Un jurnalist opozant al lui Lukașenko, condamnat la opt ani de închisoare sub acuzația de conspirație împotriva statului, chiar de Ziua Mondială a Libertății Presei
Jurnalistul din Belarus, Roman Protasevici, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit vinovat de o serie de infracțiuni, inclusiv incitarea la acte de terorism, organizarea dezordinilor în masă și calomnia președintelui Alexandr Lukașenko, transmite agenția de presă de stat Belta. Astfel, acesta a fost condamnat miercuri, 3 mai, la opt ani de închisoare.
Protasevici, jurnalist la postul de știri Nexta declarat în 2022 de către Belarus drept organizație teroristă, a relatat pe larg despre protestele în masă împotriva lui Lukașenko ce au urmat în urma alegerilor prezidențiale din 2020, pe care opoziția și guvernele occidentale le-au denunțat ca fiind fraudate, transmite Reuters.
Fondatorul Nexta, Stsiapan Putsila, și fostul redactor Yan Rudik, au fost și ei condamnați de aceeași instanță, fără a fi prezenți, la 20 și, respectiv, 19 ani de închisoare.
Jurnalistul zbura din Grecia în Lituania când Belarusul a trimis un avion de vânătoare MiG-29 pentru a intercepta aeronava la bordul căreia acesta se afla, sub pretextul că la bord ar fi o bombă. El a fost arestat și reținut împreună cu iubita sa de atunci, Sofia Sapega, care a fost condamnată la șase ani și acum urmează să fie transferată pentru a-și ispăși pedeapsa în Rusia.
Circumstanțele arestării lui Protasevici în mai 2021 au provocat indignare internațională și au declanșat sancțiunile Uniunii Europene împotriva lui Lukașenko. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat operațiunea belorusă care a deviat zborul de la Atena spre Vilnius drept „deturnare”.
Procurorii îi acuzaseră pe cei trei inculpați de cel puțin 1.586 de infracțiuni, inclusiv „conspirație pentru a ocupa puterea de stat”, cerând sancțiuni împotriva Belarusului și „crearea sau conducerea unui grup extremist”.
Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției, aflată la moment în exil, a venit deja cu o reacție, numind procesul ca fiind unul „fals”. Ea a menționat că verdictele au fost emise de Ziua Mondială a Libertății Presei, numindu-l pe Twitter pe Protasevici ca „ostaticul regimului de la deturnarea Ryanair”.
The Belarus regime again shows its disregard for justice by sentencing 3 journalists in a fake trial on #PressFreedomDay. Stsiapan Putsila to 20 yrs, Yan Rudzik to 19 yrs, both in absentia. Raman Pratasevich to 8 yrs. He's been the regime's hostage since the @Ryanair hijacking. pic.twitter.com/SZIIUPKJz3
— Sviatlana Tsikhanouskaya (@Tsihanouskaya) May 3, 2023
După arestarea sa, pe 3 iunie 2021, Protasevici a fost prezentat la Postul naţional de televiziune din Belarus, mărturisind cu lacrimi că s-a implicat în proteste antiguvernamentale, complotând pentru a-l răsturna pe Lukașenko. În imaginile video acesta „şi-a recunoscut vina în organizarea și pregătirea acțiunilor care încalcă ordinea publică şi a spus că vrea să-şi îndrepte greşelile”. Svetlana Tihanovskaia a spus atunci că recunoaşterile sunt false şi au fost forţate. Tatăl jurnalistului la fel a susținut că imaginile video în care apare Raman Protasevici au fost făcute „sub constrângere”: „E clar că fusese agresat fizic”.
- Detalii despre avionul, în care se afla editorul canalului de telegram NEXTA, forțat să aterizeze la Minsk. În aeronavă s-ar fi aflat și agenți KGB
- Ex-editorul canalului de Telegram Nexta apare într-un video în care spune că nu are nicio problemă de sănătate și că „atitudinea organelor de drept este absolut corectă și conform legii”
- Reacția ministerului de Externe din Belarus după deturnarea avionului RyanAir la Minsk