Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Victimele violenței în familie vor…

Victimele violenței în familie vor fi scutite de la plata taxelor în procesele de partaj și alte litigii patrimoniale

Imagine simbol. Sursa: bizlaw.md

Guvernul a aprobat proiectul de lege care vizează scutirea victimelor violenței în familie de la plata taxelor în procesele de partaj și alte litigii patrimoniale și clarificarea unor prevederi legislative pentru o aplicare uniformă a legii, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Justiției.

De asemenea, proiectul prevede posibilitatea scutirii, eșalonării sau a compensării taxei de timbru pentru persoanele cu venituri reduse. La fel, proiectul prevede cutirea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină de taxa de timbru.

„Pentru a elimina incertitudinea juridică și a facilita aplicarea legislației, proiectul introduce o taxă fixă de 250 de lei pentru recunoașterea, contestarea și executarea silită a hotărârilor arbitrale străine. Or, în prezent, instanțele de judecată interpretează neuniform legea stabilind taxe diferite. Uneori încasează o taxă în sumă fixă, iar alteori, încasează taxe proporțional valorii indicate în hotărârea arbitrală străină”, scrie ministerul.