Ce spun românii care l-au votat pe Călin Georgescu: „Era momentul ca cei din clasa politică să primească o lecție”
În încercarea de a înțelege cutremurul politic și social de după alegerile de duminică, din România, reporterii Recorder au stat de vorbă cu câțiva dintre românii care l-au votat pe candidatul pro-rus, Călin Georgescu. Interviurile au fost realizate în București și în câteva comune din Ilfov și Dâmbovița.
„Nu sunt surprins și sunt foarte mulțumit, pentru că s-a săturat lumea de PSD. Nu poți să fii masochist să-ți placă durerea atâția ani. Eu unul sunt sătul. Vrem și noi o schimbare, nu că face domnul Călin Georgescu vreo minune, dar măcar încearcă. Tineretul este cu el (…)”, a spus un bărbat.
„Eu vă spun sigur că lumea l-a votat, pentru că vrea o schimbare și nu-i mai vrea pe cei care tot au fost, dar n-au făcut nimic (…)”, a declarat o femeie.
„Era momentul ca cei din clasa politică să primească o lecție”, a spus o altă femeie.
Candidatul pro-rus, Călin Georgescu, și fosta jurnalistă Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România (USR), vor lupta în turul doi pentru fotoliul de președinte al României, potrivit datelor publicate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă din România (AEP).
- Cum a crescut în sondaje Călin Georgescu printr-o strategie de promovare pe TikTok: Val de tag-uri care i-au adus zeci de mii de urmăritori și sute de mii de vizualizări noi
- „Singura știință este Iisus Hristos”. Narațiunile propagate de Călin Georgescu, candidat la funcția de președinte al României, pe TikTok
După procesarea a 100% din procesele verbale, Călin Georgescu a acumulat 2.120.404 dintre sufragii (22.94%), în timp ce Elena Lasconi – 1.772.503 de voturi (19,18 %).