Un fost ministru al Apărării din perioada comuniștilor, candidatul desemnat de PSDE pentru funcția de președinte al R. Moldova
Fostul ministru al Apărării din perioada comuniștilor Valeriu Pleșca este candidatul desemnat de Partidul Social Democrat European (PSDE), fost PDM, pentru funcția de președinte al R. Moldova. Anunțul a fost făcut miercuri, 31 iulie, printr-un comunicat de presă al formațiunii politice.
„Politica nu-mi este străină, am suficientă experiență și expertiză și alături de echipa puternică și oamenii de calitate din PSDE, sunt sigur că vom reuși să schimbăm lucrurile în bine. PSDE este eminamente proeuropean, care respectă și promovează valorile europene (…)”, a menționat Valeriu Pleșca.
Valeriu Pleșca este de formare jurist și economist. Acesta a deţinut funcţia de ministru al Apărării între 29 decembrie 2004 şi 11 iunie 2007 în Guvernul condus de ex-comunistul Vasile Tarlev. În prezent este președinte al Asociației Veteranilor din Procuratură.
Tragerile de la Bulboaca
Pe 9 iunie 2007, organele de drept au început urmărirea penală la adresa lui Valeriu Pleşca, „pe faptul încălcării regulilor de mânuire a armei de către persoane cu funcţii de răspundere ale BrIM-2 şi neglijenţei criminale din partea factorilor de decizie ai Ministerului Apărării la organizarea şi efectuarea tragerilor de către persoane civile în rezultatul cărora a decedat cetățeanul Dumitru Comanac”. Într-un comunicat al Procuraturii Generale de atunci se preciza, după efectuarea cercetărilor la faţa locului, că ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleşca, şi-ar fi dat acordul ca 28 de jurnalişti să execute, în ziua de 9 iunie 2007 trageri de luptă cu armamentul de infanterie (pistol-mitralieră de tip „Kalaşnikov” calibrul 7,62 mm) la poligonul „Bulboaca” al Armatei Naţionale.
Tragerile au avut loc în prezenţa ministrului de atunci. În urma acestora, pe teritoriul poligonului a fost depistat cadavrul lui Dumitru Comanac cu plagă de foc în regiunea frunţii. Comunicatul serviciului de presă al Procuraturii Generale preciza că „în cadrul urmăririi penale, incontestabil s-a stabilit neglijenţa persoanelor cu funcţii de răspundere la organizarea şi efectuarea tragerilor din armamentul de infanterie la poligonul „Bulboaca” al Armatei Naţionale, care ilegal au admis la această măsură persoane civile”.
Pe 11 iunie 2007, după tragedia de la poligonul Bulboaca şi în timpul unei anchete judiciare legate de tranzacţia Ministerului Apărării cu firma „Steaua Service”, ministrul Apărării, Valeriu Pleşca, a fost demis din funcţie. Cauzele disponibilizării nu au fost făcute publice, iar ex-ministrul nu a comentat în niciun fel acel eveniment.
Persoana „condamnată” în dosarul omorului de la Bulboaca – un angajat din serviciul de pază – s-a ales cu o amendă de 350 unităţi convenţionale, adică de 7000 de lei.
În iunie 2011, ZdG a scris că, deși nu lucra, politicianul avea oficial un venit lunar de cel puţin 25 de mii de lei exclusiv din donaţii, depozite bancare de aproape un milion de lei, o casă de locuit cu pământ aferent în municipiul Chişinău, un automobil Mercedez Benz şi se plimba prin Chişinău cu un camion militar „URAL” împrumutat.