Principală  —  Ştiri   —   Un indian a fost găsit…

Un indian a fost găsit fără suflare în apele Prutului. Ar fi încercat să treacă înotând frontiera spre România

Sursă: border.gov.md

Un cetățean al Indiei a fost găsit fără suflare în apele râului Prut luni, 13 mai. Prietenul său, de asemenea cetățean al Indiei, a recunoscut că au încercat să treacă ilegal frontiera R. Moldova în România înotând, se arată într-un comunicat emis de Poliția de Frontieră.

În cadrul unei misiuni de control și supraveghere, polițiștii de supraveghere au depistat un cetățean al Indiei, în vârstă de 44 ani, care se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți.

Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în apele râului Prut și a fost înghițit de ele. Speriat de această situație, străinul s-a retras înapoi în Republica Moldova (…) Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră.

La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112.

Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare, menționează oamenii legii.

Pentru a preveni tragedii similare, Poliția de Frontieră face un apel către cetățeni să conștientizeze riscurile și consecințele asociate cu astfel de metode periculoase de traversare a frontierei de stat”, se arată în comunicatul emis de autorități.