Mesajul de Revelion al președintei Maia Sandu: „Sunt mândră că fac parte din acest popor”
Președinta Republici Moldova a oferit primul mesaj de Revelion al mandatului său. Adresarea urmează să fie transmisă de majoritatea posturilor de televiziune din Republica Moldova. Mai puțin cele din holdingul socialiștilor.
Este vorba despre posturile NTV Moldova, TNT Moldova și Accent TV care au anunțat în grila lor că vor transmite mesajul liderului socialiștilor, Igor Dodon.
În mesajul de Revelion, Maia Sandu a vorbit despre pandemia care a afectat fiecare familie din Republica Moldova și nu doar, a mulțumit poporului pentru alegerea făcută și a promis că va face tot posibilul pentru ca „Republica Moldova, să fie un loc unde vrei să trăiești”.
Dragi cetățeni,
Trec ultimele clipe ale anului 2020. În mod tradițional, trecerea dintre ani este un moment de reflecție – analizăm cum a fost acest an pentru noi, transmitem gânduri de recunoștință pentru oamenii dragi, ne bucurăm alături de familie și, cel mai important, sperăm să fie mai bine în anul care vine.
Anul 2020, pentru mulți dintre noi, a fost un an greu, prea greu. Un an care ne-a încercat puterile, ne-a pus la îndoială convingerile, ne-a oferit lecții de răbdare și cumpătare. Un an marcat de greutăți, în care a fost dificil să ne păstrăm optimismul și încrederea într-un viitor mai bun. Însă moldovenii, în condiții foarte complicate, au reușit să dea dovadă de o solidaritate și o putere nemaipomenite. Sunt mândră că fac parte din acest popor. Sunt convinsă că 2021 va fi mai bun, căci vom merge împreună, uniți, încrezători în puterile noastre de a face viața mai bună pentru fiecare.
În acest an, am învățat cu toții cât de prețioasă este sănătatea, comunicareа cu cei dragi, libertatea de circulație – și cât de dureros poate fi să pierzi aceste lucruri. Am trecut prin momente pline de tristețe – pierderea celor apropiați, locuri de muncă pierdute, afaceri închise, nesiguranță și frică. În același timp, 2020 ne-a oferit importante lecții de viață. Am învățat cât de prețioase sunt empatia, unitatea, grija față de aproape. Îmbrățișările cu oamenii dragi. Am simțit de atâtea ori recunoștință și mândrie pentru adevărații eroi ai timpurilor noastre – oameni gata să se sacrifice pentru binele altora: angajații din sistemul medical, care au luptat zi și noapte pentru a salva vieți omenești. Luptătorii din prima linie: oameni care și-au continuat munca, cu riscuri și greutăți, pentru ca societatea să poată funcționa în continuare. Oamenii simpli, care și-au oferit timpul și resursele proprii ca să ofere sprijin celor aflați în nevoie.
2020 a scos în evidență OMENIA din noi – și în pofida lipsurilor materiale, în pofida sprijinului mic din partea statului, oamenii din Moldova au dat dovadă de multă omenie. Vă mulțumesc! Cu această omenie, cu încredere în noi înșine și în țara noastră, pășesc cu multă speranță în 2021.
Dragi prieteni,
Sărbătorile de iarnă sunt altfel în acest an. Mulți nu-i vor avea alături pe cei dragi. Multe familii trăiesc durerea pierderii oamenilor apropiați. Suntem cu gândul la aceste familii – ele au nevoie de empatia și grija noastră. Este nevoie în continuare de responsabilitatea noastră. Să purtăm mască, să evităm locurile aglomerate, să reducem numărul de călătorii. Să protejăm și prețuim sănătatea.
Dragii mei,
Omenirea va învinge acest virus. Moldova va ieși cu capul sus din aceste greutăți. Moldoveni, eu am încredere în talentul și forțele noastre. Solidaritatea pe care am trăit-o în 2020 este un motiv de mândrie. Moldova se poate mândri cu oamenii ei. Oameni care au grijă unii de alții, oameni care reușesc să facă lucruri frumoase în cele mai vitrege condiții. Oameni care prețuiesc democrația, pentru că vor să-și decidă singuri soarta. Oameni care muncesc mult, onest, în țara lor. Oameni care muncesc, creează, oferă locuri de muncă peste hotare și vor să crească și să prospere la ei acasă. Oameni deschiși la minte, liberi de prejudecăți, oameni alături de care intru cu mândrie în 2021. Așa vreau să vă văd, dragi moldoveni. Curajoși, optimiști, implicați și solidari. Și numaidecât – sănătoși.
De acum încolo, mergem înainte împreună. Mă mândresc cu voi, dragi moldoveni, vă mulțumesc pentru încredere. Voi lucra în fiecare zi pentru voi. Pentru ca țara noastră, Republica Moldova, să fie un loc unde vrei să trăiești.