BĂLĂȘEȘTI, satul oamenilor primitori. Povestea bunicului Petru, care a primit acasă 11 refugiați. Unii locuiesc de jumătate de an în sat
Acest cântec în limba ucraineană a răsunat din grădina bunicului Petru Coca din Bălășești. Omul a primit iarna trecută 11 ucraineni care s-au refugiat din cauza războiului. Le-a pus la dispoziție casa cu tot ce avea în ea, iar el s-a mutat la fiica sa.
– Dar ați avut din ce?
– Ce-am avut în deal tot le-am dat – beci, borcane, de foc am avut 4 metri cubi de lemn, tot le-am dat lor.
– Și au rămas mulțumiți?
– Tare mulțumiți!
La vecinii lui Petru trăiește Svetlana și soțul său, veniți din regiunea Odesa. Întâmplarea a făcut ca ei să ajungă aici, la niște rude, înainte ca prima rachetă să zboare peste Ucraina în februarie.
„Am venit să botezăm copilul și când, pe 24 (februarie, n.r.), să plecăm înapoi, am făcut bagajele, am intrat să vedem noutățile… În aceeași zi, i-am sunat mamei și i-am spus: mama, veniți, vă rog. Am o soră de 15 ani. Ea a zis că sigur va veni, dacă va reuși. Erau rânduri mari la graniță, două zile au petrecut pe drum. Au mers, au ajuns aici, dar tata a rămas acolo. Împușcă foarte tare. Am fost acum o săptămână acolo. Noaptea, de trei ore pe oră răsună sirenele, zboară rachetele peste orașe”, relatează Svetlana, refugiată din Ucraina.
La Bălășești Svetlana și soțul său stau de mai bine de jumătate de an. În sat nu au unde să se angajeze, dar îi ajută pe săteni în grădini. Noi i-am găsit prășind via bunicului Petru Coca. Așteaptă să se încheie războiul, ca să se poată întoarce acasă.
„E groaznic. Am fost acolo. Oamenii sunt fără bani, pentru că de lucru nu au. Cine mai avea afacerea sa, poate, se mai descurcă. Mama a rămas fără lucru, muncea la Odesa. Tata la fel, a rămas fără lucru acasă. Singura lor speranță suntem noi”, ne destăinuie Svetlana.
La Bălășești criza refugiaților este gestionată de primara Elena Neaga. Familii de câte șase sau chiar opt persoane și-au găsit refugiul în casele oamenilor. Încă din prima zi a războiului, Elena Neaga a mers la frontieră să le spună ucrainenilor ajunși acolo că pot găsi un loc cald și bucate pe masă în satul lor.
„Am fost la vama Unguri și, în grupul pe care l-am preluat, erau foarte mulți copii, nu știau unde să meargă, plângeau. Nu aveau bani, nu aveau haine, unii erau de patru zile pe drum, nedormiți nehrăniți, tot drumul ne întrebau unde îi ducem, erau stresați. Pe drum, eu am scris un mesaj că am familie cu șase membri, cu opt și cu patru, imediat m-au sunat cine ia pe cutare, cine pe cutare. Ei au plâns și când au ajuns în casele oamenilor”, ne povestește Elena Neaga, primara satului Bălășești, Sîngerei.
Deși vara mulți dintre cei peste 60 de ucraineni au plecat pe la casele lor, sperând că atacurile se vor potoli, Elena Neaga este în continuare vigilentă. Primara spune că se pregătește pentru situația în care un nou val de refugiați ar putea veni și vrea să creeze un spațiu pentru ei la muzeul satului.
„Aici ne-am propus să creăm un centru de zi pentru refugiați. Se simțea nevoia lor de a comunica, va fi masa, televizor. Știm că cei care au plecat vor reveni, așa au spus ei, de aceea, persistă gândul de a crea acest centru și de a-i ajuta”, susține Elena Neaga, primara satului Bălășești, Sîngerei.
De la începutul războiului din Ucraina, aproape jumătate de milion de refugiați au intrat în R. Moldova. Cei mai mulți au migrat spre țări europene. Totuși, 77 de mii dintre ei au rămas aici, mai mult de jumătate fiind copii.
