Valentina Rusu Ciobanu la 100 de ani: „Nu-mi doresc decât o zi cu soare”

În acest an, pe 28 octombrie, artista Valentina Rusu Ciobanu, ale cărei picturi se bucură de multă apreciere în R. Moldova și nu doar, împlinește 100 de ani. Cu ocazia acestei aniversări, la București este inaugurată expoziţia „Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate”. De asemenea, proiectul „Valentina Rusu Ciobanu – o sută de ani de la naștere” prezintă în premieră absolută atelierul artistei realizat în realitatea virtuală (VR). 

Totuși, Valentina Rusu Ciobanu și familia sa spun că nu sărbătoresc cu mare fast zilele de naștere, iar singurul lucru pe care și-l dorește la împlinirea a 100 de ani e o zi cu soare.Între timp, artista a reușit să își vadă lucrările expuse în realitate virtuală, povestește fiul ei, graficianul Lică Sainciuc. 

„Pe mine m-a mirat reacția ei. Ea spunea că o doare capul, eu mă gândeam că dacă mi-ar pune mie chestia aceea pe cap, aș ameți, dar am zis: „mamă, hai să încercăm”. Am pus ochelarii VR, i-am aranjat, ea s-a uitat, a comentat. În primul rând, ea a început imediat să utilizeze termenul „realitate virtuală”, a făcut observații despre părțile unde ceva nu era corect, iar după ce a scos ochelarii VR, am întrebat-o cum se simte și a zis că mult mai bine, i-a trecut capul. Realitatea virtuală tare i-a plăcut”, spune Lică Sainciuc. 

Atelierul VR se poate vizita cu ajutorul echipamentelor VR – Oculus Quest sau poate fi accesat de pe calculatorul personal, atelierul fiind găzduit de prima platformă de expoziții de artă VR din România și R. Moldova, theopen-art.com. Acesta este primul atelier VR al unui artist român, asemenea reconstrucții virtuale fiind realizate de către cele mai importante instituții muzeale din lume.

Victoria Nagy Vajda, manager proiect „Valentin Rusu Ciobanu – 100 de ani de la naștere”,  menționează că a început munca la acesta întrucât, pe nedrept, artista nu este cunoscută în România, iar lucrul acesta trebuie să se schimbe.

„Oamenii au nevoie să consume zilnic cultură, chiar dacă nici nu își dau seama că o fac. Mie îmi place foarte mult cum Valentina Rusu Ciobanu a rămas fidelă propriei arte și nu s-a lăsat descurajată de cerințele autoritare ale acelor timpuri, iar în loc să picteze portretul unei mulgătoare, ea portretiza chipul unei femei inteligente, cu o carte în față,  într-o ambianță senină”, punctează Victoria Nagy Vajda.  

Valentina Rusu-Ciobanu spunea într-un din interviurile sale că a fost atrasă de universul artelor plastice de la vârsta de patru ani, după ce a rămas profund impresionată de ilustraţiile pe care le făcea unchiul său. Pasiunea pentru pictură a păstrat-o de-a lungul anilor.

„Nouă nu ne trebuia să ne ducem undeva anume”

Altfel, Lică Sainciuc povestește că, în casa părinților săi se întâmplau mereu lucruri interesante, iar cele mai mari petreceri se dădeau de Revelion.

„Ce țin minte tare frumos despre mama e o întâmplare dintr-o iarnă. A nins mult atunci, noi am ieșit pe poartă, am trecut de un cartier și deodată pe stradă am văzut o brișcă cu sanie – în loc de roți, era o sanie trasă de cai. Pe-atunci era un fel de taxi. Și ea zice: „hai să ne ducem, că nu o să mai fie niciodată așa”. Cumva, personal mi s-a adresat că nu o să mai văd asta. Și ne-am așezat, ne-am dus cu sania aceea mare până la gară și înapoi. Nouă nu ne trebuia să ne ducem undeva anume. Cred că și ea se distra în felul ăsta, că trebuie și tu să te joci, copilul te învață asta. Apoi, ei făceau petreceri, iar cea mai mare era de Revelion. Mereu erau tot felul jocuri la noi. Dincolo de asta, nu cred că le încurcam când lucrau, ea lucra, eu lucram, eu aveam mereu resturi de hârtie de la ei și desenam pe ele. Eram fire ermetică și cred că nu-i încurcam”, își amintește graficianul. 

De asemenea, în perioada postbelică, își amintește Lică Sainciuc, mergeau des cu mama la filme, dar numai la cele „din afară”. „Erau multe filme luate de la nemți drept pradă de război și nu le arătau în cinematografele astea centrale, însă Chișinăul era plin de cinematografe mici, mici de tot. Ea lua ziarul, acolo vedea când e programat și cum observa un film american, zicea: „mâine ne ducem”. Ne duceam la „Robin Hood”, la povești. Eu când eram mic, nici nu văzusem filme sovietice”, adaugă Sainciuc. 

După decenii de muncă în atelier, dar mai ales după plecarea în eternitate a maestrului Glebus Sainciuc, pictorița s-a retras din viaţa publică. În prezent, locuieşte în vechea căsuţa din Chişinăul istoric, unde se bucură de realizările fiului său, Lică Sainciuc.

În unul din interviurile sale recente, întrebată în ce crede, Valentina Rusu Ciobanu spunea:

„În viață, în jur totul e viață, grădina mea e plină de viață, plantele, copacii, iarba, florile, totul înseamnă viață. Chiar dacă tai un copac, în locul lui cresc doi. Chiar dacă frunzele îngălbenesc și cad, primăvara apar alte frunze, proaspete, verzi. Viața nu poate fi nimicită, lucrurile, ființele trăiesc și vor trăi mereu”. 

În ciuda presiunilor ideologice cu care s-a confruntat în cea mai mare parte a vieții, Valentina Rusu Ciobanu a reușit să-și păstreze individualitatea discursului plastic, învrednicindu-se de înalte distincții de stat precum Premiul Național al R. Moldova pentru Literatură, Artă și Arhitectură, titlul onorific de „Artist plastic al poporului”, „Ordinul Republicii”, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Chișinău și, de curând, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofițer, conferit printr-un decret semnat de Klaus Werner Iohannis, Președintele României.