Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Antiteza de la Tiraspol.…

VIDEO Antiteza de la Tiraspol. Reportaj necenzurat din regiunea transnistreană: între armata rusă, refugiați ucraineni și „teroarea regimului”

Războiul din Ucraina a divizat locuitorii din regiunea transnistreană a R. Moldova. Cu ucraineni care reprezintă circa o pătrime din populația regiunii, dar cu armata rusă care staționează ilegal pe teritoriul ei, bucata de pământ de dincolo de Nistru a ajuns  între „ciocan și nicovală”, iar opiniile în regiune sunt divizate.

„Sunt oameni cu creierul spălat de propaganda rusă care susțin ce face Rusia în Ucraina, sunt cei care au rude, prieteni în Ucraina și știu cu adevărat ce se întâmplă acolo și sunt împotriva la ceea ce se întâmplă”, spune un activist local, referindu-se la faptul că sursele mass-media din regiune evită să mediatizeze războiul, iar unicele surse alternative de informații sunt canalele rusești.

Deși așa-numitele autorități de la Tiraspol sunt văzute ca susținătoare ale regimului de la Kremlin, odată cu invazia Rusiei în Ucraina, acestea au evitat să se expună asupra evenimentelor din țara vecină. Localnicii și experții explică acest lucru prin faptul că așa-numiții lideri ai regiunii nu sunt „prea încântați” de situație, întrucât dețin cetățenie ucraineană și au afaceri în Ucraina.

Spre Tiraspol: „Treceți! Vedeți să nu treceți de ora indicată în bilet!”

De la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, în spațiul public au apărut mai multe informații false despre situația din regiunea transnistreană a R.Moldova, demontate ulterior de autorități: inițial s-a anunțat că blocurile de beton de la punctele de trecere din regiunea transnistreană care serveau ca obstacole pentru transport au fost scoase, iar ulterior, de mai multe ori s-a vehiculat că din regiunea separatistă au fost lansate rachete spre Ucraina.

Pentru a afla cum stau, de fapt, lucrurile și care e starea de spirit a oamenilor din această zonă, am pornit spre Tiraspol. Cunoscătorii regiunii ne-au instruit să nu stăm prea mult în același loc și să nu discutăm cu oamenii din zonele aglomerate, iar dacă observăm aceeași persoană de câteva ori prin preajmă, să fim atenți că ar putea fi „informatorii”  regimului.

Am traversat pretinsa frontieră ca turiști, pentru că, anterior, oameni din zonă, inclusiv oficiali, ne-au atenționat că în regiunea transnistreană nu vom putea ajunge în calitate de jurnaliști.

Am fost coborâți din transport ca să ni se verifice actele: „Scopul vizitei?”, ne-a întrebat brutal doamna care ne verifica pașapoartele. După ce i-am spus că vrem să vizităm regiunea, ne-a spus apăsat: „Treceți! Vedeți să nu treceți de ora indicată în bilet!”. Avem timp până la ora 23 și 23 de minute, scria pe o foaie, numită de separatiști „card de migrație”.  

Am urcat în transport și ne-am continuat drumul spre Tighina, de unde am luat troleibuzul spre așa-numita capitală a regiunii: Tiraspol. Intrarea în oraș este „apărată” de militari, care se plimbă de colo-colo cu armele în mâini. După ce trecem de ei, pe drum vedem clădiri, magazine, benzinării, un club sportiv și un stadion imens, toate aparținând renumitului holding „Sheriff”.

De după ele răsare orașul. Trecem de mai multe clădiri, instituții, întreprinderi, bănci comerciale, unități militare, pe majoritatea dintre ele, alături de așa-numitul drapel al regiunii, în mod obligatoriu este arborat și drapelul Federației Ruse. Orașul arată curat și destul de îngrijit. Deși o bună parte a clădirilor sunt vechi, într-un stil sovietic, sunt și multe blocuri noi, proaspăt construite. Chiar dacă războiul e la doar câțiva kilometri, în oraș e liniște.

Stadionul clubului „Sheriff” din Tiraspol

Înainte de a coborî din troleibuz, trecem prin fața așa-numitului Parlament al regiunii, la fel, cu cele două drapele înălțate pe el, dar și cu monumentul lui Lenin, amplasat chiar la intrarea în clădire.

Așa-numitului Parlament al regiunii transnistrene, Tiraspol

 „Mulți dintre noi avem rude în Ucraina”

Regiunea transnistreană este chiar la hotar cu Ucraina, acolo unde, de mai bine de trei săptămâni, se aud încontinuu bombardamente. Plimbându-ne pe străzile din Tiraspol, vedem indicatoare care arată direcția spre Odesa, sugerând cât de aproape este, de fapt, la nici două ore distanță.

Tiraspol, regiunea transnistreană

La ai săi 50 de ani, Olga (nume schimbat, n.r.) își crește cei doi nepoți în Tiraspol. Femeia spune că este originară din regiunea transnistreană.  „Înainte aici era Moldova”, se corectează ea. Tocmai ieșise în fața blocului pentru a fuma o țigară și ne mărturisește că este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în Ucraina: „E aproape, avem multe rude acolo”. Tatăl Olgăi este moldovean, iar mama – originară din Ucraina, respectiv, aproape toate rudele îi sunt acolo. 

„Vin multe rude aici la noi, chiar în Tiraspol, mulți. Chiar și la noi acasă vin multe rude din Odesa, deși acolo oricum rămân foarte multe rude. Mulți dintre noi avem rude acolo. E greu, pentru că nu știi ce va fi. Noi, pur și simplu, în 1992 (războiul de pe Nistru, n.r.), la fel, am plecat la Ucraina, mama m-a trimis, eram o copilă pe atunci. Iar acum le zicem să vină toți aici, dar nu toți pot veni”, relatează Olga.

Potrivit presei din regiunea transnistreană, în perioada 24 februarie – 14 martie, circa 17,5 mii de refugiați din Ucraina au intrat în regiune. Totodată, circa o mie de persoane au fost cazate în centrele de rezidență temporară, iar ceilalți sunt cazați la rude, prieteni sau închiriază ceva.

„Deși sunt provocări, acolo, la graniță…”

Femeia ne asigură că, deocamdată, în regiune este liniște și este de părerea că armata de „pacificatori” nu va permite să se declanșeze un conflict.

„Deși sunt provocări, acolo, la graniță, ca și cum se împușcă din regiunea transnistreană. Din pridnestrovia (regiunea transnistreană, n.r.) spre Vinița (Ucraina, n.r.). Imaginați-vă: încercați să loviți cu un obuz de aici spre Vinița. La fel, podul de cale ferată a fost bombardat, le era frică că va veni armata rusă. Pentru ce?”, întreabă Olga și susține că dacă armata rusă va fi scoasă din regiune, atunci R. Moldova va „pune mâna pe tot ce e aici”: „Dar pentru ce? Oamenii vor să trăiască în liniște și calm”.

La 4 martie, odată cu informațiile conform cărora armata rusă se apropie de Odesa, a fost bombardat un pod feroviar, aflat în apropiere de frontiera cu Ucraina. În consecință, podul a devenit nefuncțional.

Două zile mai târziu, la 6 martie, a fost bombardat aeroportul din Vinița, iar în spațiul public se vehicula că rachetele ar fi fost lansate din regiunea transnistreană. Atunci, atât autoritățile de la Chișinău, cât și pretinsele autorități de la Tiraspol au reacționat prompt și au negat informațiile.

„Autoritățile de aici sunt neutre” vs fotbaliștii de la Sheriff: „Stop war!”

În contextul războiului dintre Ucraina și Rusia, Olga evită să ia o poziție și argumentează că nu vrea să-și piardă rudele, apărând pe cineva, pentru că, spune ea, are rude care susțin atât Ucraina, cât dintre cele care sunt de partea Rusiei în acest război.

„Autoritățile de aici, în general, sunt neutre, ele nu s-au expus în susținerea cuiva. Ele au o poziție neutră, pentru că liderul nostru, cel care controlează holdingul „Sheriff”, are business în Moldova, în Ucraina, pe el nu-l avantajează să susțină pe cineva”, adaugă ea.

Între timp, la 1 martie, jucătorii Clubului de fotbal „Sheriff Tiraspol”, controlat de oligarhul Victor Gușan, s-au fotografiat cu un banner cu mesajul „Stop war!” (Stop războiului!), înaintea meciului din Divizia Națională cu Milsami Orhei. Campania a fost inițiată de către Federația Moldovenească de Fotbal, încă la 26 februarie, iar asemenea mesaje sunt transmise la toate meciurile de fotbal disputate ulterior. Yuri Vernydub, antrenorul ucrainean de la „Sheriff”, a plecat în Ucraina, pentru a-și apăra patria de invazia rușilor.

Fotbaliștii clubului „Sheriff Tiraspol”. Sursa: fmf.md

„Eu zic, dar aveți grijă, băieți, că și pe mine mă vor închide”

Olga ne spune că în acest război majoritatea locuitorilor regiunii susține Rusia, pentru că, precizează ea, mulți nu înțeleg ce se întâmplă și pentru că sunt ținta multor informații false: „În principiu, da, nici nu știi ce să mai crezi”. Femeia este de părerea că, cel mai probabil, în cazul unui eventual conflict armat, regiunea transnistreană va lupta de partea Rusiei: „Contingentul militarilor de menținere a păcii se află aici, dacă ceva se întâmplă, și depozitele militare, proiectilele despre care se zice că le avem, ele tot nu ne aparțin, așa că … dar e puțin probabil să se întâmple ceva”

„Convingeți-vă singuri. Mulți s-au născut în Uniunea Sovietică. Atunci când s-a destrămat Uniunea Sovietică, mulți au primit cetățenie rusă. De aceea, li se făceau acte și copiilor în Federația Rusă, cine putea – și nepoților le făceau cetățenie rusă. De aceea, acum, la noi, sunt în continuare mulți ruși, foarte mulți. Mulți sunt la muncă în Rusia. În principiu, Rusia ne susține mult. Mulți pensionari au trecut la pensia rusească, foarte mulți. La ei pensia e mai mare decât a noastră. Dar cu cursul deja va fi o problemă. Pentru gaz, după cum se vorbește că transnistrenii nu plătesc, de fapt, plătim, doar că Sheriff, în general, au fost tăiați de la impozite și nu achită nimic. Noi plătim pentru gaz, pentru tot plătim, dar ei nu plătesc și deja pridnestrovia (regiunea transnistreană, n.r.) are o datorie mare”, relatează Olga, însă imediat devine panicată și ne avertizează: „Eu zic, dar aveți grijă, băieți, că și pe mine mă vor închide”, rugându-ne să nu-i publicăm numele real. 

Protest neautorizat în susținerea Federației Ruse

Olga, în timp ce își aprinde o țigară, ne mărturisește despre frica oamenilor din regiune de a vorbi liber, după ce, în ultima perioadă, au fost reținute mai multe persoane care s-au opus regimului. Recent, în așa-numita capitală a regiunii, a avut loc o manifestație în susținerea agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Atunci, oamenii au ieșit în centrul orașului, cu steagul rus în mână și au scandat: „Rusia, Rusia”. Regimul de la Tiraspol a spus că protestul nu a fost autorizat și că a fost, de fapt, o încercare de a dezbina populația regiunii.

„Ei au numit acest protest neautorizat. Dar de ce? Nouă nici nu ne dă dreptul să ne alegem președintele, au ales totul pentru noi. Mulți oameni au votat împotriva tuturor, adică împotriva tuturor, alții nici nu erau, nu ne-au dat alternativă, alți candidați neutri nu au fost lăsați să participe, doar Krasnoselski, și l-au mai pus pe cineva pentru bifă și atât, de aceea, oamenii se tem să vorbească. Le e frică. Să se exprime se tem. Câți au fost încătușați pentru adevăr… Dar încearcă să ieși în piață și spune ce crezi. Imediat îți găsesc un articol din codul penal și gata. În timpul coronavirusului, mulți oameni lucrau în Moldova și lucrează în continuare, în special la Rîbnița. Oamenii cărora nu le permiteau să ajungă la lucru au încercat să stea pe pod, să protesteze. Și ce? Activiștii au fost închiși. Așa că nu ne vor da libertatea cuvântului. Recent, deja ne-au interzis să ne adresăm la Curtea pentru Drepturile Omului, la Procuratura din R.Moldova, din Ucraina. Înainte să se înceapă războiul, au introdus această lege. Pe noi ne limitează, așa că mai bine să stăm cuminți”, relatează ea.

Transnistrenii vor fi sancționați penal, dacă se vor plânge pe regimul de la Tiraspol

Așa-numitul procuror general al regiunii transnistrene a prezentat, pe 15 februarie curent, la Tiraspol, o inițiativă privind sancționarea penală, cu privațiune de libertate de până la șapte ani, a persoanelor care vor depune către instituțiile constituționale și internaționale plângeri sau cereri referitoare la cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor omului, săvârșite de către reprezentanții structurilor și administrației regiunii transnistrene.

Olga ne mai spune că în regiunea transnistreană oamenii supraviețuiesc cum pot. Din cauza salariilor mici, deloc proporționale cu prețurile la produse, mulți sunt nevoiți să plece la muncă peste hotare pentru a-și întreține familiile. 

„Pur și simplu, la noi, aici, e monopol, salariile nu le ridică normal, pensiile, la fel, sunt mici. Fiica mea și soțul ei nu pot să-și găsească un lucru bine plătit, ca să reușească să-și hrănească cei doi copii. Două mii de ruble, asta deja nu e un salariu decent pentru 4 oameni. Asta e puțin mai mult de 100$, asta nu e salariu, dar să vedeți ce prețuri avem acum, atunci asta e „oi-oi-oi”. Fără oportunități pentru tineri. Au învățat la juridică, dar care-i rostul? Unde te vei angaja aici ca jurist ca să primești bine? În principiu, în ultimii ani e foarte greu”, relatează Olga, împăcată cumva cu această situație.

De ambele părți luptă „ai noștri. Suntem pentru pace”

În parcul Victoriei, principalul parc de cultură și odihnă din așa-numita capitală transnistreană, denumit în onoare victoriei poporului sovietic asupra naziștilor și în inima căruia se înalță monumentul lui Grigorii Kotovski, un gangster și un jefuitor de bănci, opiniile oamenilor sunt împărțite. Dacă unii se poziționează pro-Rusia, alții vorbesc despre pace și frăția popoarelor implicate în război.

Parcul „Victoriei” din Tiraspol

Natalia este profesoară la Universitatea de Stat din Tiraspol, la facultatea de inginerie, despre care spune că este o profesie destul de solicitată în ultima perioadă. Femeia a ieșit la plimbare cu cei doi copii. În mijlocul parcului, sub monumentul lui Kotovski, care este văzut în stânga Nistrului ca un simbol al „dreptății”, Natalia se arată nedumerită și emoționată până la lacrimi atunci când vorbește despre războiul din Ucraina, menționând că de ambele părți luptă „ai noștri”.

Deși s-a născut la Tiraspol, mama Nataliei este originară din Ucraina, iar tatăl – din Rusia. Astfel, Natalia spune că ucrainenii, rușii, cei din stânga Nistrului, dar și moldovenii sunt un tot întreg, de aceea se roagă să fie pace.

„Și acolo, și dincolo avem oameni dragi. În republica noastră sunt trei limbi oficiale: rusă, moldovenească și ucraineană. Aceste trei limbi suntem noi: moldovenii sunt ai noștri, rușii sunt ai noștri și ucrainenii, la fel, sunt ai noștri. Iată noi toți suntem un tot întreg. Reieșind din asta, cum putem susține pe cineva? Ei sunt toți ai noștri și noi suntem cu ei. Cum să alegem, dacă noi suntem un tot întreg? Mi se pare că orice om integru vrea să fie pace. Pe cine nu ai întreba aici, toți suntem pentru pace. Înțelegeți că noi am avut în 1992 război, de aceea, noi știm ce e asta război. Eu singură îmi amintesc cum noi stăteam în subsol, așa că asta e înfricoșător”, povestește Natalia.

Natalia, locuitoare a Tiraspolului

Potrivit ultimului recensământ din anul 2015, în regiunea transnistreană locuiesc circa 470 de mii de persoane. Dintre acestea, 34% sunt ruși de naționalitate, 33% – moldoveni și 26,7% sunt ucraineni. Totodată, în regiune sunt trei limbi oficiale: „moldoveneasca”, rusa și ucraineana.

„Cu Rusia, pentru că Rusia mult trage la noi”

Alexandru, un bărbat de 65 de ani, și el locuitor al Tiraspolului, ne asigură că este liniște în regiune, pentru că rușii o apără. Totodată, se arată convins că dacă nu erau rușii, ar fi fost „zdrobiți”: „Rusia stă ca un scut”.

„Noi, pur și simplu, nu avem ieșire spre Rusia. Dar acum, cu Ucraina se vor clarifica, ne vor face ieșire până la Rusia și noi vom putea merge liniștit unde vrem. Cel mai probabil așa, altfel nicicum. Pe noi ne-ar recunoaște, dar ce folos, Rusia ne-a recunoscut, dar atunci, la voi, acolo, peste hotare, vor considera că Rusia cucerește teritorii. Aici nu e vorba despre faptul că va fi cucerit teritoriul. Moldova, în general, această Sandu, președinta de acolo, a zis: „De ce îmi trebuie mie această Transnistrie, îmi e indiferent, lasă să o ia Ucraina, noi ne vom alipi României”. Și atât. Dar în Ucraina vedeți ce se întâmplă. Când asta se va face liniște, atunci e altă treabă”, zice bărbatul.

Alexandru, locuitor al Tiraspolului

Alexandru s-a dovedit a fi un adevărat simpatizant și aprig susținător al Federației Ruse. Acesta își justifică poziția prin faptul că în Rusia locuitorii din regiunea transnistreană se pot deplasa și locui fără interdicții, primesc facilități și se simt liber. „Cu Rusia, pentru că Rusia mult trage la noi, are grijă de toate, îi ajută pe toți, iată de ce, înțelegeți? Iată, va plăti familiilor cu mulți copii și Putin a semnat o foaie că până la 18 ani vor plăti ca să creștem copiii. Asta nu era înainte, dar asta totul s-a pornit acum și toți sunt mulțumiți. Nu veți pierde dacă veți susține Rusia!”, spune el.

„Rusia, probleme economice? Eu vă rog frumos, nu spuneți nimănui”

Întrebat dacă problemele economice cu care se va confrunta Federația Rusă, ca urmare a sancțiunilor impuse, ar putea afecta regiunea transnistreană, Alexandru s-a arătat amuzat: „Rusia, probleme economice? Eu vă rog frumos, nu spuneți nimănui. Iată în America da. Acum, acolo, 7 dolari costă 5 litri de benzină, asta ce, e normal? Și ei ce au dat Ucrainei, măcar ceva mâncare, ajutor copiilor? Nu au dat nimic, dar în schimb, arme, da, avioane, da, toate astea ca să se ucidă între ei. Asta, da! Ei vor ca ei toți acolo să se distrugă și ulterior acel teritoriu să-l ia. Ei, pur și simplu, au rupt această Ucraină cum au putut și au otrăvit. 30 de policlinici au făcut și holera, e-coli și totul de pe această lume acolo”, insistă bărbatul, arătându-se categoric că, în cazul unui eventual război, va lupta de partea Rusiei: „Desigur, 100%. Categoric. Aici, practic, toți au zis că da”.

Hypermaket-ul „Sheriff”, amplasat la intrarea în Tiraspol

Începând cu 12 martie, cea mai mare rețea de magazine din regiune, deținută de holdingul Sheriff, a introdus „limite temporare” la achiziționarea unor produse. Presa locală transmite că ar fi vorba de limitări temporare, până va fi adusă marfă nouă.

În regiunea transnistreană, majoritatea mărfurilor sunt importate din Federația Rusă, în special combustibili și produse energetice. Totuși, primii trei parteneri comerciali externi ai regiunii în ceea ce privește importurile în 2021 au fost România și Ucraina. Totodată, în 2021, 31,8% din exporturile din regiunea transnistreană au fost spre R.Moldova, 34,9% – spre UE și 14,4% – spre Ucraina.

„Televiziunea lor, propaganda, au zombat toată lumea”

Anastasia e născută la Tighina, dar studiază la Tiraspol. Ea spune că părerile despre războiul din Ucraina sunt împărțite: „unii sunt pentru Rusia, alții – pentru Ucraina”, ea însă încearcă să nu se implice în astfel de subiecte. Tânăra mărturisește că îi este frică, deși, totuși, nu crede că războiul va ajunge până la Tiraspol.

„Președintele nostru a zis că el păstrează o poziție neutră. El este atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina. Cred că trebuie să iei o poziție neutră mereu, atunci când nu știi situația pe deplin, trebuie să rămâi neutru și să nu fii pentru nimeni. Să fii și pentru unul, și pentru celălalt”, spune ea.

Denis, un alt tânăr student din Tiraspol admite că, din cauza războiului, oamenii nu se simt în siguranță, însă speră că luptele nu vor ajunge până la ei.

„Mass-media din Ucraina vorbește despre una, cea din Rusia – altceva, dar, de fapt, nimeni nu știe ce se întâmplă cu adevărat. În internet uneori apar știri din Rusia, care sunt arătate și la noi la televizor. Din Ucraina, la televizor nu arată știri. Privesc vloggerii din Ucraina și ce mai apare pe internet și acolo e cu totul altă imagine. De aceea, eu nu pot să zic nimic, să judec despre asta. Adevărul există, dar, totodată, fiecare își are adevărul său. Nu știu nimic și nu tare aș vrea să cunosc”, relatează Denis.

Denis, student din Tiraspol

Totodată, tânărul ne confirmă că în regiunea transnistreană sunt difuzate doar programe televizate din Federația Rusă. Întrebat însă dacă i se pare corect ca oamenii să nu aibă o alternativă informațională, acesta ne-a spus scurt: „Păi, nimeni nu poate face nimic cu asta”.

„Eu situația asta o știu de prin anii ’90 ce se face aici în Tighina, în Tiraspol, în Transnistria. Aici, în timp de 30 de ani de când au capturat rușii jumătate de Moldovă și au numit-o Transnistria, că e a lor. Televiziunea lor, propaganda, au zombat toată lumea. Să întrebi orice om, tânăr, bătrân, ei cred în televiziunea rusească, în propagandiștii lor”, ne spune Dumitru, un alt locuitor din regiune.

Sursele mass-media din regiunea transnistreană nu reflectă în niciun mod războiul din Ucraina, acestea evită să prezinte informații despre luptele care se duc în orașele din țara vecină. La rubrica „Situația din Ucraina” sunt prezentate informații doar despre soarta refugiaților din Ucraina care au ajuns în regiune. Totodată, o bună parte a societății, în special, cei în vârstă, privesc posturile TV cu retransmisie a programelor rusești.

„În concordanță cu legea privind serviciile mass-media, oamenii au dreptul să aibă acces la cinci canale TV, dintre care: „Primul Prednistrovskii”, „TSV”, care aparține „Sheriff”, două canale rusești: „Primul canal” și „Rossia” și unul din Ucraina, în limba ucraineană. În consecință, oamenii sunt profund afectați de propaganda rusă. Ce ține de sursele mass-media din regiune, ei se străduie să păstreze o poziție neutră vizavi de acest război. Explic de ce. În primul rând, mulți lideri ai regiunii transnistrene sunt cetățeni ai Ucrainei. Ei, având acces la informații adevărate despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar nu ceea ce arată canalele rusești, înțeleg foarte bine că Rusiei nu i-a mers într-atât de bine precum s-a așteptat. Așa că ei înțeleg că trebuie să se comporte cu mare atenție. Regiunea transnistreană este o regiune multinațională și aici, la fel, părerile vizavi de război s-au divizat foarte mult. Sunt oameni cu creierul spălat de propaganda rusă care susțin ce face Rusia în Ucraina, sunt cei care au rude, prieteni în Ucraina și știu cu adevărat ce se întâmplă acolo și sunt împotriva la ceea ce se întâmplă. Astfel, autoritățile au luat un fel de poziție neutră, pentru a nu provoca oamenii unii împotriva altora”, explică Ghenadie Ciorbă, activist și fostul responsabil de telecomunicații în regiune, pe timpul fostului așa-numit lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk.

Ghenadie Ciorba, activist din regiunea transnistreană. Sursa: zonadesecuritate.md

„Dacă vine războiul, voi lupta pentru mine, nu pentru ucraineni sau pentru moldoveni, pentru mine, pentru ruși. Cum altfel?”

Urcăm în transportul public spre Tighina și ne angajăm într-o conversație cu taxatoarea. Femeia spune că îi este frică: „E groaznic ce se întâmplă în Ucraina. Îmi amintesc că și în noi au împușcat”. După ce ne povestește despre armele biologice descoperite în laboratoarele din Ucraina, informații tirajate de canalele de propagandă rusă, doamna ne spune că nu s-a așteptat că ar putea izbucni un război între Ucraina și Rusia.

Tiraspol

„Sunt din aceeași Uniune. Toți împreună au fost o putere când au luptat împotriva fascismului. Aici părerile sunt împărțite, dar, în general, oamenii vor să fie pace. Totuși, în mare parte, sigur că suntem pentru Rusia. În general, regiunea aceasta a aparținut regiunii Herson, din Ucraina. Am fost o gubernie din Herson. Înțelegi cum, Odesa așa cum e a Ucrainei, așa este și a rușilor. Crimeea cu atât mai mult. (…) Am auzit că militarii ruși au descoperit anumite documente care arătau că era planificat pe 1 martie ca ucrainenii să plece în Donbas să „curețe”, însă ei au preluat inițiativa. A curăța înseamnă să-i ucidă și să rămână doar pământul. Iată, spuneți-mi, aceștia sunt oameni normali? Când ei au crescut în aceeași țară… Donețk și Luhansk sunt, de fapt, teritorii ruse, istoric vorbind. Totul a început de la „Kievskaia Rusi”. Kievul, de fapt, a fost capitala Rusiei, ulterior a devenit Rusia, așa că analizați singuri. (…) Așa că, dacă vine războiul, voi lupta pentru mine, nu pentru ucraineni sau pentru moldoveni, pentru mine, pentru ruși. Cum altfel? Scuză-mă, dar pe noi nimeni nu ne recunoaște, de 30 de ani, dar trăim în pace, cu banii noștri, cu pașapoartele noastre care nicăieri nu sunt recunoscute și banii nicăieri nu pot fi schimbați. Trăim, lucrăm”, a povestit taxatoarea.

„Trebuim, trebuim, nu vă faceți griji. Așteptați!”

Coborâm la piața din Tighina. E seară, sunt oameni puțini, iar majoritatea tarabelor s-au închis. Ne apropiem de o vânzătoare care număra marfa pentru a-i afla părerea despre război.

„Au venit refugiații, i-au primit bine, în rest, tot bine. De ce să ne temem? Toata viața trăiesc aici, m-am născut aici, de cine să mă tem? Am supraviețuit într-un război. Nimic strașnic. De ce să vină aici războiul? Ucraina e acolo, nu o să ajungă la noi… Moldova e în partea cealaltă, noi suntem la mijloc, nu trebuim nimănui”, spune vânzătoarea, în timp ce este întreruptă de o altă femeie care trecea prin preajmă. După ce o întreabă despre prețul sos-ului de maioneză, doamna îi dă replica: „Trebuim, trebuim, nu vă faceți griji. Așteptați!”.

Piața din Tighina

La care vânzătoare, continuă: „Ce va fi, aceea va fi, ce să facem? Unde să te ascunzi? De soartă nu fugi”.

„Băiatul meu nu e aici. Ce vreți? La comisariatul de război?

Maria (nume schimbat, n.r.), o altă femeie din Tighina, ne relatează că într-una din zile, poliția a venit la ușa ei, pentru a afla unde este feciorul ei, stabilit de câțiva ani în Germania, și care revenise de câteva zile acasă.

„A sunat la ușă, era fata acasă și a spus că mama e la lucru. Pe urmă vecinii mi-au spus. Am zis că singură o să merg să le spun că: „Băiatul meu nu e aici. Ce vreți? La comisariatul de război? Ce vreți de la el?”. Mi-au zis că: „Pur și simplu, l-am văzut prin oraș”. Eu îi cunosc, am avut probleme cu ei, cu vecinii. Dar mai mult n-au fost, nu m-au deranjat. Ce să-i faci, așa-i. Suntem într-o zonă…”, spune ea, mărturisind că războiul i-a dezbinat familia, a provocat certuri și dezbateri aprinse la subiect, tatăl său fiind de origine rus, iar mama – moldoveancă.

„Ei așteaptă tancurile ruse la Cuciurgani, o să iasă cu flori, ori o să iasă cu tancuri să ajute”

Trecem pe lângă o unitate militară din Tighina, la intrare scrie „Armata Rusă”. E liniște.

Unitate militară a armatei ruse, Tighina

În regiunea transnistreană staționează ilegal trupele armate ale Federației Ruse, Armata a 14-a, care s-a implicat în conflictul de pe Nistru în 1992, fapt care a dus la apariția și independența de facto a unei regiuni separatiste față de R.Moldova. Câți militari exact sunt dislocați acolo este un secret. Totodată, în regiune se găsește și depozitul Cobasna, amplasat lângă hotarul cu Ucraina. În prezent, potrivit jurnaliștilor de la Zona de Securitate, circa 20 de mii de tone de arme și muniții sunt stocate la acest depozit. Totodată, contingentul de pacificatori din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii este de 1375 de militari care reprezintă Rusia, regiunea transnistreană și R.Moldova.

Dumitru Iancev locuiește în regiunea transnistreană de 26 de ani și ne spune că militarii de aici sunt pregătiți și așteaptă comanda Moscovei: „Ei doi ani, trei, împușcau la poligonul din Tiraspol, aici se auzea, înainte de război s-a terminat. Pur și simplu, Moscova le-a spus: „Deocamdată, nu vă implicați”.

Dumitru Iancev, locuitor al Tighinei

„Aici cum o să spună Moscova, așa o să fie. Moscova a spus să scrie 97% la referendum pentru Rusia, așa au scris. Aici conduce Rusia. Ei primesc refugiații din Ucraina, pentru că au rude. Ei nu pot să le interzică să-i primească, ca să nu arate că se gătesc de război. Ei așteaptă tancurile ruse la Cuciurgani, o să iasă cu flori ori o să iasă cu tancuri să ajute. Ei așteaptă comanda de la Moscova. Regimul de la Tiraspol așteaptă să vină „Lumea rusă” cu tancuri, cu Noviciok, cu otravă. Vedeți că aici e plin cu baze militare. Țară neutră, dar aici, în Moldova, în Bender, în Tiraspol – baze militare, peste tot, baze militare ale rușilor”, consideră bărbatul, care a lucrat anterior în calitate de judecător în Tighina.

„Aici nici nu o să înceapă vreun protest în susținerea Ucrainei. Oamenilor le e frică”

La începutul lunii martie, Dumitru Iancev a ieșit în stradă și a organizat un protest solitar în susținerea Ucrainei. Bărbatul afirmă că în regiune sunt mulți care susțin Ucraina, însă le este frică să iasă la manifestații, pentru că, zice el, vor fi luați la evidență.

„Aici, lumea se teme să zică ceva despre război, e pericol. Le e frică de teroarea din Tiraspol. Aici nici nu o să înceapă vreun protest în susținerea Ucrainei. Oamenilor le e frică. Ei îi iau la evidență pe ăștia care sunt pentru Ucraina și pentru Moldova și acum pot să nu le facă nimic, dar, ulterior, dacă rușii câștigă, atunci o să se clarifice repede cu cei care sunt împotriva lor. Iată, cine nu crede în istoria pe care au citit-o, toți zic că „Lumea rusă” și arată lumea rusă. Se vede că totdeauna când ei spun că: „Noi am eliberat”. Se vede că rușii întotdeauna eliberau cu tancurile, în secolul XXI, ei vin cu tancuri ruse. Eu pot să spun: „Slavă Ucrainei! Slavă eroilor! Victoria va fi de partea Ucrainei!”, scandează Dumitru, fiind aproape convins că războiul nu va ajunge în regiunea transnistreană, pentru că ucrainenii îi vor opri pe militarii ruși.

„Localitățile din Rîbnița sunt pe jumătate goale”

Ghenadie Ciorba, activist din regiunea transnistreană care a fost eliberat anul trecut din detenție ilegală, fiind învinuit că l-a insultat pe Vadim Krasnoselski, dar și de „extremism”, susține că oamenii din Rîbnița pleacă din regiune de frica războiului. Totodată, acesta spune că regiunea transnistreană începe să se confrunte cu probleme economice.

„Totul este foarte tensionat, oamenii nu știu ce se întâmplă și toți au speranțele lor. Toți se tem că războiul ar putea ajunge și în regiunea transnistreană. Cine a putut pleca, a plecat deja din regiune. Localitățile din Rîbnița sunt pe jumătate goale. Oamenii cu încetul pleacă, cine are posibilități, fie în Moldova, fie mai departe. E o problemă mare cu bugetul din regiune, sunt probleme grave cu veniturile la buget, ceea ce îi afectează pe bugetari și pensionari. Din această cauză, prețurile au crescut brusc, pentru că principalul furnizor de produse era Ucraina, astăzi, asta nu mai e. Au crescut de la 30% până la 50%. E foarte serios. De asemenea, avem o problemă cu cursul valutar. Tot mai mulți oameni încearcă să schimbe rublele transnistrene în dolari și, respectiv, acest lucru provoacă creșterea cursului valutar. Totodată, se începe problema cu achitările din contul bugetului de stat. Oamenii foarte bine înțeleg, dar și de nu înțeleg, în mod inconștient, își dau seama că ceva trebuie să se întâmple”, relatează activistul.

Cafenea din Tiraspol

„Nu știm doar unde va fi frontiera: sub Chișinău sau sub malul Nistrului”

La un moment dat, simțim că suntem urmăriți, grăbim pasul spre stația de unde să luăm transportul spre Varnița. Urcăm grăbiți în microbuz. La așa-zisul hotar dintre regiunea transnistreană și R.Moldova ni se verifică lejer actele și suntem lăsați să plecăm. Respirăm ușurați vâzându-ne ajunși la Varnița. Intrăm în magazinul de lângă stația la care se opresc autobuzele și microbuzele care duc spre Tighina. Acolo lucrează Irina, și ea locuitoare a Tighinei. O întrebăm despre război.

„E o prostie, desigur, ce a făcut Putin, e clar lucrul ăsta. Pentru că mor și din partea lor, și din partea ucrainenilor. Și mai tare te doare inima că sunt niște băieți care nu știu a ține pușca și i-au trimis la războiul ăsta. Toate suntem mame și avem feciori, să se ducă și să ni-l ia de acasă, asta e o durere. Și să aștepți”, spune, tristă, femeia.

Cât despre situația din regiunea transnistreană, vânzătoarea spune că cei de acolo „demult se luptă să se alipească de Rusia, Ucraina le încurca. Acum, dacă Putin o să ia Odesa, e o nimica toată să ajungă până aici. Nu știm doar unde va fi frontiera: sub Chișinău sau sub malul Nistrului”.

„Suntem într-o situație vulnerabilă din cauza lor”

Vadim Vieru, avocat în cadrul Asociației „Promo-LEX”, ONG care monitorizează respectarea drepturilor omului din regiunea transnistreană, afirmă că, deocamdată, nu se întâmplă nimic deosebit în regiune.

Vadim Vieru, reprezentant „Promo-LEX”

„Deja au apărut mai multe opinii publicate pe internet în care se comunică că, de fapt, administrația de acolo nu ar fi atât de încântată de ceea ce se întâmplă, în sensul în care holdingul „Sheriff”, controlat de oligarhul Gușan, de fapt, în situația dată nu prea este în favoarea lui, având în vedere că el are multe afaceri în Ucraina și asta îi strică anumite planuri de afaceri, cel puțin. Dar, evident, scenariile care ar urma să fie sunt că administrația, în cazul în care se trece de Nicolaev și Odesa, evident că administrația nu va avea altceva de făcut decât să se conformeze la ceea ce o să solicite Federația Rusă, având în vedere controlul de facto pe care îl are Federația Rusă asupra acestei regiuni. Deci,  nu poate fi vorba despre decizii independente în cazul lor. Deocamdată, acolo nu se întâmplă acțiuni care ar putea să reprezinte un pericol. Ce ține de respectarea drepturilor omului, pe agendă au rămas aceleași probleme grave, care au fost și până acum, ele nu au dispărut. Inițiativa pretinsului procuror al regiunii de a pedepsi penal persoanele care se vor adresa autorităților naționale și internaționale este destul de periculoasă, ea nu a fost deocamdată adoptată, dar asta va fi un semnal foarte grav. Inițiativa rămâne pe agendă, de rând cu multe alte inițiative similare: persecutarea societății civile, implementarea legislației cu privire la agenți străini, interzicerea de a organiza întruniri, libertatea presei și multe altele care au apărut în ultimii ani și care sunt și acum”, susține Vadim Vieru.

La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Grupul Operativ de Trupe Ruse din Tiraspol a arborat pe toate unitățile ilegale din regiune drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, potrivit jurnaliștilor de la Zona de Securitate. Igor Grosu, președintele Parlamentului R. Moldova, a declarat că aceasta este o provocare și un demers propagandistic.