Vasile Bolea: Anunțăm că a fost creat grupul parlamentar „Victoria/Pobeda”
La ședința Parlamentului R. Moldova din 16 mai, deputatul Vasile Bolea a anunțat că a fost creat grupul parlamentar „Victoria/Pobeda”, format din nouă deputați.
„În calitate de președinte a acestui grup parlamentar a fost ales Vasile Bolea. În calitate de vicepreședinte a grupului a fost aleasă doamna Reghina Apostolova, iar în calitate de secretar a fost aleasă Marina Tauber”, a declarat deputatul Vasile Bolea.
Conform dispozitivului Hotărârii Curții Constituționale, deputații partidului Șor vor deveni parlamentari independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni parlamentare. În plus, fotoliul de deputat care a fost eliberat atunci când Ilan Șor a rămas fără mandat va rămâne vacant pe tot parcursul acestei legislaturi.
Extras din Hotărârea CC. Partidul Șor, declarat NECONSTITUȚIONAL. Ce se va întâmpla cu mandatele deputaților și a bașcanei Găgăuziei
Reamintim că la mijlocul lunii aprilie, ex-deputatul fugar Ilan Șor a anunțat lansarea unui nou Bloc Politic – „Victorie”, care, de asemenea, este coordonat de el. De această dată însă, „stocul” de partide este mai mare, iar noul bloc numără mai mulți membri. Partidul „Șor”, declarat neconstituțional, dar și celelalte formațiuni afiliate oligarhului: „Renaștere”, „Șansă”, „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei” și „Victorie”, au devenit membre ale blocului condus de Ilan Șor. Evenimentul de lansare, unul fără precedent în politica din R. Moldova, a avut loc la Moscova, capitala Federației Ruse, țară care de mai bine de doi ani terorizează Ucraina și amenință R. Moldova.
Pe scenă, alături de Ilan Șor, au urcat deputații Vasile Bolea și Marina Tauber, bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, dar și câțiva președinți de partide noi create, despre care ZdG a scris anterior că erau afiliați lui Șor. Unii dintre ei negau că ar avea legături cu Ilan Șor.