Nicolae Botgros la 71 de ani: „Să ai tu harul de la Dumnezeu, să ai orice de la Dumnezeu, dar dacă nu muncești și pui harul cela în buzunar și îl ții pentru tine, nu faci nimic”
Printre repetițiile cu orchestra, ne-am dat întâlnire cu maestrul Nicolae Botgros pe holurile Palatului Național „Nicolae Sulac”. Adresându-i prima întrebare, acesta a ținut să-și salute respectuos admiratorii față de care își declară dragostea, cântând la vioară de peste 50 de ani.
„În primul și în primul rând, vreau să-i salut pe toți cei care sunt fanii Orchestrei «Lăutarii», fanii lui Nicolae Botgros și să le spun că îi iubesc, așa cum i-am iubit totdeauna”, a spus maestrul la începutul discuției.
Când vorbește despre oamenii și evenimentele care au contribuit la fenomenul Nicolae Botgros, maestrul își amintește, în primul rând, de tatăl său.
„Coliță, Colișor va fi un mare artist”
„Desigur că prima și prima descoperire a fost în familie. Tata, fiind mare violonist, mare muzician de la sudul Moldovei, m-a descoperit. El știa foarte bine ce are în casă. Noi eram trei frați. Din trei frați, el cel mai mult s-a axat pe mine. Nu pot să spun că mă iubea cel mai mult pe mine, căci părinții iubesc copiii oricum nu ar fi. El mă lua tot timpul cu dânsul și mergeam pe la petreceri, unde cântam. Totdeauna el spunea la lume că «Coliță, Colișor va fi un mare artist.» Cuvintele lui s-au adeverit, am ajuns acolo unde am ajuns”, zice Botgros.
Pomenește și despre dascălii săi.
„Dar am avut cinstea și onoarea, și marea mea bucurie, de a învăța la Soroca, la Școala de Iluminare Culturală, pe timpuri, acum e Colegiul «Nicolae Botgros». Am avut profesori foarte buni de vioară, am avut profesori buni de orchestră. Dumnezeu să-l ierte pe Victor Postolache, David Fischman – un mare pedagog de vioară. Și desigur că după terminarea școlii, am avut o școală foarte mare, o școală pentru toată viața, la nordul Moldovei, în Edineț și am făcut o școală lăutărească de pomină”, își amintește maestrul.
Și le este recunoscător tuturor.
„Vreau să le mulțumesc tuturor – și celor de la Soroca, și celor de la Edineț, să le doresc sănătate la toți cei care mai sunt în viață, iar celor care au plecat, Dumnezeu să-i odihnească, căci foarte mulți au plecat din viață. Toți au contribuit în egală măsură la crearea lui Nicolae Botgros și orchestrei «Lăutarii»”, crede maestrul.
„Eu am trecut prin toate greutățile vieții noastre și am trecut și prin triumf, dar începând cu 23 februarie 1979 și până în ziua de astăzi, la toate spectacolele sale, Orchestra «Lăutarii» a triumfat. Le place unora sau nu, poate unii zic că eu mă laud, eu nu prea am maniera de a mă lăuda, dar în cazul de față, la vârsta mea de 71 de ani, am ajuns să fiu triumfat. Adică, triumfurile au fost alături de noi cam tot timpul”, spune Botgros cu mândrie.
„Niciun om pe pământ dacă nu muncește, nu ajunge nicăieri”
Botgros consideră că nu e destul să-ți dorești să atingi triumful, să devii vedetă, ci trebuie să te dedici și să muncești.
„Toată buba că mulți plănuiesc lucrurile, vor să devină vedete și prind a tăbărî pe la televiziune, pe la radio, stau zi și noapte acolo și nu știu ce fac ei, că îi plătesc, că nu știu. Asta e treaba lor, noi nu cunoaștem și nu am cunoscut fenomenul ăsta. Incomparabil este darul de la Dumnezeu”, subliniază maestrul.
„Eu știu fenomenul când omul se naște cu darul de la Dumnezeu. Asta e cu totul altceva. Darul de la Dumnezeu este un triumf, este un destin al unui om care-l urmărește toată viața. Și nu trece nimeni pe alături fără ca să-l observe. Adică, darul de la Dumnezeu, harul lui Dumnezeu este observat de toată lumea. Și atunci când lumea te observă, atunci când lumea te agreează, atunci când lumea te încălzește la sufletul lui, poți să vorbești, să spui și la lume că sunt o vedetă. Dar vedetele care se fac cu de-a sila, astea nu sunt vedete, sunt niște chiciuri pe care lumea îi observă. Mulți dintre ei ne încurcă și nouă, vedetelor adevărate. Nu mă duc departe și să spun așa cinstit. Recent, au avut loc mai multe spectacole de Revelion, fie în România, fie la noi. N-am fost invitat nicăieri. Eu n-am fost invitat. Cine a fost acolo invitat, vă puteți uita și vedea. Deci, sunt niște lucruri aberante. Cum se vorbește – obraznicul mănâncă praznicul, acesta stă în capul mesei. Și nu vorbesc doar de Revelion, eu vorbesc în general, prind a nu ne invita, prind o invidie pe noi”, spune acesta.
„Revenind la succes și faimă, niciun om pe pământ dacă nu muncește, nu ajunge nicăieri. Să ai tu harul de la Dumnezeu, să ai orice de la Dumnezeu, dar dacă nu muncești, și-l pui acolo harul cela în buzunar și îl ții pentru tine, nu faci nimic. Dumnezeu îți dă harul ca să-l porți pe pământ, să-l duci în toată lumea. Dacă îl ai, dacă îl simți și știi că este. În momentul când nu muncești și nu faci lucrurile astea, degeaba ai har”, subliniază Nicolae Botgros.
Iar când vine vorba de regrete, mâhnit, Nicolae Botgros vorbește despre regretata lui soție, Lidia Bejenaru:
„Sunt foarte multe regrete. Am pierdut-o pe soția mea acum trei ani de zile și nu mă pot liniști. De la decesul ei și până în ziua de astăzi nu-mi găsesc locul, nu-mi găsesc… De fapt, locul îl știu. Este la cimitir, unde mă duc în fiecare zi și vorbesc cu ea, și discut, și povestesc, și spun tot ce am mai făcut sau ce mai este de făcut.”
Iar despre celelalte regrete preferă să nu vorbească, nu la acest interviu.
„Regrete sunt foarte multe în viață, dar nu o să le spunem acum, fiindcă dacă ne axăm acum pe regrete, nu o să terminăm cu bine interviul”, spune acesta.
„Am iubit lumea, iubesc lumea, iubesc muzicanții, iubesc artiștii”
Pe lângă dragostea față de artă, Nicolae Botgros spune că este cine este și datorită dragostei față de oameni și față de alți artiști.
„Calitățile care mi-au menținut succesul pe termen lung în calitate de conducător și om de artă probabil că sunt: amabilitatea, dragostea față de oameni, fiindcă am crescut între oameni, fiindcă am fost cu tata la toate petrecerile, cântam de mic copil și așa am îndrăgit lumea. Am îndrăgit oamenii pe care îi văd astăzi cum se veselesc, chiar și astăzi, și înainte la nunțile noastre cum erau. Am fost alături de oameni. Am iubit lumea, iubesc lumea, iubesc muzicanții, iubesc artiștii. Am făcut niște lucruri frumoase pentru artiști și probabil că asta și m-a marcat pe mine și sunt cel care sunt”, povestește Botgros.
Iar celor care se întreabă cât va mai ține vioara în mână, pentru că are o vârstă, Nicolae Botgros le răspunde.
„De pildă, poate să spună alții, dar cât o să mai cânte el? Are de acum 70 de ani, îi ajunge. Sunt și așa lucruri vorbite la noi. Eu am cântat cu oameni din România care aveau 95 de ani, 90 de ani, 85 de ani. Au cântat cu mine alături și noi am văzut ce înseamnă să fii un rapsod, să fii un om de artă, o vedetă, un om de valoare pe care o iubește lumea”, enunță maestrul.
Mereu și-a urmat îndemnul inimii, declară Nicolae Botgros, chiar și atunci când 14 muzicanți au scris o scrisoare colectivă împotriva maestrului și au plecat din Orchestra „Lăutarii”. După ceva timp, Nicolae Botgros i-a iertat și i-a primit înapoi în orchestră.
„Eu i-am luat înapoi, pentru că am văzut că și-au pierdut drumul. Scriind pe mine o petiție pe la direcții, ei credeau în sine că deja ei sunt toți Botgros, ei sunt toți Nicolae Sulac, ei sunt toți nu știu ce. Și aveau puterea de a vorbi, și tupeul de a vorbi că ei vor să facă ceva mai presus. Au plecat de la mine, știți foarte bine unde au plecat, știți cu cine au lucrat. Au lucrat câteva luni, doar câteva luni, după care au rămas pe drumuri. Aveau familie, aveau copii, erau oameni care au lucrat și au muncit cu mine alături. Eu n-am putut să nu mă uit la lucrurile astea, să nu țin minte, măcar, cel puțin, că ei au muncit, au fost la fondarea orchestrei «Lăutarii». Și nu că am închis ochii, dar sufletul îmi vorbea și îmi spunea că ăștia sunt oamenii care trebuie să fie lângă mine. Eu i-am încălzit, i-am pus la suflet, i-am adus înapoi”, povestește Nicolae Botgros.
„În toată lumea să fie pace, pentru că în momentul când e pace, liniște, poți cânta, poți arăta tot ce îți dăruiește Dumnezeu”
Întrebat pentru care rol a investit mai mult timp – pentru cel de soț, de părinte, de bunic, de conducător, Nicolae Botgros nu poate delimita orchestra pe care o conduce de familia sa de acasă.
„Eu totdeauna am avut grijă de familie. Familia mea a fost în prim plan, ca și orchestra «Lăutarii», căci și orchestra este familia mea. Ea este mai mult decât familia, fiindcă mă aflu mai mult aici. Aici m-ați găsit, aici puteți să veniți și la ora 15:00, și la 16:00, și la 17:00 – și sunt aici. Muncesc cu ei, cot la cot. Cred că sunt primul dirijor din lume care lucrează cu orchestra cel mai mult. Lipsesc numai în momentul când, Doamne ferește, se întâmplă ceva, cum s-a mai întâmplat cu COVID-ul și starea de sănătate. Dacă ei pleacă cu autocarul, mă duc și eu cu autocarul. Dacă ei pleacă cu avionul, plec și eu cu avionul. Eu sunt cot la cot cu ei și așa voi munci până la… sfârșitul vieții mele. Iar ce ține de familie, desigur că eu sunt cel care știu ce înseamnă familia. Îl am pe Cornel, îl am pe Cristinel, nu mai zic că am și o fetiță de cinci ani jumătate care va crește și va fi și ea cineva în viață. Familia este cea mai scumpă pentru sufletul omului”, consideră maestrul.
Spune că nu s-a gândit și nu vrea să se gândească că s-ar fi putut naște în altă țară.
„Cei mai mari compozitori, cei mai mari artiști din lume, începând de la Mozart și așa mai departe, ei și-au găsit locul lor, au trăit în țara lor. Bineînțeles, poate că în țara mea, aici unde sunt eu născut, mai puțină lume poate mă agreează. Dar s-ar putea întâmpla asta, pentru că știm foarte bine că și cei mai mari compozitori ai lumii în țara lor n-au fost tare agreați. Au fost agreați mai mult în lume, dar eu vreau să mulțumesc pe această cale și Guvernului, și Parlamentului, și fostului partid, cum era pe timpuri. Am fost la timpul meu remunerat, la timpul meu am primit toate distincțiile. Într-un fel, am simțit că eu trebuiesc țării noastre și am făcut mai mult pentru țară decât pentru mine personal”, mărturisește Botgros.
La întrebarea ce își mai dorește de la viață, Nicolae Botgros răspunde:
„Doresc să fie pace în lume, să fie așa cum sunt zilele de astăzi. Dacă vedeți cum e afară astăzi, este o zi sănătoasă, este o zi geroasă, care vorbește despre ceea că tot virusul, tot ce mai există, bacterii, ce avem în societate, va dispărea și va ajunge pentru toată lumea să fie pace, liniște în țară, și nu numai în țara noastră, dar în toată lumea să fie pace, pentru că în momentul când e pace, liniște, poți cânta, poți arăta tot ce îți dăruiește Dumnezeu.”
Astăzi, joi, 25 ianuarie, Nicolae Botgros împlinește 71 de ani. Spune că va sărbători tot cu Orchestra.
„Cu permisiunea medicilor, o să beau și eu un pahar cu vin de ziua mea și toți cei care vor să mă felicite. Voi fi la Palatul Național. Aici vom petrece ziua noastră, ziua mea și vom fi împreună cu familia, cum am spus, cu «Lăutarii» și copiii mei.”
Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953 în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, într-o familie de lăutari. Tatăl său a fost lăutarul Dumitru Botgros. Nicolae și cei doi frați ai lui au învățat să cânte la câte un instrument, lui Nicolae revenindu-i toba. La șapte ani s-a dus la Școala de muzică din Cahul. Împreună cu fratele său Vasile, s-a întors primăvara acasă, din lipsă de bani. Copiii cântau la nunți pentru a câștiga un ban. Încet-încet, Nicolae a lăsat toba în favoarea viorii. Mai târziu, Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Școala de iluminare culturală. Aici, pentru prima dată a asistat la un concert al orchestrei „Lăutarii”. Datorită abilităților sale de violonist, a fost numit în 1978 conducător al Orchestrei Populare „Lăutarii”, pe care o conduce până în prezent.
