Principală  —  Ştiri   —   UPDATE/ Condiția impusă de Putin…

UPDATE Condiția impusă de Putin lui Trump cu privire la războiul din Ucraina. Ce au convenit cei doi lideri

Foto: Getty Images

UPDATE 19:30 În timpul discuției, Putin l-a informat pe Trump că pe 19 martie va avea loc un schimb de prizonieri între părțile rusă și ucraineană în cadrul căruia vor fi eliberate câte 175 de persoane, scrie Tass, presă controlată de Kremlin. De asemenea, dictatorul rus i-a spus liderului de la Casa Albă că suspendarea ajutorului militar pentru Kiev este „o condiție esențială” pentru soluționarea conflictului din Ucraina.

Putin și Trump au vorbit, de asemenea, despre „normalizarea relațiilor bilaterale” și au decis să rămână în contact cu privire la „toate aspectele abordate în conversația telefonică”, mai scrie sursa citată. Presa afiliată Kremlinului mai notează că Putin a declarat că este gata să elaboreze împreună cu Trump „modalități de soluționare” a conflictului din Ucraina, care ar trebui „să fie durabile”.

Totodată, dictatorul rus a declarat că Moscova va preda Kievului 23 de militari ucraineni grav răniți.

Casa Albă afirmă că Rusia este de acord cu încetarea focului în Ucraina.

„Astăzi, președintele Trump și președintele Putin au vorbit despre nevoia de pace și încetare a focului în războiul din Ucraina. Ambii lideri au fost de acord că acest conflict trebuie să se încheie cu o pace durabilă. Ei au subliniat, de asemenea, necesitatea îmbunătățirii relațiilor bilaterale dintre Statele Unite și Rusia.

Acest conflict nu ar fi trebuit să înceapă niciodată și ar fi trebuit să fie încheiat cu mult timp în urmă prin eforturi de pace și de bună credință. Liderii au convenit că mișcarea către pace va începe cu o încetare a focului în domeniul energiei și al infrastructurii, precum și cu negocieri tehnice privind punerea în aplicare a unei încetări a focului în Marea Neagră și încetarea completă a focului. Aceste negocieri vor începe imediat în Orientul Mijlociu”, se spune în declarație.

UPDATE 19:10 Conversația telefonică dintre Vladimir Putin și Donald Trump s-a încheiat. Discuția a durat o oră și jumătate.

Trimisul special al lui Vladimir Putin pentru cooperarea economică și investițională internațională, Kirill Dmitriev, a scris pe platforma X că „sub conducerea președintelui Putin și a președintelui Trump, lumea a devenit astăzi un loc mult mai sigur”.

Știrea inițială:

Președintele american Donald Trump și dictatorul rus Vladimir Putin discută marți, 18 martie, despre pașii pentru a pune capăt războiului din Ucraina, iar Casa Albă a declarat că discuția lor telefonică decurge bine, transmite agenția britanică de presă Reuters.

Trump speră să îl convingă pe Putin să accepte armistițiul de pace propus de SUA și să avanseze către o încheiere a conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Un oficial de la Casa Albă a declarat că cei doi lideri vorbesc la telefon de la 16:00, ora Moscovei.

„Convorbirea decurge bine și este încă în desfășurare”, a scris Dan Scavino, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, într-o postare pe platforma de socializare X, fost Twitter.

Ucraina este de acord cu o încetare a focului în cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial, în care sute de mii de oameni au fost uciși sau răniți, milioane au fost strămutați, iar orașele au fost reduse la ruine.

Putin a declarat săptămâna trecută că sprijină în principiu propunerea Washingtonului pentru un armistițiu de 30 de zile, dar că forțele sale vor continua lupta până când vor fi stabilite câteva condiții cruciale. Trump speră să obțină progrese către un plan de pace pe termen mai lung, despre care a sugerat că ar putea include concesii teritoriale din partea Kievului și controlul asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporijjea.

„Multe elemente ale unui acord final au fost convenite, dar multe rămân”, a declarat Trump într-o postare pe o rețea de socializare. „Fiecare săptămână aduce moartea a 2 500 de soldați, de ambele părți, și trebuie să se încheie acum”, a spus el.

Kremlinul a declarat înainte de convorbire că liderii Trump și Putin vor discuta despre soluționarea conflictului din Ucraina și normalizarea relațiilor dintre Rusia și Statele Unite și că vor vorbi „atât timp cât vor considera necesar”.