Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Au dat foc unei…

VIDEO Au dat foc unei mașini de Poliție chiar în parcarea instituției, în noaptea dinainte de alegerile prezidențiale: organizatorii – reținuți

Sursa: IGP

Ofițerii Direcției Combaterea criminalității organizate (DCCO) și cei ai Direcției investigații analitice a Inspectoratului Național de Investigații (INI), de comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță reținerea organizatorului și a unui alt complice la incendierea mașinii din parcarea Poliției, în dimineața din 3 noiembrie.

Astfel, potrivit oamenilor legii, cu 20 de minute până să dea foc mașinii Poliției, la ora 3 dimineața, în ziua în care urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, un cetățean armean cu vârsta 38 de ani și-a alimentat la o benzinărie din Chișinău mașina de taxi pe care o conducea, cumpărând 6 litri de benzină în butelia pregătită.

Ulterior, acesta a condus mașina spre sediul Inspectoratului General al Poliției, iar din butelie a fost folosit 1 litru de benzină, pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”, care a fost aruncat în mașina de marcă Dacia Logan din parcarea Inspectoratului, unitatea de transport luând foc. Mai apoi, membrii grupului infracțional au fugit într-o direcție necunoscută.

Totuși, sub conducerea PCCOCS, ofițerii de investigație a DCCO, în comun cu cei de urmărire penală a DUP INI, cu suportul IP Bender și angajaților BPDS „Fulger” i-au localizat pe cei doi.

Astfel, complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie. Tot atunci, a fost reținut în Varnița, Anenii Noi, și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de 37 de ani, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă.

„Ulterior, urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova, original din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei.

Au urmat percheziții în cele două automobile, de unde au fost ridicate telefoane, care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Acum, cei doi (cu antecedente legate de droguri în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni în cazul organizatorului) sunt cercetați penal, urmând ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale să le formuleze învinuirile.

Cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.

Până la turul II al alegerilor, autoritățile de drept au reținut 5 persoane (plasate în arest) din Slobozia și Tiraspol înainte ca să dea foc sediului Comisiei Electorale Centrale; iar marți, 5 noiembrie, a fost reținut un bănuit dintr-un alt grup infracțional în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, cu scopul incendierii mașinilor Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediilor instituțiilor publice.

Investigațiile penale în aceste cazuri conexe continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.