Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Un partid extraparlamentar cere „expulzarea…

Un partid extraparlamentar cere „expulzarea imediată” a ambasadorului rus desemnat Oleg Ozerov: „Sprijină separatismul și reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale”

Sursa: RusEmbMd/Telegram

Un partid extraparlamentar cere „expulzarea imediată” a ambasadorului rus Oleg Ozerov. Partidul Național Moldovenesc (PNM) a emis vineri, 24 ianuarie, o declarație publică de condamnare a „acțiunilor ilegale” și „provocatoare” ale lui Oleg Ozerov, desemnat ambasador al Federației Ruse în R. Moldova, care nu și-a prezentat scrisorile de acreditare la Președinția R. Moldova.

Purtătorul de cuvânt al Maiei Sandu, Igor Zaharov, a confirmat pentru ZdG că nici până vineri, 24 ianuarie, Oleg Ozerov nu a prezentat scrisorile de acreditare, deși Ambasada a început să îl numească „ambasador extraordinar și plenipotențiar” – titlu obținut doar după respectarea procedurii diplomatice.

Conform formațiunii politice, „fără acest act oficial”, Ozerov nu ar avea niciun drept să se prezinte ca ambasador și să desfășoare activități diplomatice pe teritoriul țării noastre.

„Vizitele sale ilegale în regiunea transnistreană, făcute fără aprobarea Ministerului Afacerilor Externe și fără respectarea cadrului legal, sunt o încălcare gravă a legislației R. Moldova. Aceste acțiuni periculoase sprijină separatismul și reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale.

Mai mult, prezența sa în autonomia găgăuză, unde s-a prezentat în mod fals ca ambasador, este o încercare clară de a crea tensiuni și de a provoca destabilizare.

Prin întâlnirile repetate cu liderii regimului separatist de la Tiraspol și declarațiile care pun sub semnul întrebării integritatea R. Moldova, Ozerov și-a demonstrat intenția de a sabota ordinea de drept și de a provoca instabilitate în regiune”, se arată în declarația PNM.

Astfel, partidul cere autorităților Republicii Moldova „expulzarea imediată” a lui Oleg Ozerov pentru activități incompatibile cu statutul său și cu legislația noastră, interzicerea oricăror acțiuni ilegale desfășurate de Ambasada Federației Ruse care încalcă normele Republicii Moldova și uzanțele diplomatice internaționale, dar și „întărirea măsurilor de securitate, prin monitorizarea atentă a acțiunilor care amenință stabilitatea R. Moldova”.

De la venirea noului conducător al Ambasadei ruse, instituția a publicat o declarație în care a acuzat autoritățile de la Chișinău că „ignoră numeroasele probleme în relațiile cu Gazprom” iar acesta ar fi „principalul motiv al actualei situații de criză din regiune”.

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, utilizând funcții oficiale pentru așa-zisele autorități, că, la data de 17 ianuarie, „ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova Oleg Ozerov a avut întrevederi cu liderul pridnestrovian Vadim Krasnoselski și ministrul afacerilor externe Vitali Ignatiev”.

„În cadrul dialogului interesat, părțile au abordat în detaliu criza energetică de pe malul stâng, inclusiv aspectele sale regionale mai ample. S-a subliniat necesitatea implementării neîntârziate a soluției la problemă, precum și inadmisibilitatea politizării acesteia. Scopul primordial este de a preveni o catastrofă umanitară în regiune (…).

Interlocutorii au trecut în revistă întreaga gamă de relații dintre Moscova și Tiraspol, în contextul în care în regiune locuiesc peste 220 de mii de cetățeni ruși. Oleg Ozerov a confirmat angajamentul ferm al Federației Rusie de a le proteja interesele legitime, aceasta fiind cea mai mare prioritate”, se arată într-un comunicat de presă.

Din 22 ianuarie, Ambasada a început să îl numească pe Ozerov „Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse”, deși acesta nu a prezentat președintei Maia Sandu scrisorile de acreditare și nu este în exercițiul deplin al funcției. Abia după prezentarea scrisorilor de acreditare către șeful statului gazdă, aceasta devine „ambasador extraordinar și plenipotențiar”, având toate drepturile și privilegiile aferente funcției diplomatice.

Conform Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până când nu își prezintă scrisorile de acreditare către șeful statului gazdă. Fără depunerea scrisorilor de acreditare, această persoană nu are dreptul să reprezinte oficial statul său în relațiile diplomatice cu autoritățile țării gazdă sau să acționeze ca ambasador în sensul deplin al funcției.

Reprezentanții Guvernului de la Chișinău au anunțat miercuri, 22 ianuarie, că nu au fost informați despre noi soluții de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene. Reacția a venit după ce o publicație de la Moscova a scris că o companie din Cipru, asociată Gazpromului, ar fi rezervat capacități de livrare prin gazoductul transbalcanic.

Anterior, Ministerul Energiei de la Chișinău a comunicat că, la 20 ianuarie, au fost făcute rezervări la frontiera Turcia – Bulgaria, de circa 3.1 milioane de m3/zi din cei circa 6.1 milioane de m3/zi ofertați. Totuși, potrivit autorităților din țările traversate de Coridorul vertical, aceste rezervări au fost făcute de traderi internaționali, nu de Gazprom.

Guvernul a anunțat că, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), a solicitat oficial Ambasadei Rusiei la Chișinău să informeze care sunt companiile ce ar urma să participe la „eventuala reluare a livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană”.