Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un om de afaceri din…

Un om de afaceri din raionul Ungheni, complice al „cămătarului de la CNA”, a fost deferit justiției

Avocata Adriana Eșanu și Ghenadie Tanas, la ședința de judecată din 5 martie 2024. Foto: ZdG

Procuratura Anticorupție anunță joi, 12 septembrie, despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui complice (om de afaceri din raionul Ungheni) al șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție (DGUP a CNA) Ghenadie Tanas, căruia i se incriminează complicitatea la infracțiunea de îmbogățire ilicită (art.42 alin.(5), art.330/2 alin.(1) din Codul penal).

Conform informațiilor obținute împreună cu Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), PA a constatat că omul de afaceri ar fi ajutat șeful suspendat al DGUP a CNA să ascundă banii obținuți ilegal, bani a căror valoare depășește mult veniturile sale legale. Omul de afaceri ar fi promis să-l ajute pe acesta să ascundă urmele infracțiunii și bunurile obținute ilegal, inclusiv să cumpere și să vândă aceste bunuri.

Astfel, între 2017 și 2021, omul de afaceri i-a vândut șefului suspendat al DGUP a CNA și rudelor acestuia 395 de terenuri agricole, cu o suprafață totală de 412,8 hectare, la un preț mult sub cel de piață – 4 772 296,75 lei.

„Această sumă depășește substanțial veniturile legale declarate de acesta (Ghenadie Tanas n.r.) și de membrii familiei sale în acea perioadă”, notează PA.

Terenurile ar fi fost achiziționate la un preț mic de către șeful suspendat al DGUP a CNA cu intenția de a le revinde ulterior la un preț mai mare, stabilit de piața funciară. Prin această schemă, și-ar fi crescut în mod ascuns averea cu bani obținuți ilegal, pe care apoi i-a declarat conform Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 

Pentru complicitatea la infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru pe bunuri imobile cu valoarea de piață de peste 400 000 de lei.

În octombrie 2023, a fost expediată în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a șefului suspendat al DGUP a CNA și alți patru complici ai săi, fiindu-i incriminată săvârșirea a 14 capete de acuzare, exprimate în comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, practicarea ilegală a activității financiare și fals în declarațiile de avere și interese personale.

Ghenadie Tanas a fost suspendat din funcția de șef al Direcției Generale Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție la 25 decembrie 2021, până la adoptarea hotărârii definitive a instanței de judecată, a precizat CNA pentru ZdG.

„Prostii și aberații luate din pod”. Detalii de la ședința de judecată în care „milionarul în euro de la CNA” este învinuit pe 13 capete de acuzare

Ghenadie Tanas a fost subiect al mai multor investigații ale ZdG

În 2017, Tanas a fost subiect al unei investigații a ZdG cu titlul „Tranzacțiile cămătarului de la CNA”. ZdG scria că Ghenadie Tanas deținea bunuri mobile și imobile a căror valoare depășea veniturile sale declarate și că acesta a practicat cămătăria, împrumutând mai multor persoane zeci de mii de euro. Cel puţin, într-un caz documentat de ZdG, Tanas a folosit-o pe mama sa, profesoară, pe post de creditor, iar în, cel puţin patru cazuri, Tanas a apelat la instanţa de judecată pentru a obliga datornicii să-i întoarcă aproximativ 60 de mii de euro.

Pe 2 decembrie 2021, ZdG a publicat o nouă investigație în care a oferit detalii despre averea lui Ghenadie Tanas, numit anterior de la tribuna Parlamentului „milionarul în euro de la CNA”. Oficial, Ghenadie Tanas deține circa 100 de ha de terenuri agricole, iar fratele și mama celor doi au mai multe locuri de parcare atribuite unui bloc de locuit de pe strada Natalia Gheorghiu din Chişinău. În 2020, angajatul de la CNA s-a mutat cu traiul în apartamentul părinților, procurat în acest bloc, acum zece ani, și-a procurat o nouă Skoda Superb, care l-a costat întreg salariul și pensia luată de la CNA pentru ultimul an, și a scăpat basma curată după un control al averii și intereselor personale, inițiat de Autoritatea Națională de Integritate.