Unele proiecte USAID ar putea fi reluate în R. Moldova, a declarat Igor Grosu

Președintele parlamentului Igor Grosu a declarat reporterilor că SUA ar putea relua finanțarea unor proiecte din R. Moldova. Acesta a menționat că a avut o deplasare în SUA unde a discutat acest lucru.
Întrebat de jurnaliști dacă la Washington a discutat despre reluarea finanțării USAID, președintele a răspuns:
„Da, au fost discuții despre reluarea finanțării pe unele proiecte. Sunt semnale bune. Nu vreau să vă dau denumirea proiectelor, dar sunt proiecte bune, din domenii prioritare. E bine cei care finanțează să iasă primii și să facă anunțul”, a spus Grosu.
La sfârșitul lunii martie șeful legislativului a avut o deplasare în Statele Unite, unde a avut întâlniri cu reprezentanții moldovenilor stabiliți în Ashville și Orlando și a participat la inaugurarea Consulatului General al R. Moldova la Chicago.
În luna ianuarie al acestui an Departamentul de Stat al SUA a emis un ordin de „încetare a ajutorului” pentru toată asistența externă existentă, după ce președintele american Donald Trump a ordonat o pauză pentru a verifica dacă alocarea ajutorului a fost aliniată cu politica externă a SUA. După această decizie, mai mulți oameni, inclusiv unii politicieni de la Chișinău, au salutat sistarea asistenței financiare externe de către SUA pentru R. Moldova.
R. Moldova ar fi trebuit să primească în 2024 ajutor din Statele Unite de 150 de milioane de dolari, iar până acum au fost acordați 96 de milioane de dolari.