Un șofer a fost plasat în arest preventiv, pentru că a refuzat să treacă testul alcoolscopic
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru că, fiind bănuit că ar fi în stare de ebrietate, a refuzat să treacă testul alcoolscopic. Potrivit comunicatului emis de Procuratură, cazul a avut loc în seara zilei de 11 septembrie, în municipiul Edineț.
Învinuitul, conducând un microbuz „Ford Transit”, a fost stopat de către angajații poliției. El a oprit mijlocul de transport, a coborât împreună cu doi pasageri ai săi din salonul microbuzului și au fugit de la fața locului. În scurt timp, bărbatul s-a reîntors la fața locului și, urcând în salonul mijlocului de trasnport, a încuiat ușile din partea interioară.
Potrivit oamenilor legii, acesta s-a împotrivit să fie suspus testării alcoolscopice cu aparatul „Drager alcotest” sau de a trece examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi colectării probelor biologice.
Astfel, șoferul a fost reținut și momentan se află în arest preventiv.
Noile modificări legislative care prevăd sancțiuni mai aspre pentru fapta de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate au intrat în vigoare recent, la 7 septembrie 2024. Potrivit acestora, șofatul în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau ebrietate narcotică se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani, în dependență de gravitatea faptei.
Vechile prevederi stipulau drept pedeapsă pentru această infracțiune munca neremunerată în folosul comunității, închisoarea fiind o excepție pentru persoanele care deja au fost private de dreptul de a conduce mijloace de transport, fie nu dețineau permis de conducere în momentul comiterii faptei, termenul maxim care putea fi aplicat fiind de doar 1 an de închisoare.