Viceprim-ministra Olga Cebotari, discuție cu șeful Minisiunii OSCE în Moldova pe subiectul transnistrean
Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a avut astăzi, 29 decembrie, o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch.
În cadrul întrevederii au continuat discuțiile pe o serie de aspecte ce țin de tematica transnistreană, precum și s-a efectuat un schimb de opinii pe marginea problemelor actuale ce figurează pe agenda procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană și a potențialelor măsuri ce se impun a fi luate în vederea rezolvării durabile a acestora.
În context, a fost abordată și necesitatea identificării unei soluții viabile la problema obligării studenților domiciliați în regiunea transnistreană și care studiază în instituțiile de învățământ de pe malul drept de a prezenta la trecerea prin punctele transnistrene din Zona de Securitate rezultatele testării pentru COVID-19, suportate pe cont propriu.
Totodată, interlocutorii au convenit asupra necesității dinamizării în anul 2021 a activităților în toate formatele de dialog existente și a impulsionării grupurilor de lucru sectoriale, cu participarea experților de pe ambele maluri ale Nistrului.
Oficialii au agreat să mențină un contact permanent și să coordoneze măsurile de resort prin prisma mandatelor atribuite.