Vacanța lui Igor Dodon: „Președinția precizează în mod repetat că șeful statului se află la Moscova pentru câteva zile”
Vacanța anunțată a președintelui Igor Dodon a creat mai multe dezbateri aprinse în mediul online, dar și în unele media. Mai multe voci au presupus că șeful statului s-ar afla de fapt în Turcia, alături de familie și nu la Moscova, așa cum a anunțat luni Președinția..
După ce au apărut aceste zvonuri, președinția a venit cu o reacție catalogând informația drept „FAKE NEWS”.
„În legătură cu FAKE NEWS-ul promovat pe bani în anumite instituții media, Președinția precizează în mod repetat că șeful statului, Igor Dodon se află la Moscova pentru câteva zile, așa cum a anunțat și anterior. Cât privește informația falsă și calomnioasă, lansată de către unii pretinși politicieni, anunțăm că aceștea au fost dați în judecată pentru calomnie”, a scris purtătoarea de cuvânt a Președinției, Carmena Sterpu.
Președinția însă nu a oferit detalii despre când a plecat șeful statului la Moscova, agenda pe care o va avea în capitala Rusiei și alte informații relevante. Prima dată, despre o eventuală vacanță la Moscova, Igor Dodon a vorbit vineri, 14 august în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”. Șeful statului a menționat că familia sa a plecat în Turcia la mare, iar el cel mai probabil își va lua un scurt sejur la Moscova.
„Nu am fost la odihnă, o să vedem poate pe câteva zile o sa plec în Rusia, la Moscova. Familia a plecat la odihnă pentru că din ianuarie și-au luat foi. Unde pleacă moldovenii masiv? În Turcia! Trebuiau să se ducă în luna iunie, dar au fost amânate din cauza covidului, au plecat pe câteva zile”, a menționat atunci șeful statului.
Luni însă, tradiționala ședință a conducerii statului nu a avut loc și abia după asta, Președinția a anunțat că șeful statului „și-a luat câteva zile libere”, fără a oferi mai multe detalii.