Un tânăr din Comrat a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru cauzarea unui accident rutier în stare de ebrietate, care a dus la decesul unei minore
Procuratura UTA Găgăuziei anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui tânăr în vârstă de 25 de ani din Comrat, acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei – fapt care a dus la decesul unei persoane, comis în stare de ebrietate. Sentința este cu drept de apel, scrie Procuratura Generală.
Potrivit sentinței din 11 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Comrat, sediul Central, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 5 ani și 4 luni cu executare. Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de reparare a prejudiciilor materiale, morale și biologice, cauzate prin infracțiune, a sumei de peste 2,2 milioane de lei.
Joi, 3 august 2023, în jurul orei 01:33 noaptea, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier la Comrat. 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre ele decedând ulterior la spital.
La fața locului s-a stabilit preliminar, că un BMW condus de un tânăr de 25 de ani care a pierdut controlul volanului a intrat pe banda de sens opus, tamponând frontal un Renault, condus de un bărbat de 29 de ani. În urma accidentului, ambii șoferi, precum și trei pasageri din Renault, o femeie de 35 de ani și copii acesteia, două minore de 12 și 16 ani, precum și un pasager din BMW de 30 de ani au fost transportați la spitalul din Comrat cu diverse traumatisme. A doua zi, minora de 12 ani a decedat. Pasagera din Renault care se afla cu fiicele ei minore este angajată a Inspectoratului de Poliție Comrat, anunța atunci Poliția R. Moldova.
Inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru huliganism. Acesta se află în arest preventiv până la devenirea definitivă a sentinței.