„Nimeni nu vrea să revină acolo”. Cum posturile de muncă îi țin pe foștii deținuți departe de o recidivă
Atunci când ies din penitenciar, mulți dintre foștii deținuți nu mai au un loc unde să revină, o familie care să-i accepte, prin urmare, cu greu își pot găsi și un loc de muncă. În consecință, potrivit psihologului Ina Vutcariov de la Asociația „Inițiativa pozitivă”, care se ocupă de reintegrarea socială a foștilor deținuți, nivelul recidivei este de 55%, adică 6 din 10 persoane eliberate se vor întoarce după gratii.
Pentru că a întâmpinat probleme similare după ispășirea termenului de pedeapsă, Vladimir Gaiț a decis, la un moment dat, să fondeze o întreprindere cu scopul de a oferi șansa unei vieți mai bune oamenilor ca el din R. Moldova – foști deținuți și foști dependenți de droguri.
Astăzi, la compania specializată în producția de structuri din sticlă și metal, creată acum 14 ani de către Vladimir, activează circa 60 de angajați, iar 80% dintre ei sunt persoane care au avut probleme cu legea și/sau probleme legate cu dependența de droguri ori alcool. Angajații recunosc că nu știu cum s-ar fi descurcat dacă nu ar fi primit oportunitatea de a fi instruiți, iar ulterior încadrați în câmpul muncii aici, întrucât încercările anterioare se soldau doar cu promisiuni de a fi sunați mai târziu.
Frica de necunoscut
Vladimir menționează că modul de viață pe care îl ducea când era mai tânăr l-a făcut să ajungă în penitenciar. A primit cinci pedepse, ultima condamnare fiind pe un termen de patru ani. Totodată, a luptat cu dependența de droguri – „erau anii 90, atunci probabil era la modă și eu tot am decis să încerc, să văd ce e asta. Sigur că am regretat mai târziu”.
Mărturisește că, odată ajuns după gratii, viața lui nu s-a schimbat mult. Însă, după eliberare, în anul 2002, era obsedat de frica de a nu ști ce să facă mai departe.
„Eu înțelegeam că nu vreau să mă întorc la acea viață pe care o aveam înainte și am ieșit din închisoare anume cu acest gând, dar nu pricepeam cum să încep o altă viață. Eu nu aveam nici o profesie, nici instruire și, de asta, exista această frică de necunoscut”, susține el.
L-a ajutat un prieten care îl angajase la tăiat sticlă și la alte munci auxiliare. O vreme nu a consumat droguri, dar imediat cum a început să facă bani, s-a reîntors la acest obicei. Înțelegând că are o problemă, a mers la angajatorul său și i-a spus că vrea să demisioneze.
În schimb, acesta a căutat un centru de reabilitare și i-a propus să meargă acolo. Odată revenit de acolo, Vladimir spune că a început să se uite la propria viață cu alți ochi. S-a întors la muncă, însă prietenul său îi tot insufla că ar trebui să-și deschidă propria afacere, întrucât are potențial.
Așa, în anul 2007, fără a înțelege exact despre cum se va desfășura, de fapt, totul, Vladimir a fondat o companie specializată pe vânzări la scară mică. La scurt timp, a apărut și ideea de a oferi suport pentru oamenii care se confruntau cu dificultăți similare după eliberare și reabilitare.
„E foarte simplu – numai o persoană care a trecut prin aceleași probleme îi poate înțelege pe acești oameni. E o chestiune și de înțelegere, și de compasiune”, adaugă el.
În opinia sa, în R. Moldova ar trebui să existe un complex întreg de servicii și ar fi nevoie ca o echipă consolidată să lucreze cu foștii deținuți.
„Orice om, atunci când iese din închisoare, nu vrea să revină acolo. Pur și simplu, ei ajung în aceeași realitate unde nu au o locuință, unde nimeni nu-ţi explică nimic, nimeni nu te ajută să mergi mai departe și lucrurile se complică. Dacă ar exista aceste servicii calitative, cazuri de recidivă ar fi mult mai puține”, opinează Vladimir.
Totodată, Gaiț afirmă că statul ar trebui să se gândească mai mult la oamenii care angajează foști deținuți și să le ofere unele beneficii sau bonusuri, deoarece acum povara ar rămâne, în mare parte, pe umerii business-ului.
„Nu fiecare e gata să ajute, ori poate e gata să ajute, dar nu şi să plătească pentru asta, să zicem. La noi în companie atitudinea e alta: pentru instruirea colaboratorilor, noi plătim singuri. Din păcate, nu toți sunt gata sau au posibilitatea să facă asta, dar au dorință și aici cred că statul are la ce se gândi”, subliniază el.
Psihologa Ina Vutcariov punctează că, în privința deținuților, lucrul de pregătire pentru eliberare trebuie să înceapă încă din prima zi de executare a pedepsei. Respectiv, pe lângă ajutorul legat de acceptarea ideii că se află la închisoare, totul trebuie orientat spre pregătirea persoanelor în cauză pentru viața printre oameni liberi.
„Nu mai vreau să trăiesc așa”
Pavel Nichitin (41 ani) este din Chișinău, are mai multe condamnări la activ – ajungea periodic la închisoare pe termene scurte, deși nu a primit detenție, și a fost dependent de droguri mai bine de 20 de ani. Nu a reușit să scape singur de adicție, chiar dacă a făcut mai multe încercări.
„Am ajuns la biserică și Dumnezeu m-a eliberat, mi-a dat libertate de la droguri. Adică, libertate totală – nu ca și cum aș răbda sau m-aș strădui să fac ceva – pur și simplu, nu mai vreau să trăiesc așa”, povestește bărbatul.
Pavel nu a reușit să învețe în tinerețea sa să facă ceva anume – o meserie, și spune că dacă ar fi fost angajator, nu ar fi știut ce să facă cu sine.
„Era practic imposibil să îmi găsești utilitate. Unde să mă pui? Aici, la compania lui Vladimir m-au primit, mi-au găsit un loc, au identificat ce anume pot face eu calitativ, cum pot să mă dezvolt și să cresc, sunt recunoscător pentru asta”, adaugă el.
Altfel, Pavel susține că oricum ar fi căutat de lucru, dar ar fi fost mult mai greu să găsească.
În prezent, este responsabil pentru două depozite, pe logistică, achiziții și pentru ordine la atelier și spune că are planuri grandioase de viitor – să se dezvolte, să ajute și să fie o binecuvântare pentru alți oameni.
„Am învățat totul de la zero”
Soția sa, Natalia Nichitin (41 ani) are, de asemenea, o istorie de detenție și dependență. A stat 18 ani și 3 luni după gratii, din cauza „alegerilor neinspirate” pe care le-a făcut, iar probleme cu drogurile a avut încă de pe când se afla la libertate.
„Nu e foarte greu să ajungi așa, dacă nu ai niciun scop, nu vezi nicio perspectivă”, susține dânsa.
În privința psihologului din penitenciar, a fost o vreme când în genere nu îl accepta și nu putea merge la grupul de terapie. Ulterior, a decis să meargă la grupurile celor de la „Inițiativa pozitivă” .
„Acolo erau oamenii mei, cu o gândire ca a mea, cu probleme ca ale mele și acolo eu am fost acceptată, ca și aici la muncă, unde majoritatea celor din colectiv sunt oameni care fac parte din aceeași categorie ca și mine în trecut, iar asta ușurează lucrurile, pentru că te simți altfel, nu simți că ești în plus sau diferit de ceilalți”, mărturisește Natalia.
Ea mai spune că, după eliberare, a întâmpinat diverse greutăți, însă cel mai dificil a fost să ia totul de la capăt și să găsească un loc de muncă. Atunci când potențialul angajator afla despre condamnare, spunea că va reveni cu un telefon, de fapt, însă, la acea etapă se încheia discuția.
Când s-a adresat la Inspectoratul Național de Probațiune (INP), i-au răspuns că o vor suna sau îi dădeau o listă de numere de telefon unde să se adreseze, dar acolo, de obicei, îi spuneau că dacă nu are o profesie, șansele sunt mici. „Adică nu era multă străduință pentru a oferi ajutor”, concluzionează ea.
Dacă nu era compania lui Vladimir, Natalia spune că, probabil, ar fi continuat mult timp să caute de lucru sau să învețe ceva.
„Dar ca să înveți azi tot ai nevoie de multe resurse, iar aici eu am primit gratis instruire și un post de muncă. Am trecut stagierea și instruirea pentru postul de manager pe metale.
M-au învățat de la zero, eu nu știam nici la calculator – se înțelege, din moment ce am stat după gratii atâta timp. Iar azi sunt bucuroasă și recunoscătoare pentru faptul că, în timpul petrecut în acest loc, am primit și cunoștințe și o profesie,” zice femeia.
Natalia are și ea planuri mari de viitor și își dorește să fie utilă oamenilor din jur. Pentru dânsa e o binecuvântare faptul că s-a căsătorit cu un bărbat care a trecut prin aceleași probleme ca ale sale, că au acum o familie, un loc de muncă și pot ajuta împreună alți oameni să pornească de la capăt.
„Avem cu toții un anume nivel de responsabilitate în povestea asta”
În context, Ina Vutcariov explică: însăși experiența penitenciarului este una traumatizantă pentru om. Aflarea lui într-un spațiu limitat, fără libertatea de mișcare și acțiune, îl suprimă ca personalitate, iar asta nu trece fără a lăsa urme.
„Lista de probleme e una foarte mare. În primul rând, chiar și numai după un an de privare de libertate, omul iese într-o lume care s-a schimbat foarte mult, dar unde va trebui să se adapteze.
Apoi, problema cu locul de trai apare în cazul practic al fiecărui al doilea fost deținut.
Al treilea aspect – majoritatea lor nu au o calificare, nu au lucrat anterior, nu știu cum să o facă și de unde să înceapă.
Nu în ultimul rând, ei nu știu cum să se recreeze la libertate – mai ales, dacă e vorba de persoane care luptă cu dependenţai de droguri sau alcool. Din această cauză, revin în grupuri unde se află oameni ca dânșii, respectiv calea spre recidivă se scurtează.
Sigur că fiecare caz e individual, dar în linii mari, acestea sunt problemele”, enumeră Vutcariov.
De cealaltă parte, potrivit directorului INP, Andrei Iavorschi, pregătirea de eliberare are loc încă din detenție, cu șase luni înainte de eliberare. Specialiștii de acolo se orientează spre acordarea de suport informațional și educarea unor abilități de bază.
„Legislația națională este suficientă și necesară, nu cred că există breșe – e vorba doar de instrumentele care sunt disponibile pentru resocializare. Ca să reușim, avem nevoie de investiții, cum avem nevoie de investiții și în educație, de exemplu, în așa fel încât să asigurăm un parcurs clar”, punctează Iavorschi.
Psihologul Ina Vutcariov crede însă că atât sistemul penitenciar, cât și cel de probațiune nu sunt suficient de flexibile pentru a prelua unele experiențe de peste hotare și a face lucrurile altfel.
„Dar, un aspect este clar – trebuie să lucrăm cu toții mai activ la acest capitol, pentru că deținuții sunt o parte a societății și avem cu toții un anume nivel de responsabilitate în toată povestea asta. Trebuie să înțelegem fiecare ce avem de făcut ca acest procent de recidivă să nu mai fie atât de mare”, subliniază ea.
Directorul INP sugerează că angajarea în câmpul muncii a foștilor deținuți rămâne o problemă, deoarece mediul privat nu este suficient de deschis în acest sens.
„Companii fondate de către foști deținuți sau companii care sunt predispuse să angajeze foști deținuți sunt, în mare parte concentrate, totuși, în Chișinău. Pentru că nu avem o practică divizată pe restul municipiilor, pe alte raioane, suntem în imposibilitatea de a realiza o practică unitară. Or, marea majoritate a celor din sistemul privat mai greu agreează angajarea foștilor deținuți”, susține Iavorschi.
Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în octombrie 2020, peste 2.000 de persoane au fost eliberate din 18 închisori ale R. Moldova.
Pentru foștii deținuți, integrarea în societate rămâne a fi un proces complicat și din motiv că foarte puțini angajatori vor să le ofere un post de muncă. Companiile, precum cea creată de Vladimir și proiectele dezvoltate de aceasta, reprezintă o șansă în plus pentru acești oameni de a-și repara greșelile și de a avea o viață mai bună.
