Unul dintre avocații lui Șor cere excluderea cabinetului său din lista persoanelor asociate persoanelor supuse sancțiunilor internaționale. CSJ a decis care instanță de judecată va examina solicitarea
Cabinetul Avocatului „Colenco Aureliu”, unul dintre apărătorii ex-deputatului fugar Ilan Șor în dosarul în „Frauda bancară”, dar care a reprezentat în instanță și alți membri ai fostului partid Șor, cât și formațiunea politică în fața Curții Constituționale, a solicitat Serviciului de Informații și Securitate (SIS) să fie exclus din lista persoanelor suspecte ca fiind asociate persoanelor supuse sancțiunilor.
Totuși, SIS nu a dat curs solicitării din ianuarie 2023, iar Aureliu Colenco s-a adresat instanței de judecată.
Curtea Supremă de Justiție a emis miercuri, 17 aprilie, o decizie prin care a constatat competența Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la judecarea cauzei de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Cabinetul Avocatului „Colenco Aureliu” împotriva Serviciului de Informații și Securitate cu privire la obligarea excluderii din lista persoanelor suspecte ca fiind asociate persoanelor supuse sancțiunilor
Cabinetul avocatului a fost inclus în listă după ce, prin dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale din 31 octombrie 2022 (modificată prin Dispoziția nr. 46 din 11 noiembrie 2022), Serviciului de Informații și Securitate i s-a pus în sarcină elaborarea unei liste a persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate cu persoanele incluse de către SUA în lista sancțiunilor internaționale.
Colenco a solicitat instanței de judecată constatarea nesoluționării în termenul legal a cererii privind excluderea din lista persoanelor suspectate ca fiind asociate persoanelor supuse sancțiunilor și obligarea emiterii actului administrativ privind excluderea Cabinetului Avocatului „Colenco Aureliu” din lista persoanelor suspectate ca fiind asociate persoanelor supuse sancțiunilor.
În ianuarie 2023, reprezentanții Uniunii Avocaților din R. Moldova (UARM) s-au arătat „profund îngrijorați” de activitatea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), în legătură cu includerea avocaților care îl reprezintă în instanță pe deputatul fugar Ilan Șor, Aureliu Colenco și Iulian Balan, în „Lista persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor”.
Consiliul UARM a solicitat atunci autorităților excluderea cabinetului avocatului Aureliu Colenco și a avocatului Iulian Balan din această listă, afirmând că „constituie o decizie adoptată în mod arbitrar de autoritățile competente,(…) care lasă de înțeles că este bazată pe asocierea/identificarea avocaților cu clienții lor sau cauzelor clienților lor ca urmare a îndeplinirii funcțiilor lor, fapt inadmisibil într-un stat de drept”.
Sute de persoane fizice și juridice din R. Moldova au fost incluse în lista persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, deputatul fugar Ilan Șor și cetățeanul rus Igor Ceaika, supuși sancțiunilor impuse de Departamentul Trezoreriei Statelor Unite, la sfârșitul lunii octombrie, relata la sfârșitul anului 2022 TV8.
Astfel, aceste persoane nu vor putea să execute activități și tranzacții financiare, inclusiv care vizează încasarea dividendelor, înstrăinarea de bunuri imobile, mobile și valori mobiliare, inclusiv prin utilizarea instrumentelor juridice de cesiune, precum și operarea unor modificări esențiale în structura proprietății.