Inundații pe unele porțiuni de străzi și grindină: urmările ploilor abundente din această seară. În capitală a fost afectată circulația transportului public, anunță autoritățile
Precipitațiile puternice înregistrate pe 29 mai au dus la inundații pe unele porțiuni ale străzilor din Chișinău. I.M. Parcul Urban de Autobuze informează că, drept urmare a debitului mare de apă, a fost afectată circulația troleibuzelor. Totodată, unele rute de autobuz, atestă întârzieri de la orarul stabilit, staționează sau sunt redirecționate.
Internauții nu au ezitat să posteze videoclipuri și fotografii cu efectele înregistrate în urma ploilor din seara zilei de 29 mai.
În unele localități, cum ar fi Hîncești, a căzut și grindină, afectând recolta din grădini.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat din R. Moldova (SHS) a prelungit miercuri, 29 mai, codul galben de instabilitate atmosferică.
Astfel, miercuri, 29 mai, orele 12:00-24:00, se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-35 l/m2) cu grindină slabă și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s.
Marți, 28 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat din R. Moldova (SHS) a emis cod galben de instabilitate atmosferică. În urma ploii torențiale și a vântului puternic, pe mai multe străzi din capitală au căzut crengi, iar câțiva arbori cu sistemul radicular la suprafață au fost doborâți la sol.