Principală  —  IMPORTANTE   —   Un fost deputat şi un…

Un fost deputat şi un ex-preşedinte de raion, condamnați la închisoare într-un dosar de deturnare a fondurilor europene

Colaj zdG

După un proces de judecată care a durat nouă ani, instanța a pronunțat o sentință de condamnare la 8 ani de detenție pentru Sergiu Ceauş, fost deputat al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), şi 9 ani de închisoare pentru Vitalie Rotaru, fost preşedinte al raionului Criuleni. Niciunul însă nu s-a prezentat în ședință pentru a afla decizia instanței, potrivit evz.md.

Potrivit actului judecătoresc, deşi sentinţa este cu drept de atac în instanţa ierarhic superioară, este executorie din momentul pronunţării. Astfel, cei doi urmau să fie încătuşaţi din sala de judecată.

După expedierea deciziei către Inspectoratul General al Poliției, organele urmează să identifice locul aflării celor doi condamnaţi, să-i reţină şi să-i escorteze în penitenciar.

Pe lângă privarea de libertate, instanţa a mai dispus recuperarea prejudiciul cauzat din partea condamnaţilor.

De ce a fost tergiversată examinarea dosarului

Dosarul a fost transmis Judecătoriei Chișinău în octombrie 2017. Din 1 decembrie 2017, atunci când ar fi urmat să aibă loc prima ședință de examinare a cauzei, și până  pe 22 mai 2023 toate ședințele au fost amânate sau nu au avut loc din variate motive.

Mai multe şedinţe au fost amânate pe motiv că primul judecător care examina cauza era bolnav. După plecarea acestuia din sistem, dosarul a fost redistribuit unui alt magistrat, care a început examinarea de la zero.

Însă cele mai multe amânări au fost la solicitarea inculpaţilor şi apărătorilr lor.

Pentru ce au fost condamnaţi cei doi foşti funcţionari

În perioada 2011-2012, Consiliul Raional Criuleni a devenit beneficiarul a două proiecte – CRING ,,Cross border Inventory of degraded lands” şi ,,CBC RUR Waste” – gestionarea integrată a deşeurilor în raionul Criuleni”, din cadrul Programului Operaţional Comun Romania – Ucraina – Moldova 2007-2013.

Proiectul a fost iniţiat pentru a construi, în satul Hruşova, raionul Criuleni, un depozit de deşeuri menajere, pentru deservirea a trei localităţi cu un număr de circa 8000 de locuitori. Pentru implementarea proiectului nominalizat, din bugetul raional Criuleni au fost alocaţi 2,5 milioane de lei şi 1,3 milioane de euro sub formă de grant din partea Uniunii Europene. Deși banii au fost alocați, proiectele nu au avut finalitate.

Ulterior, s-a constatat că o parte din bani au fost folosiţi în campania electorală, Ceauş ajungând deputat pe lista PLDM.