Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Universitatea de Stat de Medicină…

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova anunţă concurs de admitere la studii de rezidenţiat pentru a.u. 2020-2021

Concursul de admitere la studii de rezidenţiat se organizează pe specialități, conform Planului de înmatriculare aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 793 din 26.08.2020.

La concurs vor fi admişi cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai USMF „Nicolae Testemiţanu” şi ai altor facultăţi de medicină/farmacie de peste hotare, din instituții de stat acreditate în modul stabilit de legislația în vigoare, promoţia 2020, precum şi absolvenţii promoţiilor 2018 şi 2019, care nu au fost înmatriculaţi anterior în rezidenţiat.

Înscrierea la concurs va avea loc în perioada 14-18 septembrie 2020. Pentru participare la concurs, candidatul va depune on-line, la Comisia de admitere în rezidențiat, Dosarul de concurs, ce va include următoarele acte scanate:

a)   cererea de înscriere la concursul de admitere;

b)    actul de studii și suplimentul acestuia;

c)     buletinul de identitate;

d)    curriculum vitae model Europass;

e)     certificatul medical-tip (nr. 086/e), eliberat cu cel mult trei luni până la concursul de admitere de către circumscripţia medicală respectivă sau de către Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a Universității, în care se precizează că este apt/inapt din punct de vedere medical pentru studii în domeniul pentru care candidează. 

f)    copiile publicaţiilor ştiinţifice, dacă este cazul;

g) certificatul de studii cu notele examenului de licență și foaia matricolă, pentru absolvenții din România, promoția anului admiterii, urmând ca diploma de licență și suplimentul acesteia să fie prezentate ulterior;

h) certificatul de căsătorie sau alt document ce atestă schimbarea numelui diferit de numele înscris în actul de studii, dacă este cazul.

Candidaţii au dreptul să se înscrie la concursul de admitere în rezidenţiat doar la o singură specialitate și să opteze pentru o singură formă de concurs – pe post sau pe loc.

Candidaţii vor achita o taxă de înscriere la concurs, în mărimea stabilită de Universitate.

Pentru informaţii suplimentare, apelaţi Comisia de admitere în rezidenţiat la nr. de tel.: (+373 22) 242 391, (+373 22) 205 153 sau accesaţi https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-postuniversitare/rezidentiat

.

P.