Fostul prim-ministru comunist Vasile Tarlev și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale, o nouă demisie în Guvernul Recean și indemnizații de 500 de euro pentru copiii diplomaților moldoveni | Săptămâna de Gardă
Fostul prim-ministru comunist Vasile Tarlev se vrea președinte „independent” al R. Moldova, iar un ministru din Guvernul Recean și-a dat demisia pentru a ocupa o altă funcție. Ce se întâmplă cu proiectul de lege care prevedea indemnizații de 500 de euro pentru copiii diplomaților moldoveni aflați în misiune în străinătate, vă spunem în această ediție.
Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de YouTube.
Autoritățile au inițiat un proces penal după ce o copilă de 11 ani și un băiat de 6 ani au fost electrocutați pe 18 iulie în timp ce se jucau în parcul Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei. Băiatul a ajuns la spital în stare gravă, iar fata a decedat la scurt timp după incident. ZdG a constatat că lucrările de renovare a parcului au costat peste 18 milioane de lei, dintre care 2 milioane de lei au fost cheltuite doar pentru rețelele electrice publice de iluminat stradal. Investiția nu s-a făcut din bani publici, ci din contul unei companii private care a primit în schimb, în 2021, în urma unui scandal, permisiunea de a construi mai multe blocuri locative în același sector al capitalei. Detalii aflați din investigația publicată pe zdg.md.
Un tehnician radiolog de la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa, pe timp de noapte, o șosea neiluminată din raionul Orhei. Copilul său de numai un an, care se afla în brațele bărbatului, a fost transportat în stare gravă la Spitalul Raional Orhei. Polițiștii au stabilit că la volanul mașinii implicate în accident se afla un tânăr de 20 de ani care nu consumase alcool. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor tragediei.
După 10 luni de mandat, Petru Rotaru renunță la funcția de ministru al Finanțelor. Acesta urmează să preia fotoliul de viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Petru Rotaru a fost învestit în funcția de ministru al Finanțelor la sfârșitul lunii septembrie 2023. Anterior a activat în calitate de director al Serviciului Fiscal de Stat.
Săptămâna aceasta, fostul prim-ministru comunist Vasile Tarlev, devenit între timp președinte al partidului „Viitorul Moldovei”, a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale din această toamnă.
Vasile Tarlev, fost prim-ministru: „Mă adresez tuturor cetățenilor R. Moldova și formațiunilor politice, personalităților țării noastre, în special domnului Vladimir Voronin, de a ne consolida întru salvarea și dezvoltarea patriei noastre Moldova”.
Vasile Tarlev a deținut două mandate de prim-ministru în perioada 2001-2008, când la putere se aflau comuniștii. În noiembrie 2009 s-a retras din politică, iar după o absență de 15 ani, în februarie 2024, a devenit președintele formațiunii „Viitorul Moldovei”. Fostul vicepreședinte al partidului, Vasile Mereuță, l-a acuzat pe Vasile Tarlev că este, citez „omul lui Ilan Șor”. Declarațiile integrale ale lui Mereuță și răspunsul lui Vasile Tarlev pot fi citite pe zdg.md.
Fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic, desemnat drept candidatul Partidului Social Democrat European la alegerile prezidențiale, nu va mai participa la scrutin. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Grigore Belostecinic a declarat că va susține mai multe deziderate din postura de membru al mediului academic și ca simplu cetățean.
Un proiect de lege care prevedea indemnizații lunare de 500 de euro pentru școlarizarea copiilor sub 18 ani ai diplomaților aflați în misiune în afara țării, a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului din 25 iulie după ce a fost criticat dur în spațiul public. Șeful diplomației de la Chișinău, Mihail Popșoi, a cerut parlamentarilor să fie regândite soluțiile pentru sprijinirea copiilor diplomaților.
Mihail Popșoi, ministrul Afacerilor Externe: „Cu regret, constatăm o reacție virulentă, și pe undeva este de înțeles într-un stat cum este R. Moldova, unde veniturile cetățenilor sunt încă destul de reduse. Suntem într-un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor. Pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm eventual alte soluții”.
Documentul a fost votat de Parlament în prima lectură pe 18 iulie și inițial stabilea indemnizații lunare de 700 de euro pentru copiii de diplomați.
Magistrații Judecătoriei Comrat au constatat că fostul vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei Alexandru Tarnavschi a fost demis ilegal și au anulat decizia care prevedea eliberarea sa din funcție. Tarnavschi a calificat hotărârea instanței drept „un pas important către justiție”, chiar dacă nu este una definitivă. Tarnavschi a fost demis din funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei în mai 2024, după ce declarase în cadrul unei emisiuni de la TV8 că ex-deputatul fugar Ilan Șor folosește conducerea autonomiei găgăuze pentru a răsturna Guvernul de la Chișinău.
Directoarea ansamblului de dansuri populare „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost demisă în urma unei anchete interne a Ministerului Culturii. Ancheta a fost inițiată după ce câțiva dansatori ai colectivului au fost filmați cum joacă hora, în Rusia, cu oligarhul penal Ilan Șor și reprezentanții partidelor afiliate lui. Aliona Strîmbeanu ar fi admis transmiterea costumelor și accesoriilor instituției publice salariaților pentru folosirea acestora în scopuri personale la activități private, în afara orelor de muncă, potrivit constatărilor anchetei. Totodată s-a stabilit că Aliona Strîmbeanu a încălcat procedurile de deplasare peste hotarele țării și că încasarea numerarului în cadrul instituției publice s-a efectuat în lipsa aparatului de casă cu memorie fiscală și doar prin ordin de încasare.
Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Informații și Securitate vor putea dispune sistarea accesului la conținut web cu caracter infracțional, cum ar fi promovarea abuzurilor asupra copiilor, pornografiei sau comercializarea produselor interzise. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, joi, de Parlament. Modificările legislative vor intra în vigoare peste trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial, timp în care Guvernul va elabora instrucțiunile pentru punerea în aplicare a prevederilor care vizează sistarea accesului la conținut infracțional.
Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la data de 31 decembrie 2026, a decis joi Parlamentul. Astfel, cetățenii ar urma să beneficieze în continuare de mecanismul de documentare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană cu numere de înmatriculare neutre și vor putea accede în traficul internațional.
Persoanele care au domiciliul în alte localități decât cele situate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale de la Chișinău nu își vor putea înmatricula mijloacele de transport cu numere neutre. Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise de Agenția Servicii Publice în orașele Tiraspol sau Râbnița au fost luate la evidență peste 10 000 de vehicule.
Președintele „Uniunii Chinologice din Moldova”, Serghei Volîneț, este cercetat penal de Centrul Național Anticorupție pentru că ar fi sustras de la participanții la diferite expoziții naționale și internaționale circa 17 milioane de lei. Organele de drept au efectuat, marți, percheziții în cadrul unei cauze penale. Conform CNA, în perioada 2019-2024 Serghei Volîneț, organizând expoziții naționale și internaționale de câini, prin abuz de încredere și inducere în eroare, a sustras peste 16 milioane de lei. Astfel, din suma totală încasată, doar 2 170 000 de lei ar fi fost contabilizate.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat, miercuri, percheziții la mai multe școli auto din municipiul Chișinău, Ialoveni și Comrat în dosare de trafic de influență și fals în acte publice. Mai mulți intermediari susțineau că pot facilita susținerea probelor teoretice și practice pentru obținerea permiselor de conducere. În cadrul urmăririi penale s-a constatat că aceștia pretindeau în medie sume de 1000 de euro. În urma descinderilor, organele de drept au ridicat bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită, copii ale unor acte de identitate, înscrisuri de ciornă și dispozitive de stocare a informațiilor.
Pe plan extern vă spunem că președintele SUA, Joe Biden, s-a retras din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Biden spune că a realizat în ultimele săptămâni că trebuie să unească țara și Partidul Democrat și că cea mai bună soluția este cea de a „preda ștafeta unei noi generații”. Președintele SUA spune că o va susține pe vicepreședinta Kamala Harris în lupta cu Donald Trump pentru a ajunge la Casa Albă. În ultimele zile, armata rusă a lansat atacuri cu drone asupra regiunii Odesa. Mai multe persoane din orașul Ismail au fost rănite. Între timp, Consiliul European a prelungit sancțiunile economice împotriva Rusiei cu încă 6 luni. Restricțiile cuprind importul sau transferul de țiței și anumite produse petroliere din Rusia către UE.
Prieteni, pe 29 iulie Ziarul de Gardă împlinește 20 de ani de când a ajuns pentru prima dată în casele oamenilor. Cu această ocazie v-am pregătit un reportaj din satul cu cei mai mulți abonați, dar și o ediție specială de Podcast ZdCe, unde invitați vor fi reporterii ZdG. Dacă vreți să-i cunoașteți pe cei care stau în spatele investigațiilor, știrilor și materialelor video produse de ZdG, abonați-vă la canalul nostru de youtube. Vă mulțumim că ne sunteți alături de 20 de ani. Noi vom continua să spunem adevărul.