„Un ultim strigăt”: un fost controlor de trafic aerian trage alarma despre situația „critică” de la MoldATSA
Un fost controlor de trafic aerian a atras atenția pe rețelele de socializare la situația de la întreprinderea de stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”, pe care o descrierea ca fiind „critică”.
Conform lui Dorin Plugaru, în prezent întreprinderea duce lipsă de controlori iar cei care sunt angajați în continuare primesc salarii mai mici cu 20%.
„Summit-ul a trecut. Am vrut să fac această postare înaintea lui, dar am zis că iar va fi tratat incorect mesajul. Și am decis să aștept să treacă. Desigur, mă voi expune despre aviație, în altă parte să o facă alții.
Un eveniment mare, cu pregătiri mari, și ca timp, dar și financiar. Poliția rutieră cu mașini noi, în culoare nouă, Duster-e și Kodiaq-uri, drumuri iluminate și reparate, garnituri de tren spălate și renovate, lista sunt sigur că poate continua.
Cum a pregătit statul personalul aeronautic și aeroportuar pentru acest summit? Nicicum.
Deși situația în domeniu e destul de critică, un mic exemplu, eu când am plecat din MoldATSA activau cam 85 de controlori de trafic aerian, acum sunt sub 55 sau chiar 50. Mult sub numărul necesar. Se lucrează haotic, controlorii sunt scoși din programul normal să acopere deficiențele de personal. Nici nu mai zic de muncă peste program care încalcă și normele de odihnă, asta este ilegal dar ce este mai grav asta este periculos, asta este nesigur, nu poate un om care nu se odihnește corespunzător să fie responsabil de siguranța a sute de pasageri.
Dar deplasările de lungă durată la Bruxelles a șefilor departamentelor și a apropiaților continuă, acolo se fac bani buni, și nu contează restul nimic.
Știe conducerea MoldATSA de asta? DA. Știe CAA de asta? DA. Știe APP de asta? DA. Știe Guvernul de asta? DA. Știe Parlamentul de asta? Cred că da. Știe Dorin Recean de asta? Cred că da. Știe Maia Sandu de asta? Probabil.
Însă, cu toate acestea, gov.md vine cu ajustări la legislația națională prin care micșorează veniturile controlorilor de trafic aerian. Au scăzut cu 20% deja, dar potențial cu peste 54%. Guvernul decide că munca lor nu mai e complexă și îi privează de coeficientul de complexitate. Frumos, nu?
Actualul șef la MoldATSA râde sub mustață. Mereu i-a stat acest coeficient ca un os în gât și cu fiecare ocazie a încercat să-l scoată sau să-l micșoreze. Și acum, Guvernul îi va accepta solicitarea și va indica în HG 743: „Coeficienții de complexitate au caracter orientativ”. Culoare verde la distrugerea controlorilor în continuare. Go ahead Frunze!
Săptămâna trecută, doi controlori cu experiență mare (instructor, examinator, ambii peste 10 ani experiență) și-au depus demisia. Urmează alții. (…) Niciodată nu am cerut să faceți share la ceva scris de mine, dar acum chiar vă rog din suflet, eu nu vreau să-mi fie frică să zbor acasă, e cumva un ultim strigăt”, a scris Dorin Plugaru pe pagina sa de Facebook.
ZdG a contactat reprezentanții MoldATSA dar ne-a fost comunicat că vor reveni cu o reacție, lucru care nu a s-a întâmplat deocamdată.
Și pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Controlorilor de Trafic Aerian al R. Moldova (FSCTA) a fost publicat un mesaj în data de 4 iunie în care angajații sau scos în evidență că președinta Maia Sandu „a uitat” de aceștia.
„Noi nu suntem:
diplomați, ofițeri de securitate, drumari, muncitori, agenți de circulație, polițiști, carabinieri, însoțitori de tren, conductori, medici, bucătari, jurnaliști, fotografi, traducători, florari, soldați, contabili, ospătari, responsabili de curățenie și salubritate, tehnicieni, șoferi, artiști, videografi, regizori, comunicatori, funcționari publici, cei care au asigurat ordinea și securitatea, locuitorii comunei Bulboaca, echipa Castelului Mimi,
Noi suntem Controlorii de Trafic Aerian din Republica Moldova, și chiar dacă ați uitat de noi și de problemele noastre, am participat și noi la organizarea acestui summit prin dirijarea în siguranță a tuturor aeronavelor care au adus delegațiile oficiale”, au scris aceștia.
În 2014, ZdG a scris despre controlorii de trafic aerian.
„Dorin Plugaru are 26 de ani şi este controlor de trafic aerian la Aeroportul Internaţional Chişinău. A început această activitate în 2008, după ce a studiat la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă din Bucureşti. Munca lui e legată de spaţiul aerian, dar norii, ploaia, zăpada sau orice alt fenomen care acoperă cerul nu sunt un impediment pentru activitatea sa. Îi place această muncă sub orice tip de cer (…)”, a scris ZdG atunci.