Falsuri și propagandă sonoră anti-UE într-un sat condus de un primar PAS: „Sunt șocat de ceea ce-mi spuneți”
Începând cu ziua de luni, 7 octombrie, localnicii unui sat din sudul țării sunt chemați să voteze „Nu” împotriva referendumului pentru că, după aderarea la UE „R. Moldova va fi obligată să accepte eutanasia, căsătoria între persoanele de același sex și va repeta scenariul ucrainean – războiul”. Mesajele sunt trâmbițate din mai multe megafoane, aflate chiar în centrul localității, iar „acces la butoane” are doar secretara și primarul localității.
Se întâmplă în satul Cenac, raionul Cimișlia, localitate cu peste 1600 de cetățeni. Primarul acestei localități este Oleg Sandu, ales în 2023 pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
ZdG a discutat cu primarul localității pentru a înțelege cum aceste mesaje au ajuns să fie răspândite în Cenac și a analizat narațiunile promovate la radio cu mai mulți experți.
„Cetățenii noștri nu își vor uita niciodată istoria, nu își vor pierde propria demnitate. Teoria de gen, schimbarea sexului, căsătoria între persoane de același sex, eutanasia – acestea sunt valorile UE. R. Moldova va fi obligată să accepte acestea. Vom repeta exact scenariul ucrainean – război. Nu au mai rămas diferențe între UE și NATO. Uniunea Europeană nu are nevoie de agricultura noastră. Partidul Renaștere nu vrea un astfel de viitor, dacă sunteți alături de noi, votați împotriva aderării la UE”, se transmite în difuzoarele amplasate pe pilonii din centrul satului. Un cititor a transmis către redacția ZdG o înregistrare video din satul respectiv.
Primar: „Noi avem niște difuzoare în centru, dar acolo e conectat radio, Radio Plai”
Primarul satului Cenac, Oleg Sandu (PAS), a confirmat pentru ZdG că în centrul localității sunt instalate mai multe difuzoare pentru recepționarea unui post radio, dar nu pentru a promova vreun mesaj electoral.
„Sunt șocat de ceea ce-mi spuneți. Noi avem niște difuzoare în centru, dar acolo e conectat radio, Radio Plai. Noi nu folosim altceva, de exemplu să luăm microfonul, să spunem, să transmitem altceva. Acolo e doar radio. E exclus așa ceva” a declarat primarul.
Ulterior, după ce a văzut imaginile, edilul s-a arătat sceptic privind veridicitatea acestora.
„Pilonii sunt ai noștri, dar textul audio e montat. Satul nostru e pro-european, per general. Posibil că nici nu sunt din sat cei care au montat audio și video. Dacă veniți la noi în sat, o să vedeți că lumea e pentru aderarea R. Moldova la UE. Radioul îl conectez și îl deconectez eu, de la mine din birou. Mai are acces și secretara, dar credeți-mă că nici ea nu are așa interes de minciuni. Nu se gândește nici ea la așa prostii (…). O să cercetez numaidecât ce se întâmplă. Vreau să spun că chiar dacă imaginile și sunetul este real, nu e difuzat cu bună știință”, ne-a zis primarul care se afla într-o ședință de judecată.
Totodată, primarul a precizat că în sat nu există vreo organizație teritorială afiliată fostului partid politic „Șor” sau „Renaștere”.
„Atât e de murdară această campanie”
Ulterior, primarul satului a revenit cu un apel telefonic în care a reafirmat că nu a auzit mesajul respectiv la radio, dar că deja acesta nu pare a fi montat.
„Nu e pus intenționat de noi și dacă nu este montat, înseamnă că asta e Radio Plai, înseamnă că atât e de murdară această campanie electorală”, a punctat Oleg Sandu.
Sergiu Răileanu, director de programe în cadrul Radio Plai a confirmat pentru ZdG că mesajele cu informații false despre UE auzite de sătenii din Cenac sunt parte a unui spot publicitar difuzat la Radio Plai. El admite că „mesajul e porcărie”, dar susține că trebuie să respecte legea care prevede desfășurarea campaniei electorale.
„Radio Plai a depus declarația că urmează să reflecteze campania electorală și în cazul acesta, în calitate de post de radio național, suntem obligați, ca la alegerile prezidențiale și referendum, pe lângă ceea ce ne-am asumat față de Consiliul Audiovizualului, să oferim 10 minute gratuit candidaților – atât candidaților la prezidențiale, cât și celor de la referendum.
Înțeleg despre ce mesaj este vorba. Ieri a fost tirajat respectivul mesaj de către Partidul Politic Renaștere. În același timp, legea spune că responsabil de mesajul pe care-l difuzează furnizorul de servicii media este respectivul partid, în acest caz. E adevărat, este un mesaj toxic, dar juridic nu putem să nu le oferim aceste 10 minute de emisie, care nici nu au fost 10. Nu putem să cenzurăm, să rupem sau să aruncăm acest mesaj – este la discreția ascultătorului, pe care noi îl cunoaștem. Și chiar astăzi ne-au sunat și au zis (ascultătorii n.r.) «Noi înțelegem că porcăria asta e porcărie, dar înțelegem că a trebuit să o dați». Vă înțeleg întrebarea, dar asta prevede legea”, a precizat Răileanu.
„Eutanasia este un subiect extrem de sensibil”
Narativele promovate în difuzoare în satul Cenac, dar și în publicitatea electorală, au fost abordate și explicate anterior, în materialele ZdG. Le vom lua pe rând și le vom demonta cu ajutorul experților.
- „Teoria de gen, schimbarea sexului, căsătoria între persoane de același sex, eutanasia – acestea sunt valorile UE. R. Moldova va fi obligată să accepte acestea”.
Mihai Isac, expert în politica externă, a negat veridicitatea acestor teze, vorbind despre experiența statelor vecine ale R. Moldova – România, Bulgaria, dar și alte țări majoritar-ortodoxe.
„Uniunea Europeană nu obligă statele membre să adopte niciun fel de legislație la nivel național în acest domeniu. Orice decizie este luată la nivel național, conform contextului cultural, politic, medical, social și religios din țara respectivă. Blocul comunitar nu are și nici nu dorește să aibă o legislație unitară în ceea ce privește eutanasia, fiind un domeniu gestionat exclusiv la nivel național. Olanda este prima țară din lume care a adoptat în 2001 o astfel de legislație, eutanasia fiind strict reglementată și permisă doar pentru persoanele care suferă în mod intolerabil și fără speranță de vindecare.
Belgia, Luxemburg, Spania ori alte state au legislații care reglementează extrem de strict o astfel de decizie, pe când în alte state sunt interzise cu desăvârșire.
În statele majoritar ortodoxe din Uniunea Europeană, cum sunt România, Bulgaria, Grecia ori Republica Cipru, eutanasia este interzisă prin lege și nu există presiuni din partea UE pentru a schimba acest lucru.
Eutanasia este un subiect extrem de sensibil, deoarece implică chestiuni legate de drepturile omului, etica medicală și credințele religioase, iar blocul comunitar nu încearcă să impună schimbări, care nu sunt susținute de majoritatea populației statelor membre ori celor care vor să adere”, a specificat Isac.
„Strigăt manipulatoriu către un dușman fictiv”
UE nu poate obliga vreo țară-membră nici să legalizeze căsniciile dintre persoane de același sex, susține expertul.
„Oricine are dreptul să se bucure de toate drepturile omului, indiferent de etnie, religie, orientare sexuală sau opinie politică, dar în același timp, UE nu intervine în modul în care statele naționale reglementează situația acestor comunități, cu excepția garantării unor drepturi fundamentale ale acestor comunități. Inclusiv în România, țară-membră UE, nu există nicio obligație impusă de UE către această comunitate, cu excepția garantării respectării drepturilor fundamentale, așa ca pentru toți oamenii. Atât. E o moștenire sovietică acest strigăt manipulatoriu către un dușman fictiv”, a explicat Mihai Isac.
Anterior, și Angela Grămadă, președinta Asociației „Experts for Security and Global Affairs” a oferit explicații la acest subiect. Experta susține că niciun organism internațional nu va putea obliga R. Moldova să legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex.
„Toți oamenii sunt egali în drepturi și toți oamenii pot să decidă, pentru ei, anumite lucruri atât timp cât nu încalcă drepturile altor persoane. Toți oamenii trebuie respectați, indiferent de orientarea sexuală, originea etnică sau convingerea religioasă. Este despre faptul cum ne raportăm noi la respectarea drepturilor omului, dar și despre nivelul de cultură. Nici Uniunea Europeană, nici alte organisme internaționale nu pot soma R. Moldova să legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex. Singurul lucru pe care îl cere Uniunea Europeană este să fie create aceleași condiții egale de dezvoltare pentru toți oamenii, indiferent de convingerile lor personale. Iar decizia de a legaliza căsătoriile între gay și lesbiene va aparține mereu R. Moldova și legiuitorului din R. Moldova, adică Parlamentului”, precizează experta.
Odată cu aderarea la UE, R. Moldova va fi obligată să accepte căsătoria între persoane de același sex și eutanasia?
FALS!
- „Vom repeta exact scenariul ucrainean – război. Nu au mai rămas diferențe între UE și NATO”, se mai aude din difuzoarele instalate în satul Cenac.
Aderarea la UE vine la pachet cu aderarea la NATO și cu războiul?
Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene a exclus ipoteza că UE și NATO înseamnă război și susține că, dimpotrivă, aceste organizații au fost create după principiul de securitate și de promovare a păcii.
„Uniunea Europeană este, în general, un parteneriat de pace. Uniunea Europeană a apărut după război, după cel de-al Doilea Război Mondial. Câteva țări din Europa de Vest au decis să formeze o comunitate de țări ca să crească legăturile între aceste țări, să crească împreună, pentru că în așa mod vor preveni alte războaie pe continentul european. Acest proiect a presupus pace, stabilitate, securitate prin dezvoltare și integrare economică. Pe teritoriul Uniunii Europene nu au existat războaie. De fapt, UE este cea care a oferit șansa altor state aflate în pericol să adere la uniune ca să fie protejate, vorbesc despre țările din Balcani. Iată că și după ce Rusia a început acest război nedrept împotriva Ucrainei, la un an, în 2023, Uniunea Europeană a venit cu un răspuns și și-a zis că trebuie să ofere posibilitate pentru R. Moldova, Ucraina și Georgia să devină parte a UE. Uniunea Europeană, spre deosebire de alte interese imperialiste ale cuiva, nu dorește război pentru R. Moldova, Ucraina, pentru nicio țară din lume”, ne spune expertul.
„Nimeni nu obligă și nu somează R. Moldova să devină țară membră a NATO”
Totodată, anterior și Angela Grămadă, președinta Asociației „Experts for Security and Global Affairs” a explicat că UE și NATO sunt organisme diferite, iar aderarea la acestea se face pe calea negocierilor, pe cale benevolă și ambele organisme internaționale sunt promotoare a păcii, nicidecum a războiului.
„NATO și UE sunt două organizații total diferite. Și una, și cealaltă au fost create pentru a prezerva pacea. Și este greșit să spunem că NATO este o organizație care își dorește război și promovează războiul. Dimpotrivă, NATO este o organizație de securitate colectivă defensivă, asta însemnând că ea contribuie la întărirea capabilităților militare ale statelor membre, pentru a-și proteja teritoriile, pentru a-și proteja independența și suveranitatea” , accentuează experta.
„Practic și una, și cealaltă au venit ca un fel de soluții propuse de state, actori ai relațiilor internaționale, pentru a prezerva pacea, nu pentru a contribui la reluarea unor acțiuni militare. Da, există state care au aderat mai întâi la NATO și apoi la UE, a fost decizia acestor state de a promova anumite procese de integrare regională care le-au ajutat, într-un fel sau altul, să-și alinieze standardele de democratizare la cele europene.
Deci, nimeni nu obligă și nu somează R. Moldova să devină țară membră a NATO”, precizează experta în politică externă.
Mai mult decât atât, experta vorbește despre experiența unor state care sunt parte a Uniunii Europene, dar nu și a NATO.
„Dincolo de aceasta, sunt state membre ale UE care nu au aderat la NATO. Un asemenea exemplu este Austria, care este țară neutră, care nu face parte din nicio structură colectivă defensivă și care, totuși, beneficiază de politicile UE, pentru că este țară membră a UE”, subliniază experta”, punctează Angela Grămadă.
Aderarea la UE vine la pachet cu aderarea la NATO și cu războiul?
FALS!
- Uniunea Europeană nu are nevoie de agricultura noastră?
Agricultura R. Moldova nu va fi valorificată în Uniunea Europeană?
Răspunsul la această întrebare ni-l oferă Mihai Mogâldea, director adjunct la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Expertul susține că dimpotrivă, Uniunea Europeană încurajează și protejează activitatea producătorilor autohtoni prin oferirea de subvenții, compensații și ajutor financiar.
„Experiența din ultimii ani ne arată că peste 60% din exporturi merg către piața Uniunii Europene. În același timp, vedem că atunci când comparăm volumul exporturilor cu cel al importurilor pe diferite segmente (în special, categoria fructelor, legumelor, cerealelor – produse care sunt cultivate la scară largă în R. Moldova), vedem că există un volum mult mai mare de produse exportate din R. Moldova, decât cele importate. Deci, nu există riscuri pentru ca piața internă să fie invadată de produse de origine străină și în același timp, regulile care există în Uniunea Europeană ajută piața internă să se dezvolte, protejează producătorii interni de eventuale riscuri care ar exista legate de lipsa unei pieți de desfacere și mai degrabă, încurajează schimburile comerciale. Totodată, vedem că atunci când există probleme legate de agricultură, dezvoltarea anumitor tipuri de produse agricole, dar și probleme legate de secetă, climă, piață de desfacere, Uniunea Europeană oferă subvenții pentru agricultorii din țările europene. Deci, ca să concluzionăm, ceea ce trebuie să înțeleagă agricultorii noștri, micii producători, fermierii, dar și oamenii care coordonează activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, este că în cadrul Uniunii Europene, drepturile și oportunitățile de care beneficiază aceștia vor cunoaște o dezvoltare și mai mare, iar riscurile care există vor fi atenuate prin subvenții, compensații, ajutor financiar oferit de către Uniunea Europeană”, menționează expertul.
Uniunea Europeană nu are nevoie de agricultura noastră?
FALS!
La 6 septembrie 2024, Comisia Electorală Centrală a R. Moldova (CEC) a aprobat cererea de înregistrare a partidului politic Renaștere, formațiune afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024.