Maia Sandu și Kaja Kallas despre „echipamentele împotriva dronelor rusești”, parcusul european și amenințările la securitatea statului

Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și vicepreședintă a Comisiei Europene, Kaja Kallas, se află joi, 24 aprilie, la Chișinău, în prima sa vizită în R. Moldova de la preluarea mandatului.
Kallas a susținut o conferință de presă împreună cu președinta R. Moldova, Maia Sandu. În cadrul evenimentului, cele două oficiale au făcut mai multe declarații despre „amenințările hibride” din partea Rusiei la care este expusă R. Moldova.
Maia Sandu a precizat că „în curând, R. Moldova va beneficia, cu sprijinul UE, de echipamente care pot proteja cetățenii noștri de dronele rusești. Acelea, care încalcă spațiul nostru aerian și chiar cad pe teritoriul țării, punând în pericol viețile oamenilor, locuințele și infrastructura noastră”, a declarat Sandu.
Kaja Kallas a menționat că discutat cu oficialii țării despre „progresul puternic înregistrat de R. Moldova în calea de aderare la Uniunea Europeană. Ați întreprins pași impresionanți în abordarea corupției, avansarea reformelor în domeniul justiției. Este vital să mențineți aceeași viteză a reformelor”, a precizat Kallas în cadrul conferinței de presă.
La fel, vicepreședinta Comisiei Europene a anunțat un pachet suplimentar de sprijin în valoare de 60 milioane de euro pentru R. Moldova, „ca și parte la niște eforturi extinse pentru a consolida reziliența R. Moldova împotriva amenințărilor externe. Acest lucru include și consolidarea capacităților de apărare a R. Moldova, pentru a preveni căderea dronelor rusești”, a declarat Kaja Kallas.
Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru Afaceri Externe s-a referit și la amenințările din partea Rusiei cu care se confruntă R. Moldova.
„Moscova a avut niște implicații directe în R. Moldova – șantajul energetic, campaniile de dezinformare, încălcările repetate ale spațiului aerian. Presiunile Rusiei au fost și rămân persistente, din acest motiv, UE va continua să sprijine R. Moldova pentru a-i consolida securitatea”, a menționat vicepreședinta Comisiei Europene. (…) Parteneriatul dintre R. Moldova și UE crește și devine mai puternic în fiecare zi. Uniunea Europeană este un proiect al păcii. Moldova își dorește pace. Ucrainenii își doresc pace, însă realitatea este că Putin prin atacuri și escaladare a demonstrat că nu vrea pace. Din acest motiv, trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina ca să rămână capabilă să se apere”, a declarat Kaja Kallas.