Principală  —  IMPORTANTE   —   Un grup de deputați din…

Un grup de deputați din primul Parlament, apel către moldoveni înainte de alegeri: „Avem nevoie, ca niciodată, de mobilizare și unitate… Doar apartenența la UE ne poate oferi șansa de a supraviețui economic, politic și spiritual”

Imagine-simbol. Sursa: agora.md

În ajunul alegerilor prezidențiale și a referendumului privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, un grup de 70 de deputați în primul Parlament a lansat un apel către moldoveni prin care-și exprimă îngrijorarea față de „comportamentul agresiv și acțiunile subversive ale unor partide și politicieni cu o reputație îndoielnică care fac jocul forțelor externe”.

Astfel, deputații în primul Parlament fac apel la „toți oamenii de bună credință să respingă minciunile și propaganda antinațională și antieuropeană”, iar la referendum să voteze pentru aderarea țării noastre la UE. „Doar apartenența la Uniunea Europeană ne poate oferi șansa de a supraviețui economic, politic și spiritual. Deci ne revine o responsabilitate istorică enormă și nu avem dreptul să greșim”, se spune în declarația publicată de președintele Asociației Obștești „Parlamentul 90”, Pintilie Pîrvan.

Redăm mai jos apelul integral către cetățenii R. Moldova:

„Pe 20 octombrie 2024, R. Moldova va susține cel mai important examen istoric în cei 33 de ani de la adoptarea Declarației de Independență: participarea la referendumul constituțional și alegerile prezidențiale. Aceste două exerciții de egală importanță vor determina definitiv nu numai cursul de dezvoltare a statului, dar și destinul nostru geopolitic.

În contextul apropiatului scrutin, noi, un grup în număr de peste 70 de deputați din primul Parlament, semnatari și votanți a Declarației de Independență, ales democratic, ne exprimăm încrederea că cetățenii republicii sunt conștienți de momentul istoric pe care îl traversăm și îi îndemnăm să participe activ la referendum, să-și dea votul pentru un președinte care va continua cu fermitate cursul spre integrarea europeană a R. Moldova. Să ne mobilizăm pentru a valorifica această ofertă istorică care va asigura modernizarea țării, va aprofunda procesele de democratizare a societăți și de consolidare a instituțiilor statului, ne va asigura securitatea și bunăstarea.

În același timp, suntem îngrijorați de comportamentul agresiv și acțiunile subversive ale unor partide și politicieni cu o reputație îndoielnică, care fac jocul forțelor externe, ostile intereselor noastre. Este de neînțeles și prestația unor partide autohtone care ba semnează „Pactul pentru Europa”, ba luptă cu referendumul. Condamnăm orice tentative de sabotare și de subminare a cursului european al R. Moldova și ne exprimăm certitudinea că structurile responsabile de securitatea națională le vor curma cu fermitate și profesionalism. Facem apel către toți oamenii de bună credință să respingă minciunile și propaganda antinațională și antieuropeană, să dea dovadă de clarviziune și discernământ, pentru a deosebi prietenii adevărați de pseudo-salvatorii trimiși de Kremlin pentru a ne îndrepta pe o „pistă falsă”, străină firii noastre naționale și contrară aspirațiilor noastre de a face parte din spațiul civilizațional european.

Dragi prieteni, să nu ne oprim la jumătate de drum! Suntem obligați să valorificăm oportunitatea care ni s-a oferit. Iată de ce în următorii 4 ani avem nevoie de un președinte proeuropean ca să pregătim Moldova pentru Integrare înainte de anul 2030 și vă îndemnăm să participați activ la alegerile prezidențiale pentru a-i asigura doamnei Maia Sandu cel de al doilea mandat din primul tur. Dar avem nevoie și de un rezultat pozitiv al referendumului, fiindcă efectele lui se vor extinde pe zeci sau poate sute de ani înainte și vor cuprinde viața mai multor generații. Doar apartenența la Uniunea Europeană ne poate oferi șansa de a supraviețui economic, politic și spiritual. Deci ne revine o responsabilitate istorică enormă și nu avem dreptul să greșim. Viitorul stă cu ochii pe noi. Avem nevoie, ca niciodată, de mobilizare și unitate. Să demonstrăm lumii, dar mai ales nouă înșine, că merităm o soartă mai bună, alături de țările civilizate. Cea mai mare răsplată pentru efortul nostru, pentru înțelepciunea de care vom da dovadă în clipa când vom decide viitorul Moldovei va fi recunoștința nepoților și strănepoților noștri – cetățeni ai Uniunii Europene. Să fim împreună, dragi concetățeni, și victoria va fi a noastră! (…)”, se spune în declarație.

Pe 20 octombrie 2024, în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

Potrivit CEC, tirajul total al buletinelor de vot pentru fiecare scrutin este de 2 729 996 de buletine de vot, dintre care 2 092 641 de buletine de vot în limba română, 631 979 în limba rusă, 115 în limba ucraineană, 3 400 în limba găgăuză, 870 în limba romă și 991 în limba bulgară. Va fi pentru prima dată când buletinele de vot vor fi tipărite în limbile minorităților etnice.

Pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului vor fi tipărite câte 90 000 de buletine de vot, dintre care 45 000 de buletine în limba română și tot atâtea în limba rusă, pentru fiecare scrutin.