Un soldat din Armata Națională a murit subit, anunță Ministerul Apărării

Un soldat în termen din Armata Națională a decedat subit joi, 20 martie, în jurul orei 13:00, anunță printr-un comunicat Ministerul Apărării.
Potrivit informației oferite de Centrul operațional de comandă al Armatei Naționale, militarul și-ar fi pierdut cunoștința în cazarmă în timpul pauzei.
„Medicul unității a acordat imediat primul ajutor medical, ulterior solicitând ambulanța de serviciu. Medicii sosiți la faţa locului au constatat decesul subit al tânărului”, a precizat Ministerul Apărării.
Potrivit comunicatului, o comisie specială a Armatei Naționale efectuează o cercetare de serviciu privind circumstanțele incidentului. Cauzele decesului urmează a fi stabilite de către medicii legiști.
Totodată, instituția de apărare a informat organele abilitate şi a transmis toate materialele referitoare la cazul dat.
Conform ministerului, soldatul a fost încorporat în serviciul militar în termen în vara anului 2024.