Guvernul a aprobat ratificarea Acordului dintre R. Moldova și Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere
Membrii Guvernului s-au întrunit miercuri, 15 mai, în ședință. Aceștia urmează să examineze 13 subiecte, printre care proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2024.
UPDATE 10:27 Proiectul de hotărâre cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea implementării proiectului ,,Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)” și acordarea împuternicirilor delegației pentru negocierea acestuia a fost aprobat.
UPDATE 10:20 Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea semnării Protocolului dintre Ministerul Educației și Cercetării al R. Moldova și Agenția Națională pentru Sport din România privind cooperarea în domeniul sportului.
UPDATE 10:19 A fost aprobat proiectul de hotărâre cu privire la conlucrarea autorităților de supraveghere a pieței cu Serviciul Vamal privind siguranța și conformitatea produselor.
UPDATE 10:12 Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de hotărâre pentru ratificarea Acordului dintre R. Moldova și Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, semnat la Chișinău la 18 aprilie 2024.
UPDATE 10:10 Premierul Dorin Recean: „Astăzi este Ziua Familiei. Felicitări tuturor copiilor, părinților, buneilor și întregii societății. Așa cum am discutat cu președinta Sandu, până săptămâna viitoare trebuie să definitivăm Programul Prima Casă PLUS și atunci o să rog Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu ODA, până la sfârșitul săptămânii să avem toate lucrurile puse la punct și săptămâna viitoare să putem să anunțăm Programul Prima Casă PLUS”.