Un marinar ucrainean, refugiat în R. Moldova, a decedat după ce s-ar fi infectat anterior cu malarie în Africa de Vest
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre decesul unui refugiat ucrainean care ar fi suferit de malarie tropicală. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, era angajat al Flotei Maritime din Odessa. Potrivit ANSP, marinarul care a fost în Africa de Vest, o regiune endemică pentru malarie, în perioada februarie-iunie, ar fi revenit în R. Moldova fără să-și fi administrat tratamentul specific anti-malaric. Totodată, autoritățile precizează că în ultimii trei ani, în R. Moldova au fost înregistrate șapte cazuri de îmbolnăvire, toate fiind „de import”.
ANSP susține că primele semne clinice ar fi apărut la mijlocul lunii iulie și s-ar fi manifestat prin febră de 38 C, cefalee, dureri în gât, slăbiciuni generale. Peste patru zile, starea bolnavului s-a agravat şi a fost internat cu diagnosticul ,,pneumonie comunitară pe stînga, evoluţie medie”, cu febra 37,40 C, cefalee, vertij, slăbiciuni, lipsă de poftă de mâncare și tuse. Două zile mai târziu, pacientul a fost diagnosticat cu malarie tropicală și în aceiași zi a decedat.
Potrivit autorităților din Sănătate, R. Moldova este o țară liberă de malarie autohtonă, toate cazurile de boală înregistrate au fost de import, în ultimele decenii. Pe parcursul ultimilor ani (2019-2021), s-au înregistrat 7 cazuri de îmbolnăvire (2019-3 cazuri, 2020-2 cazuri, 2021-2 cazuri), toate fiind cu statut de import.
„Malaria, boală provocată de plasmodiul malaric și transmisă prin mușcătura țânțarului Anopheles, care poate fi prevenită şi tratată, continuă să aibă un impact devastator asupra sănătății şi bunăstării oamenilor din întreaga lume. Aşezarea geografică şi condiţiile climaterice (clima temperată, prezența țânțarilor din genul Anopheles, migrația persoanelor în zonele endemice) situează Republica Moldova în rândul ţărilor cu risc sporit pentru infectarea cu malarie”, notează Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Astfel, ANSP vine cu mai multe informații și recomandări pentru cetățeni:
— Malaria este o boală parazitară periculoasă pentru viaţă, cu transmitere prin înţepătura ţânţarilor infectaţi;
— Dacă planificați călătoria spre o zonă endemică prin malarie, este necesară administrarea tratamentului profilactic;
— Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi până la doi ani după părăsirea acesteia;
— Boala poate fi prevenită şi tratată;
— În cazul suspectării primelor simptome ale bolii, precum frisoane, febră, dureri de cap la 10-15 zile de la sosirea într-o țară endemică, apelați imediat după asistența medicală urgentă.