UPDATE Băiatul de 22 de ani, dispărut pe 9 februarie, a fost localizat de Poliție
UPDATE 18:50 Oamenii legii anunță că tânărul de 22 de ani, dispărut pe 9 februarie, a fost găsit în seara zilei de 14 februarie, în sectorul Buiucani al capitalei, și se află în afara oricărui pericol.
„Datorită cetățenilor care au văzut postarea Poliției, tânărul de 22 de ani, care a plecat de acasă la data de 9 februarie, a fost găsit cu puțin timp în urmă în sectorul Buiucani al capitalei, în afara oricărui pericol”, se arată în nota informativă emisă de Poliție.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Știrea inițială
Un băiat în vârstă de 22 de ani a plecat de acasă pe 9 februarie curent. Poliția solicită sprijinul cetățenilor în vederea localizării acestuia: „Orice informație, chiar și cea aparent nesemnificativă, ne poate fi de ajutor”.
Conform informațiilor preliminare, la momentul plecării, tânărul purta căciulă neagră, blugi albaștri, geacă neagră și era încălțat în șlapi din cauciuc.
„Menționăm că, astfel de cazuri s-au mai întâmplat anterior”, se arată în nota informativă emisă de oamenii legii la trei zile de la dispariția băiatului.
Persoanele care dețin orice fel de informații despre locul aflării acestuia sunt rugate să sune la:
- 112
- 078325001