât astfel șansele de a găsi persoana sunt mai mari. 

„Noi toți eram neînfricați la 16 ani”

În ziua când fata ei de 16 ani a dispărut, Paulina Feraru a mers cu ea la salonul de frumusețe, să-i vopsească părul. Când s-a întors, după discuția cu specialista de acolo, a descoperit că fiica sa nu mai era pe loc. Așa că a alertat imediat Poliția. Echipajul a venit la scurt timp – au întrebat detalii, au luat fotografia și au început să caute prin apropiere. 

Înainte de asta, Paulina a încercat să roage forțele de ordine să o caute pe fată după numărul de telefon, dar i s-a răspuns că, dacă nu este deschis un dosar penal, compania de telefonie nu va oferi această informație. 

Prin urmare, a pornit să caute și ea, pe cont propriu, în zona cartierului unde locuiește. 

„Fata comunica cu niște prieteni, de aceeași vârstă, de la Moscova. Vorbeau cu ea și părinții unui băiat, știam despre asta, însă mi s-a părut că dacă, pur și simplu, prietenesc, nu e nimic ieșit din comun. 

Cu timpul, a devenit ceva obișnuit, discutau din ce în ce mai des. Ulterior, ea a început să se ascundă de mine și m-am panicat, am încercat să o întreb de ce face asta. Am rugat-o să vorbească cu mine, să-mi explice. Ea nu a vrut și nici eu nu am insistat, ca să nu o presez, pentru că totuși e adolescentă”, susține Paulina. 

Cât își căuta fiica, a întâlnit o prietenă care i-a și povestit despre echipa „COD”. Tot ea i-a și contactat. „Apoi, am luat eu legătura cu Roman… Țin minte ca prin ceață acest episod. Tot timpul am păstrat contactul – zi și noapte. M-a susținut și m-a ajutat mult, chiar în prima seară a depistat unde e fata”, povesteşte Paulina. 

Fiica ei a fost găsită la o prietenă, într-o localitate de la nordul R. Moldova, aflată nu departe de graniță. „Intenționa să plece spre Rusia, pentru că i-a plăcut acest băiat. S-a îndrăgostit și a decis, așa îndrăzneț, să meargă încolo”, adaugă mama fetei. 

Ca să evite asemenea situații, Polina consideră că părinții ar trebui să discute mai mult cu proprii copii și să încerce să îi înțeleagă – „pentru că toți eram neînfricați la ai noștri 16 ani și voiam să facem ceva ieșit din comun”. Cel mai bun lucru pe care îl pot face adulții oricând, opinează ea, e să investească într-o relație sănătoasă cu cei mici. 

„Ceea ce eu am și făcut după asta. Anterior, mă revoltam, ca orice mamă, o întrebam de ce nu îmi vorbește, de ce nu îmi arată cu cine discută. Acum, cel puțin, ea are încredere în mine”, conchide femeia.

Psihologa Ana Niculaeș afirmă că fuga de acasă este specifică perioadei de preadolescență, când apare nevoia de independenţă. „E important ca părinții să știe că orice adolescent are, la un moment dat, gândul de a fugi de acasă. Asta e firesc și se explică prin faptul că el se simte deja matur, are nevoie să fie în controlul propriului comportament și nu mai suportă să-i spună cineva ce să facă”. 

Totuși, Niculaeș atenționează că, atunci când vorbim despre fuga de acasă, există două categorii de adolescenți: cei care au un moment episodic și cei care au un comportament cronic legat de asta. În ultimul caz, e nevoie de ajutor specializat. 

În general, ca părinții să evite asemenea situații în raport cu copiii lor, este important să le transmită că țin la ei, indiferent de ceea ce ar face și de problema cu care se confruntă, vor găsi împreună o soluție. 

„Atunci când copilul cochetează cu ideea plecării de acasă, ori spune cu text deschis că vrea să plece, părintele îi poate replica: uite, decizia îți aparține, dar totodată, e important să știi că eu îți sunt alături. Când copilul știe că este acceptat și apreciat în familie, e puțin probabil să fugă”, susține psihologul.

„Să găsești în pădure o persoană care nu mai e vie…”

Roman Volhv a creat brigada de căutare, pentru că a fost și el unul dintre adolescenții care dispăreau de acasă. Știe cum e asta.  

La început, nimeni nu a crezut în ideea lui. Îi spuneau că nu e nevoie de așa ceva, că nimeni nu îl va susține, că e prea complicat de realizat sau chiar imposibil. Însă el s-a încăpățânat să creadă și a vrut să vadă cum funcționează lucrurile în alte țări. Așa a înțeles că inițiativele voluntare de căutare oriunde sunt de mare folos. 

Azi, echipa sa de voluntari e formată din trei persoane de bază și alți zeci de voluntari care se alătură pe parcurs, în funcție de misiune și disponibilitate. Nu există funcții pe interior, doar un set minim de reguli care se cer respectate. Nu se oferă și nu se dau salarii și totul funcționează în baza propriei voințe și investiției de timp ori resurse.

„Practica arată că atunci când cineva caută sau este gata să caute o persoană dispărută, în mod gratuit, el este mult mai eficient”, zice Roman. 

Voluntar în echipă poate deveni orice persoană care a atins vârsta de 18 ani. Ca să poată participa la misiunile de căutare, e nevoie de o bază minimă de instruiri, pe care „COD” le-o oferă, deși asta se petrece, preponderent, direct pe teren.

Acum „COD” are 15 misiuni de căutare aflate în proces, cele mai multe – 13 – fiind pierderi „vechi”, cu adresări târzii din partea rudelor. „Adică, aici, nici nu prea mai avem vreo pistă. Dar sunt și pierderi „proaspete”, de asta încă operațiunile respective sunt fără succes”, concretizează Volhv. 

Mai spune că cele mai complicate cazuri sunt cele în care fugarul adolescent, de obicei, se străduieşte să se ascundă. „Noi nu avem o interacțiune atât de activă cu Poliția, încât să ne ocupăm în mod coordonat de căutări. Sigur că dacă adresarea are loc imediat, în primele ore, primele zile după dispariție, atunci lucrurile se simplifică mult”, precizează Roman. 

Altminteri, pentru echipă, identificarea unei persoane – vie sau nu – este deja o relativă reușită, întrucât, să găsești pe cineva care nu mai e viu într-o pădure e mult mai greu decât pe cineva care e încă în viaţă. 

„Cred că, de exemplu, în cazul copiilor e vorba de foarte multă responsabilitate. Dacă e cu totul mic, atunci mai puțin gândești și mai mult acționezi, probabil. Ceea ce nu e atât de bine, de fapt.

Dacă e vorba de cineva foarte bătrân, voluntarii tot își fac multe griji. În cazul maturilor sau al adolescenților, cel mai des oamenii au îndoieli că persoana a dispărut. Ei nu înțeleg că cineva poate se află într-o situație periculoasă și trebuie găsit pentru a fi ajutat”, dezvăluie liderul „COD”. 

Adesea, lipsa echipamentelor speciale și a mijloacelor de transport contează foarte mult. Acestea se fac simțite, în special, atunci când nu sunt atât de mulți voluntari, iar mașinile și echipamentele le-ar putea compensa. 

Cu toate acestea, Roman susține că, uneori, zece oameni implicați, care au şi o bază solidă de cunoștințe, pot face mai mult decât 100 care nu știu nimic – „eu numesc asemenea echipe mini-Spețnaz-uri”. 

Volhv mărturisește că are planuri mari de viitor, însă preferă tactica pașilor mici. Își dorește să extindă proiectul și în alte zone, pentru că acum activitatea lor este concentrată în centrul R. Moldova. 

În opinia sa, ca să se micșoreze numărul dispăruților, oamenii au nevoie să fie informați, să se facă o „profilaxie a pierderilor” – moment-cheie chiar și pentru misiunile de căutare. 

Recomandările lui, în cazul dispariției cuiva apropiat, sunt să vă liniștiți, pentru început, și să încercați să înțelegeți de ce a dispărut și unde ar fi putut merge persoana respectivă. Asta trebuie să se întâmple foarte repede. Apoi, timp de 10-15 minute, să sunați toate rudele, prietenii și cunoscuții, indiferent că e vorba de un matur sau de un copil. Dacă nu ajută, atunci contactați Poliția. În urma apelului la 112, se vor conecta automat și voluntarii „COD”. 

În R. Moldova, potrivit unor statistici, anual dispar aproximativ o mie de persoane, 700 dintre care sunt copii. Totodată, anul trecut, 120 de persoane mature erau anunțate dispărute, 90 dintre acestea fiind în căutare încă din anii precedenți.  

Voluntarii „COD” pot fi contactați pe Facebook – www.facebook.com/EchipaCOD, pe email – [email protected] sau la numărul de telefon/Viber 0796 16 381.